Sfantul Nicolae al Mirelor Lichiei

În urmă cu 15 ani, o întâmplare nefericită avea să tulbure liniştea parohiei de la km. 0 al capitalei. În ziua de 13 octombrie, preotul Gelu Bogdan a descoperit că lăcaşul de cult fusese jefuit. Hoţii luaseră caseta din aur de 24 de karate, care conţinea mâna Sf. Nicolae, o icoană veche, inestimabilă şi epitaful cu fir de aur, ţesut la Constantinopol de Marica, soţia domnitorului Brâncoveanu.
Datele preliminare ale poliţiei, care a venit imediat la faţa locului, au pus în evidenţă caracteristicile unui furt „la comandă”. Părintele Bogdan şi-a amintit că văzuse în urmă cu câteva zile un grup de indivizi care, în timpul slujbei, nu se rugau ca toţi creştinii, ci „scotoceau” şi „cântăreau” cu ochii obiectele de preţ expuse în biserică.
Comisarul Traian Tandin, care de-a lungul anilor a strâns o adevărată arhivă despre furturile din lăcaşurile de cult, îşi aminteşte că CV-ul infractorilor, aflaţi sub comanda unui cetăţean belgian, (Naviaux Guillaume), era impresionant. Bandiţii, de etnie romă, erau specializaţi încă din fragedă pruncie în furturi şi jafuri. Şeful lor, Teodor Carabulea, era un recidivist înrăit, care îşi petrecuse 20 de ani, din cei 40 ai săi, în detenţie.
Zile întregi, preotul Bogdan, împreună cu enoriaşii, s-au rugat pentru întoarcerea lucrurilor furate. Plângeau cu toţii şi îşi puneau speranţa în puterea Sfântului Nicolae, numai el îi mai putea ajuta. El şi poliţia.

În tot acest timp, în celălalt colţ al capitalei, într-o casă sărăcăcioasă din Colentina, borfaşii îşi inventariau prada, plini de satisfacţie. Erau bucuroşi că e din aur de calitate şi îşi făceau planuri în legătură cu topirea şi împărţirea ei, frăţeşte. La un moment dat, însă, după ce au reuşit să desfacă racla, au încremenit, iar ochii le-au ieşit din orbite. Pe masa schioapă, învelită cu un ziar, era o mână uscată de mort. „Haoleu! Ce să fie hasta?!”- a întrebat Carabulea speriat de-a binelea. Ceilalţi şuţi au ridicat din umeri, nedumeriţi. Abia când unul dintre ei a silabisit ceea ce scria pe raclă au înţeles despre ce e vorba: „E mâna lu’ Sfântu’ Nicolae, mă! Moşu’ ăla care pune cadouri în ghete la copii. O să ne blesteme!” Şi dintr-odată, temperatura odăii s-a ridicat brusc, de parcă zidurile ar fi fost de foc şi pară. Hoţii au început să transpire ca în luna lui cuptor şi au ieşit afară. Nevasta unuia dintre ei, înspăimântată de moarte, a luat mâna sfântului şi a ascuns-o într-o pungă, cu gândul să o ducă la poliţie în zilele următoare. Infractorii au topit între timp racla. Ajunsă la poliţie, în sfârşit, ţiganca a spus tot ce ştia şi astfel, pungaşii au fost prinşi, judecaţi şi condamnaţi.
Ancheta a fost condusă de şeful poliţiei capitalei, un alt Nicolae, generalul Niţu, care era poreclit Tata Niţu. Întâmplător sau nu, chiar pe data de 6 decembrie, Carabulea, capul hoţilor, a făcut infarct şi a murit, în timp ce se afla în puşcărie. Ceilalţi făptaşi, condamnaţi la ani grei de închisoare, s-au căit pentru isprava lor, iar unul dintre ei şi-a pierdut minţile şi ajuns la balamuc, irecuperabil. Cei care au stat în preajma lui povestesc că, atunci când îl apucau crizele, plângea în hohote şi îi cerea iertare lui Moş Nicolae pentru că i-a furat mâna.

(sursa:http://www.inpolitics.ro/cum-a-fost-furata-mina-sfantului-nicolae-art50890.aspx)

Ierarhul Nicolae este cinstit ca un mare sfânt. Pe cei care au nevoie de ajutorul său îi
2
sprijină nu doar cu cuvântul, ci si cu fapta. Nu-i trece cu vederea pe cei îndureraţi, pe cei care
sunt ispitiţi si pe cei care plâng si pier. Dumnezeu săvârseste prin el minuni mari, al căror
număr nu poate fi socotit.
Viaţa noastră este plină de minuni. Fiece zi este o minune. Fiece gură de aer este o
minune. Fiece frunzuliţă sau firicel de iarbă este o minune dumnezeiască. Noi suntem
obisnuiţi cu aceste minuni de fiecare zi si nu le observăm, pe când minunile supranaturale ne
sunt date pentru întărirea credinţei. Dumnezeu, Cel Ce ne iubeste nespus de mult, nu vrea
pentru noi nimic altceva decât mântuirea, însă nu trebuie să credem că, dacă noi nu vedem
minuni, Dumnezeu Si-a întors faţa de la noi. Nu! El nădăjduieste că, o dată ce am văzut
minunea înfăptuită, nu vom mai cere altele, ci vom înţelege că Dumnezeu este întotdeauna cu
noi. Nu ne este de niciun folos dacă în jurul nostru se vor săvârsi permanent minuni. De la
aceasta putem să cădem în mândrie sau slava desartă.
Dumnezeu ne trimite pe plăcuţii Săi, care săvârsesc minuni uimitoare, pentru ca noi si
mai vârtos să-L urmăm pe Creator, precum L-au urmat acesti oameni sfinţi. Ei au privit doar
înainte, spre lumina dumnezeiască, lăsând în urmă tot ceea ce ne îndepărtează de Dumnezeu
si aspirând din toată inima si din toată fiinţa către Creatorul, pentru a dobândi plinătatea vieţii.
Aici, viaţa noastră pământească este atinsă de moarte, iar plinătatea vieţii o putem dobândi
doar în veacul ce va să vină. Insă începutul trebuie neapărat să fie făcut aici. Iar Sfântul
Nicolae ne este un ajutător nouă, celor slabi si neputinciosi, să ne întărim în credinţă si să
dobândim viaţa vesnică.
Preot Igor Filin,
Parohul Bisericii Cuviosul Serafim de Sarov,
orasul Sankt-Petersburg
Milostivul făcător de minuni
Această povestire despre mijlocirea ierarhului Nicolae am auzit-o de la soacra mea,
Evdokia Sidorovna Tereskoveţ. Tatăl ei, tânăr pe atunci, a fost mobilizat pentru războiul ruso3
turc. Avea deja soţie, un copil si o gospodărie în satul Niţgal.
El a pornit spre punctul de recrutare, unde recruţii urmau să fie examinaţi de comisia
medicală. Pe drum tovărăsii lui râdeau, glumeau, însă el nu înceta să se roage Sfântului
Nicolae, Făcătorul de minuni.
Sidor era sănătos tun, însă cineva din comisie l-a întrebat: „Vrei să mergi la război?"
„Oricum mă veţi trimite", le-a răspuns el. Ei însă l-au întrebat dacă are soţie, copii si fără să-i
mai spună ceva, i-au dat drumul să plece acasă.
De atunci, el a început să-l cinstească si mai mult pe Sfântul Nicolae, iar copiilor pe
care i-a avut mai târziu le-a poruncit să se roage întotdeauna acestui milostiv Făcător de
minuni. Soacra mea are acum optzeci de ani si păstreza cu sfinţenie icoana veche a ierarhului.
Ea mi-a mai povestit si o altă întâmplare. In satul lor, Niţgal, locuia un om bogat. Era
căsătorit, însă copii nu avea; ducea o viaţă destrăbălată, fiind robit de patima băuturii si a
desfrâului. Când soţia lui a luat o nepoată s-o crească, el a sedus-o si pe aceasta. Soţia tot
timpul plângea si se ruga Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni, cerându-i ajutor.
Intr-o zi, când ea nu era acasă, bărbatul a adormit si în somn au venit la el demoni cu
înfăţisările a doi bărbaţi înfricosători. El s-a speriat foarte tare si a hotărât să se căiască, încât
chiar atunci, în puterea nopţii, s-a pregătit să meargă la preot, însă demonii îi spuneau:
„Mergem si noi cu tine!" Ii era frică să meargă noaptea si, tot drumul, bărbatul s-a rugat
Sfântului Nicolae. In calea lui era un râu. Si i s-a părut lui că peste acest râu erau două poduri.
Demonii îl îndemnau: „Hai mergi, mergi..." Insă el, prin rugăciunile Sfântului Nicolae, s-a
întors si s-a îndreptat spre casa unei bătrâne care se afla nu departe. Palid de frică, a bătut la
usa ei. Aceasta i-a dat să sărute icoana sfântului si atunci a văzut că de fapt nu era niciun pod
peste râu...
Incepând cu acea zi, el s-a lăsat de băut si a început să ducă o viaţa virtuoasă. Drept
mulţumire pentru minunea prin care Sfântul Nicolae l-a salvat, el a comandat la un iconar
chipul sfântului si l-a donat bisericii.
Prietena mea săvârsea un pelerinaj la Sihăstria Elgavsk, aflată lângă Riga, si acolo a
auzit povestindu-se acestea: un om a furat din biserica sihăstriei icoana Sfântului Nicolae,
Făcătorul de minuni. Sfântul i-a apărut în vis si i-a poruncit să înapoieze icoana. Hoţul a
îndeplinit porunca, însă a dat icoana altei biserici, care, mai târziu, a înapoiat-o sihăstriei.
Olga Tereskoveţ, orasul Daugavpils, Letonia
Misteriosul tovarăs de drum
O tânără mergea într-o seară să-si viziteze mama bolnavă si îi ducea o pâine albă, care
în acele vremuri era mai scumpă decât aurul. Intre timp se întunecase si îi era frică să meargă
singură prin pădure. Tânăra si-a amintit o rugăciune scurtă - singura pe care o stia si pe care o
auzise de la bunica ei. Cum a început să o rostească, încetul cu încetul, frica a părăsit-o. Pe
neasteptate, din pădure îi iesi în cale un bărbat între două vârste, pe care ea l-a recunoscut ca
fiind vecinul mamei sale, Pavel Ivanovici. El i-a spus că se dusese în pădure pentru a vedea de
un stog de fân si că Dumnezeu îi păzeste fânul, care se afla la locul său. Tot vorbind ei, au
intrat, fără să-si dea seama, în sat. Lângă casa mamei, tânăra si-a luat rămas bun de la vecin si
i-a mulţumit că i-a ţinut tovărăsie.
Când si-a văzut fiica, femeia bolnavă s-a bucurat, dar s-a si alarmat: cum a putut ea să
meargă atât de târziu prin pădure? Fiica i-a povestit că, atunci când i s-a făcut frică, a început
să rostească troparul Sfântului Nicolae:„Indreptător credinţei si chip blândeţelor..." si, peste
puţin timp, i-a iesit în cale vecinul lor, Pavel Ivanovici, asa că au venit împreună acasă.

4

Dimineaţa mama a rugat-o pe fiică să treacă pe la Pavel Ivanovici pentru o trebuinţă
oarecare. Când tânăra a intrat în casa acestuia, i-a spus: „Ce bine si repede am ajuns noi aseară
în sat!" Insă vecinul, mirat, a întrebat-o: „Unde am eu fost ieri cu tine? Eu am stat acasă toată
seara si am cusut pâslari".
Oglezneva A. S.,
orasul Neviansk, regiunea Sverdlovsk
Rosteste „Tatăl nostru"
Această minune s-a întâmplat acum treizeci de ani în satul Nazia, regiunea Leningrad.
Sora mea mai mare, Sofia, după nasterea fetiţei, s-a îmbolnăvit de diabet zaharat. Pe atunci
avea doar douăzeci de ani. Si iată că într-o noapte, la fereastră, i-a apărut Sfântul Nicolae.
Când Sofia s-a trezit, a văzut un bătrânel, însă nu s-a speriat, pentru că imediat l-a recunoscut
ca fiind Sfântul Nikoluska1. El s-a apropiat de ea si i-a spus: „Rosteste «Tatăl Nostru»". Sora
mea l-a ascultat si a început, după putinţă, să rostescă „Tatăl Nostru". A mai trăit după aceea
încă douăzeci si sapte de ani. In toţi acesti ani ea a fost vioaie, energică si n-a pregetat să
muncească, încât si dusmanii se minunau: „De unde are ea atâta putere?" O ajutau Sfântul
Nicolae, Făcătorul de minuni, si rugăciunea „Tatăl Nostru".
Irina Savenko, orasul Kirisi
Covrigi rumeni
In anul 1942, familia noastră a fost deportată din Leningrad în regiunea Iaroslav.
Acolo am cumpărat o căsuţă. In acea perioadă mama se îmbolnăvise, însă noi trebuia să
supravieţuim cumva. Flămânzeam si eram nevoite să pastem vitele sătenilor pentru a ne hrăni
cât de cât.
Intr-o iarnă, sora mea mai mică a început s-o roage pe mama să-i dea un covrig. In
casă nu se găsea niciun pic de făină, dar fetiţa insista. Atunci mama, pierzându-si răbdarea, a
întors-o cu faţa spre icoana Sfântului Nicolae si i-a spus: „Roagă-l pe Sfântul Nicolae să-ţi
trimită un covrig".
După această discuţie, timp de două zile a bântuit un viscol cumplit. A nins atât de
mult, încât în faţa casei s-au adunat troiene mari de zăpadă. In dimineaţa celei de a doua zile,
când a iesit soarele, mama a auzit o usoară bătaie în usă. M-a trimis pe mine să deschid,
crezând că venise vecina. Deschizând usa, am zărit agăţat de gard un sirag mare de covrigi rumeni.
Am alergat la mama si i-am povestit minunea. Mama nu m-a crezut. Ne-a îmbrăcat
repede pe mine si pe sora mea si ne-a trimis în sat să aflăm: poate i-a uitat cineva?
Zăpada era proaspătă; nu se vedea nicăieri nicio urmă. Vecina nu stia nici ea nimic.
Am întrebat oamenii din sat, însă nimeni nu stia nimic despre siragul de covrigi. Negăsindu-l
pe stăpânul covrigilor, ne-am întors acasă.
De fapt se întâmplase cu adevărat o minune, deoarece nimeni din locuitorii satului nu

1 Diminutiv rusesc pentru Nicolae.

5

putea să ne facă un astfel de cadou: foamea bântuia în toate casele. Venind acasă, mama ne-a
asezat în faţa icoanei sfântului si ne-a spus: „Mulţumiţi Sfântului Nicolae, Făcătorul de
minuni!" si ne-a dat la fiecare câte un covrig. Acesti covrigi ne-au ajuns pentru mult timp.
Irina Soboleva
Apărătorul ostasilor
Sunt un cazac din una din stanitele2 armatei căzăcesti din Orenburg. Am participat la
acţiunile militare din câteva „puncte fierbinţi". Faptul că până în prezent sunt viu i-l datorez
Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. In 1993, înainte de a pleca în Abhazia [republică
autonomă în cadrul Georgiei], am fost binecuvântat la mănăstirea Moskovsko-Donskoe, primind
cu această ocazie o iconiţă cu chipul sfântului.
Iconiţa se afla întotdeauna în buzunarul stâng de la piept si de aceea această parte a
corpului a rămas neatinsă, iar partea dreaptă a fost rănită de nouă schije, un glonte, si a suferit
o contuzie de la explozie, astfel încât nici până acum nu aud cu urechea dreaptă. In Cecenia sa
întâmplat exact la fel: iconiţa se afla în buzunarul stâng si această parte a corpului n-a suferit
nimic, însă partea dreaptă a fost rănită grav, în asa fel încât în prezent sunt invalid.
Cazacul Alexie
Ajutătorul preoţilor
As vrea să povestesc câteva întâmplări despre ajutorul minunat al Sfântului Nicolae al
Mirei Lichiei. Acestea mi-au fost istorisite de către un preot, de la care am primit un medalion
cu chipul Sfântului Nicolae. Din păcate, nu i-am aflat numele. Stiu doar că este din Petergof.
El mi-a povestit: Sfântul Nicolae, mare si grabnic ajutător al tuturor crestinilor, este pe bună
dreptate numit Făcător de minuni. Cunosc multe cazuri ale ajutorului său; m-a ajutat si pe
mine, păcătosul.
Odată, în timpul celui de-al doilea război mondial, m-am pomenit într-un loc pustiu
împreună cu încă doi bărbaţi necunoscuţi. La un moment dat, ei s-au retras într-o parte si au
început să se sfătuiască. M-a cuprins nelinistea; din comportarea lor am simţit primejdie. In
acea clipă m-am rugat Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni: „Părinte Nicolae, ajută-mă!
Viaţa mea este ameninţată de o primejdie: acestia doi au pus ceva la cale împotriva mea". Si
deodată, la o depărtare de douăzeci-treizeci de metri, a apărut un bătrânel, îmbrăcat în alb. Ei
l-au zărit si cu cuvintele: „Să mergem, nu avem ce căuta aici!", au plecat.
Iată încă o întâmplare de acum câţiva ani. Veneam cu trenul electric din Petergof,
pentru un botez. Trebuia să cobor la staţia „Aeroport". Si iată, în momentul când trenul se
apropia de peron, eu am întins mâna după geanta în care se aflau toate cele trebuincioase
pentru Taină, însă aceasta dispăruse. Se pare că o uitasem pe banca din staţia Petergof. Ce
vrei, memorie bătrânească!... Am fost nevoit să mă reîntorc. M-am adresat cu o rugăciune
Sfântului Nicolae, ca să păstreze geanta neatinsă si în acelasi loc. Când am coborât la staţia
2 Sat căzăcesc (nota trad.).

6

„Noul Petergof, geanta mea se afla neatinsă, pe aceeasi bancă.
Valentina
Cel ce a alungat moartea
Această întâmplare s-a petrecut în luna februarie a anului 1994. Mă aflam în vizită la
fiica mea, în orăselul Seksna, regiunea Vologda. S-a întâmplat însă ceva neprevăzut: să fiu
internată în spital cu o hemoragie puternică. Starea mea era critică, pierdusem mult sânge...
Si iată că, în stare de inconstienţă, văd, după o fâsie neagră de pământ arat, o femeie
îmbrăcată ca o mireasă, în alb. Uitându-mă mai atent, observ că mâinile miresei sunt negre.
M-am îngrozit: am înţeles că era moartea. Tot atunci a apărut un bătrân înalt si luminos care
m-a acoperit, aplecându-se deasupra patului. I-am reţinut chipul. După vedenie, starea
sănătăţii mele s-a îmbunătăţit.
Ulterior am început să merg la biserică si să privesc cu atenţie chipurile sfinţilor. L-am
găsit pe cel pe care îl căutam: era Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni. In prezent merg
regulat la biserica Sfântului Nicolae din orasul Vologda.
Nina Kogulina,
orasul Vologda
Salvarea unui musulman
La mijlocul anilor '80, un crestin rus a avut prilejul să se afle într-o biserică ortodoxă
din orasul Taskent. Acolo a văzut un musulman care, cu mare evlavie si neîncetat, se închina
si aprindea lumânări în faţa icoanei Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Tot acolo, lângă
icoană, între ei s-a înjghebat o discuţie si musulmanul i-a împărtăsit minunea pe care a
săvârsit-o cu el Sfântul Nicolae.
Intr-o noapte de iarnă mergea prin stepă spre un sat îndepărtat, când deodată, chiar
lângă el, a auzit un urlet de lup. In câteva minute s-a văzut înconjurat de o haită de lupi. In
disperare, musulmanul a strigat:„Dumnezeule rusesc si Nicola, ajutaţi-mă!" Si deodată a
început să sufle un vânt puternic si s-a pornit o vijelie. Ea a năvălit asupra lupilor si,
ridicându-i în vârtej, i-a dus în stepă.
Când vântul s-a potolit, musulmanul a văzut lângă el un bătrânel cărunt, care i-a zis:
„Caută-mă în biserica rusească!" si a dispărut. Venind în biserica ortodoxă, acest om, cu
mirare si bucurie, a recunoscut în chipul Sfântului Nicolae pe „bunicuţul" care l-a salvat
noaptea în stepă.
Monahia Pelaghia
Minuni pe pământul Estoniei
Multe locasuri dumnezeiesti sunt pe pământul Rusiei si nu puţine dintre ele sunt
închinate plăcutului lui Dumnezeu, Sfântului Nicolae. Astfel de locasuri există si pe pământul

7

estonian. Iată un mic paraclis, făcut din cărămidă în locul altuia mai vechi cu o sută de ani. El
stă în drumul care duce spre lacul Ciudskoe, la poalele muntelui Bogorodiţkaia, pe care se
înalţă măreaţă, cu turlele si crucile de aur, mănăstirea de maici Piuhtiţk. Pierdut printre
tufisuri, paraclisul ne descoperă albul pereţilor săi la o cotitură de drum si se ascunde din nou
de ochii lumii, ca o fata morgana.
Odinioară aici era casa în care locuia, împreună cu familia sa, estonianul Soares, iar
alături era satul numit Sompa. Intr-o zi satul a ars si cu el a ars si casa lui Soares. Si, după
cum spun legenda si letopiseţul mănăstirii Piuhtiţk, acest ţăran a început să-si construiască o
nouă casă. Chiar în acea perioadă i-a apărut în vis lui Soares Sfântul lui Dumnezeu, Nicolae,
care i-a poruncit să coboare în fântână si să scoată de acolo chipul său sfânt, spunându-i: „Tu
îţi faci casă, ai un acoperis deasupra ta, iar eu iată de cât timp mă aflu în fântâna ta murdară!"
Speriat de vedenie, Soares îndeplini numaidecât porunca sfântului, scoţând din fântână
icoana, însă cum ajunsese ea acolo, a rămas o taină. Se pare că asa a trebuit să se întâmple,
pentru proslăvirea Sfântului Nicolae pe acest pământ. După acest eveniment minunat, Soares
împreună cu toată familia au îmbrăţisat credinţa ortodoxă, iar pe locul acesta, mai târziu, a
fost ridicat un paraclis din lemn. Icoana a fost împodobită cu o ferecătură de argint si în
prezent se află în mănăstire, în altarul lateral închinat Sfântului Nicolae, din Catedrala
Adormirii Maicii Domnului.
In fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, la paraclis si în faţa lui se adună
maicile si pelerinii si se săvârseste slujba sfinţirii apei, iar apoi se citeste acatistul ierarhului.
Nu doar paraclisul, ci si biserica mare de lemn a Sfântului Nicolae, care se află în mijlocul
cimitirului mănăstiresc, cu vârful ascuţit al clopotniţei, arată călătorilor obosiţi cărarea ce
duce la izvorul dătător de viaţă. Până în ziua de azi dăinuie în inimile oamenilor dragostea
pentru plăcutul lui Dumnezeu, care face minuni, dând ajutor oamenilor. El nu face diferenţe
între popoare, ci îi iubeste si are milă de toţi.
Astfel, nu demult s-a îmbolnăvit estoniana Vivi, care locuieste nu departe de
mănăstire. Toţi, deopotrivă rusi si estonieni, o cunosteau pe această femeie muncitoare si se
străduiau s-o ajute fiecare cu ce putea. Vivi credea că, după moartea neasteptată a soţului, i-au
cedat nervii si de aceea o durea inima. Isi făcea griji pentru copii: trebuia să-i crească, să-i
educe si să-i trimită în lume. Vivi lua medicamente pentru inimă, însă starea generală a
sănătăţii ei era din ce în ce mai proastă.
Intr-o noapte, fiind aproape adormită, i-a apărut Sfântul Nicolae sub înfăţisarea unui
bătrân venerabil, care i-a spus: „Roaba Domnului, tu ai cancer la sân!" Dimineaţa, îngrijorată
si răvăsită, a plecat la policlinica orăsenească, pentru o consultaţie la medicul oncolog.
Medicul a confirmat diagnosticul Sfântului Nicolae si i-a propus să o opereze urgent, fapt care
ar putea-o salva, întrucât boala era în fază incipientă.
Vivi a fost operată si s-a vindecat. A iesit din spital sănătoasă, vioaie si cu credinţă în
minunile sfântului. Ea a primit credinţa ortodoxă, trăieste si munceste întru slava Domnului.
Dumnezeu a ajutat-o să-si educe copiii si ea se bucură si-I mulţumeste Lui si plăcutului Său,
Sfântul Nicolae, pentru marea milă.
Protodiacon Boris Murtazov,
orasul Peciorî
Primul meu ocrotitor
E cu neputinţă să fie descrise toate minunile care se petrec în urma rugăciunilor
adresate Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Fiecare om a primit sprijin de la el - si cel

8

credincios, si cel necredincios. Iar cel mai uimitor este că ajutorul sfântului vine întotdeauna
repede. De multe ori m-a ajutat si pe mine.
łinându-mă departe de Biserică, desi sunt botezat, eu mă îndoiam de existenţa vieţii
de după moarte. In schimb, mama mea credea în Dumnezeu si într-o zi mi-a arătat chipul
Sfântului Nicolae în Catedrala Sfânta Treime din Lavra Alexandro-Nevskaia. In momentele
grele din viaţă, după sfatul mamei, mergeam la catedrală si aprindeam o lumânare în faţa
icoanei sfântului. Spre marea mea mirare, ajutorul venea, într-adevăr, foarte repede.
Dacă se întâmpla ca dimineaţa să mă cert cu soţia, veneam „la Sfântul Nicolae" si
seara ne împăcăm. Dacă apăreau necazuri la serviciu, după o rugăciune în faţa icoanei, ele se
aplanau în mod miraculos. Astfel mă apropiam din ce în ce mai mult de viaţa bisericească.
Următoarea întâmplare memorabilă a avut loc când eu deja începusem să merg regulat
la slujbele bisericesti. In acea zi, eu si soţia am primit salariul. Când am numărat banii, am
constatat că lipsea o sută de mii de ruble. Noi, desigur, ne-am intristat, gândind că i-am
pierdut, însă mama m-a linistit: „Roagă-te Sfântului Nicolae si mergi la casierie. Poate că ei
au gresit." După ce m-am rugat, am hotărât că, dacă banii se vor găsi, cu o parte din ei voi
cumpăra o icoană mare a sfântului, pe care o văzusem la pangar. Si minunea s-a săvârsit:
casiera - Dumnezeu s-o miluiască! - a spus că după ce a împărţit banii salariaţilor a constatat
că i-au rămas în plus în jur de o sută de mii... Asa a apărut în casa mea icoana Sfântului
Nicolae Făcătorul de minuni.
Am mai aflat si de o altă minune. O cunostinţă a unui coleg de serviciu avea un fiu,
care a fost condamnat si închis. Acest coleg, om ce nu avea nimic comun cu Biserica, m-a
întrebat: „Cui trebuie să se roage o mamă pentru ca judecătorul să atenueze sentinţa?" L-am
sfătuit să se roage Sfântului Nicolae. Nu stiu dacă acea femeie a fost la biserică, însă stiu că
judecătorul a dat o sentinţă mai usoară decât se astepta întreaga familie.
Sfântul Nicolae este si ocrotitorul orasului nostru, Kolpino. Aici a fost adusă icoana lui
făcătoare de minuni, care în prezent se află în biserica „Kulici i Pasha". Să ne ajute sfântul
nouă, tuturor crestinilor, în drumul spre împărăţia Cerurilor!
Andrei Ilin, orasul Kolpino
Iconiţa
Fierăria în care lucra tatăl meu se afla la depărtare de vreo sută de stânjeni3 de vechea
bisericuţă de lemn. Preotul si fierarul se cunosteau bine, fiind buni prieteni. Clopotele de la
biserică fuseseră date jos, însă slujba continua să se ţină chiar si în anii vitregi de dinainte de
război. In raion, cu scoaterea clopotelor se ocupa o brigadă specială. In popor acesti oameni
erau numiţi „sabasnici".
In 1934, „sabasnicii" au apărut si în satul nostru si au dezafectat trei clopote.
Bineînţeles, credinciosii erau nemulţumiţi, dar ce era de făcut? Conducerea raională era mai
puternică. Iar a chema enoriasii la slujbă, mai ales de sărbători mari, era necesar. Satul era
mare si părintele nu reusea să treacă pe la toţi. Atunci si-a amintit de prietenul său, fierarul. A
venit la el si i-a spus: „Afanasievici, scoate-mă din încurcătură! Toată nădejdea e la tine".
In locul clopotului se putea agăţa o bucată de sină sau un vechi brăzdar de la plug si să
baţi în el, însă niciunuia nu le-a fost pe plac această idee. Atunci fierarul a propus să făurească
un tun, să-l aseze în clopotniţă si de fiecare dată înainte de începerea slujbei să se tragă de trei
ori. Părintelui i-a plăcut foarte mult ideea si ei au căzut de acord.
Fiind în tinereţe fierar în cadrul armatei, mesterul stia cu ce să înceapă. A adus o ţeava
3 Un stânjen = 2,134 metri.

9

de fontă de grosimea unei mâini, la un capăt a turnat plumb, a potrivit suportul de lemn cu
juguri de fier si a făcut o gaură pentru aprindere: tunul era gata. L-au urcat în clopotniţă si au
tras din el de probă de două ori.
Drept mulţumire pentru lucrare, părintele a vrut să-i cinstească pe fierar si pe ciocănar,
însă acestia au refuzat, spunând că pentru lucrul plăcut lui Dumnezeu nu cer plată. Atunci
părintele Alexie a scos din săculeţul de la piept iconiţa Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni
si tămâie, a agăţat-o la pieptul prietenului si i-a poruncit: „Afanasievici, când va trebui să
pleci într-un loc unde viaţa îţi va fi ameninţată, s-o iei cu tine. Ea este sfinţită si te va păzi de
necazuri". Nu mult după această întâmplare, preotul Alexie a fost arestat, iar iconiţa a fost
păstrată de tatăl meu, ca o amintire de la un om bun si inimos.
Apoi a început războiul. După vârstă, tata nu trebuia să ajungă pe front, însă a fost luat
într-o unitate necombatantă, lângă Murom, unde în acea vreme se pregătea linia de apărare: se
săpau sanţuri antitanc si se înălţau stâlpi si obstacole de protecţie. Toate uneltele cu care
lucrau miile de oameni pasnici mobilizaţi trebuiau reparate si reglate zilnic. Fierăria de
campanie la care a fost trimis tata fumega zile întregi. Avioanele de recunoastere nemţesti
reperau astfel de obiective si îndreptau asupra lor avioane de bombardament. Aglomeraţia
permanentă de oameni si tehnica din jurul fierăriei o demascase si exista pericolul de a fi
atacată.
Mama, conducându-l pe tata la război, îi soptise să nu uite să se roage. Ii cususe în
cămasă Simbolul Credinţei, scris de mână. Apoi îsi amintise si de iconiţa cu tămâie: o
prinsese de pieptul tatei, îl însemnase cu semnul crucii si adăugase: „Păstreaz-o si sfântul te
va ocroti". Iconiţa din bronz, un pic mai mare decât o cutie de chibrituri, îi amintea
întotdeauna tatei că Sfântul Nicolae este aproape si că în clipa cea grea, fatală, el îi va veni în
ajutor.
„Doamne, miluieste! Sfinte Părinte Nicolae, ajută-mă!", repeta tata când alergau spre
adăpost, ca să se salveze de bombardament. Pământul fierbea de explozii. Toţi s-au adăpostit,
doar tata s-a oprit pentru o clipă, să vadă dacă fierăria era întreagă.
Suflul exploziei l-a aruncat la pământ, ca si cum un ciocan greu l-ar fi lovit în piept. Sa
trezit apoi într-un bordei sanitar improvizat. Un felcer între două vârste l-a examinat si a dat
uluit din cap: „Ei, fierarule, se pare că te-ai născut sub o stea norocoasă!" I-a arătat o bucăţică
de fier de mărimea unui degetar. „łi s-a oprit la piept, dar în corp nu a putut pătrunde: iconiţa
din bronz a împiedicat-o. Altfel, ţi se făcea parastas si toţi cei sase copii ai tăi rămâneau fără
tată."
„Oare cu adevărat e minunea Sfântului Nicolae si a îngerului păzitor?” s-a întrebat
tata. Cu adevărat iconiţa să fi «luat» moartea mea asupra sa?" I-au răsărit în minte preotul
Alexie cu sfatul său, soţia care îl conducea la drum... „Cu adevărat mare este Dumnezeu!", s-a
încredinţat tata.
Această iconiţă se păstrează până azi în familia noastră si se transmite din generaţie în
generaţie, ca o relicvă sfântă.
Alexei Nellubin, orasul Nijni Novgorod
Ajutătorul călătorilor
Oriunde am fi plecat, eu si soţul întotdeauna comandam o moliftă către Sfântul
Nicolae, cunoscând grija cu care îi ocroteste pe călători. De fiecare dată noi, păcătosii, i-am

10

simţit ajutorul, însă as dori să povestesc acum ce ni s-a întâmplat nouă.
Acum trei ani, mama mea împlinea saizeci de ani si, pentru a o felicita, trebuia să
mergem la Moscova. Ne-am înţeles din timp la telefon si am luat bilete dus-întors. Acolo
eram asteptaţi ca cei mai dragi oaspeţi.
Am plecat de acasă mai devreme, căci eram încărcaţi cu o mulţime de bagaje cu
dulciuri si cadouri. Am hotărât să mergem cu troleibuzul, care ne ducea direct la gară, însă a
trebuit să asteptăm mult timp în staţie până a venit. Când am ajuns la gară, până la plecarea
trenului nu mai rămăseseră decât cinci minute. Cine a fost într-o asemenea situaţie, îmi va înţelege
foarte bine starea.
In disperare, m-am rugat în gând: „Sfinte părinte Nicolae, ajută-ne!" Si atunci s-a
întâmplat ceva de necrezut. Nu stiu de unde am avut putere, însă stiu că am însfăcat o parte
din bagaje si m-am repezit să intru în gară; soţul, cu celelalte bagaje, alerga în urma mea.
Când am ajuns pe peron, ceasul gării arăta că trenul a pornit din gară. Insă de sus se vedea clar
că trenurile de pe toate cele patru linii stăteau pe loc. Nu-mi explic cum eu, fricoasă si
precaută din fire, am coborât scările de parcă aveam aripi. Picioarele m-au condus singure
exact la trenul nostru. Am sărit în primul vagon pe care l-am nimerit si trenul a pornit încet.
Soţul, cu restul bagajelor, rămăsese pe peron. Mi-am dat seama de aceasta abia când am văzut
două mâini care l-au înhăţat si l-au urcat în vagon.
Când am ajuns la locurile noastre, trenul deja luase viteză. Din ochi îmi siroiau lacrimi
de bucurie si de mulţumire pentru mila lui Dumnezeu, arătată nouă prin mijlocirea Sfântului
Nicolae.
Irina Haliuhova, orasul Krasnodar
Repararea nedreptăţii
In ziua de 23 decembrie 1908 s-a stins din viaţă vestitul jurist moscovit F.N. Plevako.
Intr-o istorioară din tinereţea sa, acest om credincios, de o înaltă cultură, relatează cum
Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, mare milostiv, „i-a pus nota 5 la examen"4.
„Invăţam la Universitatea din Moscova, la Facultatea de Drept. Mama nu avea
mijloace ca să mă întreţină, de aceea făceam rost de bani dând meditaţii. Intr-o iarnă s-a
întâmplat să locuiesc în Berlin, în familia unui elev, si atunci am audiat cursurile unui renumit
profesor de drept roman. Intorcându-mă la Moscova, m-am prezentat la examen, pregătindumă,
bineînţeles, să răspund conform cursurilor celebrului profesor berlinez. Pe atunci, la
universitatea noastră, dreptul roman era predat de către un rus înflăcărat -Nikita Ivanovici
Krâlov.
M-a chemat si mi-a cerut să trag un bilet. Am tras. Am răspuns bine, după părerea
mea. Insă - o, Doamne! - profesorul îmi pune nota 1!... N-am îndrăznit să-i spun nimic, căci
nici nu înţelegeam prea bine ce se întâmplase, iar protestele, precum cele din zilele noastre, nu
erau la modă pe atunci. Am venit acasă si nu am spus nimănui nimic. Dimineaţă, mama mă
întreabă:
- Fedea, de ce nu te duci la examen?
- Astăzi nu am niciun examen, răspund.
Imi era milă să o întristez pe bătrână, dându-i trista veste că deja am picat la materia
cea mai importantă din facultate. Se însera. Ea îmi aminti iarăsi de examen.
- Mâine, mamă, i-am răspuns mecanic, numai ca să scap cumva de insistenţele ei.
4 In învăţământul rusesc, sistemul de notare este de la l la 5; nota 5 fiind echivalentă notelor 9 si 10 (nota trad.).

11

A venit si dimineaţa. Mă plimb prin casă fluierând si gândesc: «Poate bătrânica mea a
uitat de examen...» însă ea începe din nou:
- Oare nu e timpul să pleci la Universitate?
- Examenul e seara, îi răspund. Iată însă că s-a făcut si seară.
- E timpul, Fedea, hai, du-te! îmi aminteste ea.
- Uite că plec, mamă, spun si încep să mă îmbrac.
- Te conduc până la Universitate, zice ea.
Nu am de ales: plec cu ea. Pe atunci locuiam pe strada Ostojenko. Trecem pe lângă
Catedrala Hristos Mântuitorul. Mama îmi spune:
- Să intrăm, Fedea, în Paraclisul Sfântului Nicolae: el te va ajuta.
Intru si în paraclis, care se află pe malul celălalt al râului Moscova, lângă podul
Kamennâi5. Mama a intrat, a luat o lumânare si a început să se roage în genunchi. Si în acel
moment mi-a fost atât de milă de bătrânica mea, de faptul că o mint! Si m-am adresat în gând
către cuviosul lui Dumnezeu Nicolae: «Părinte, plăcutule lui Dumnezeu! Sincer să fiu, n-as
vrea s-o mint, dar mi-e milă de ea, căci stiu că mult se va întrista dacă va afla adevărul!
Linisteste-o, plăcutule al lui Dumnezeu, asa cum stii tu!»
După ce s-a rugat, mama îmi spune:
- Ei, acum e timpul să mergem, fiule!
Am ajuns la Universitate. Mama mă îndeamnă:
- Tu, Fedea, du-te, iar eu te voi astepta uite aici, lângă statuia lui Lomonosov.
Ce să fac? Trebuie să intru în clădirea Universităţii. Mă gândeam: «Voi intra în sală.
Cel puţin voi asculta cum răspund colegii». Când am intrat în sală, soarele care asfinţea m-a
învăluit în razele sale. Deodată, aud vocea puternică a lui Nikita Ivanovici, care mă strigă pe
nume:
-Plevako!
M-am apropiat de catedră.
- Toată noaptea nu m-ai lăsat să dorm! Si profesorul mi-a adresat un cuvânt nu prea
plăcut.
- Ei, vrei să răspunzi?
Ii spun că mai bine decât ieri nu pot răspunde, deoarece m-am pregătit conform
cursurilor profesorului.
- A, ai vrut să te lauzi că stii nemţeste, că-i citesti în original pe profesorii germani! Iar
pe cursurile profesorului tău rus nici nu ai vrut să te uiţi!
I-am explicat de ce nu am învăţat la cursurile lui, căci credeam că as putea să răspund
si urmând cursurile nemţesti.
- Trebuia să-mi spui de la început. De unde să stiu eu unde ai fost tu astă-iarnă? mi-a
spus profesorul cu bunăvoinţă si mi-a cerut să mai trag un bilet.
Am tras, am răspuns excelent si profesorul mi-a pus nota 5 în loc de 1! In asa fel
Sfântul Nicolae mi-a pus nota 5, a încheiat juristul."
Episcopul Nikon (Rojdestvenski)
Sfântul iubit al poporului rus
In anul 1918, în timpul revoluţiei bolsevice, Moscova a fost zguduită de semnul care a
fost dat de icoana Sfântului Nicolae. Una din icoanele sfântului care se afla pe zidul
5 Kamennâi = pod de piatră (nota trad.).

12

Kremlinului a fost acoperită cu o bucată de stofă rosie. Si iată că, în văzul miilor de oameni
adunaţi în Piaţa Rosie, această stofă, care ascundea chipul sfântului, s-a rupt. Bucăţi de
materie cădeau pe pământ si astfel chipul Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni a apărut din
nou în faţa oamenilor. Atunci, această minune a fost tălmăcită ca un semn de apropiată
izbăvire de „acoperămîntul rosu" care se lăsase peste Kremlin si Sfânta Rusie.
Mai târziu, pe parcursul mai multor ani, s-au înregistrat multe semne de la icoanele
Sfântului Nicolae, dintre care vom relata doar câteva.
In timpul celui de Al Doilea Război Mondial, organele locale evacuau populaţia din
zonele din apropierea frontului. O bătrânică ţinea în mână o boccea. Comisarul a întrebat-o:
- Ce ai acolo?
- Icoana Sfântului Nicolae, a răspuns bătrânica.
- Arunc-o! i-a poruncit comisarul.
- Nu, nu o voi arunca!
Comisarul si-a scos pistolul, l-a îndreptat asupra bătrânei si i-a poruncit:
- Dacă acum n-o arunci, te împusc.
- Impuscă-mă, oricum n-o voi arunca. Această icoană m-a păzit toată viaţa, a fost
răspunsul.
In aceesi clipă, deasupra capului comisarului a explodat un obuz nemţesc, care l-a rupt
în bucăţi. De frică, bătrânica n-a reusit decât să se aseze, continuând să ţină în mâini icoana
dragă.
Cu puţin timp înainte ca războiul să se dezlănţuie, am văzut în Belgrad, în mănăstirea
de maici Vvedenski, ce se află pe Topciderski Brno, pe analog, o icoană mare a Sfântului
Nicolae, care s-a reînnoit în chip minunat, transformându-se dintr-o icoană veche si înnegrită
într-una nouă, cu culori vii, ce au căpătat prospeţime si puritate.
Impreună cu toţi mucenicii, care au primit moartea din mâna necredinciosilor pentru
adevărul dumnezeiesc, peste tot unde este proslăvit, Sfântul Nicolae parcă ne-ar vorbi cu
cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Să-mi fiţi mie următori, precum si eu lui Hristos! (1 Cor. 4;
16).
Arhiepiscopul Nikon
Ocrotitorul călugărilor
Presimţind vremuri grele pentru zonele de apus ale statului moscovit, cuviosul Kornili,
egumenul Mănăstirii Pskovo-Pecersk, a îngrădit în 1565 mănăstirea sa cu un zid de piatră, iar
la intrare, chiar lângă porţile ei sfinte, a înălţat o biserică în cinstea Ierarhului Nicolae. Se pare
că, prin acest gest, cuviosul a vrut să arate că el încredinţează mănăstirea ocrotirii si ajutorului
nevăzut al bineplăcutului lui Dumnezeu, „celui numit cu nume de biruinţă". Evenimentele ce
au urmat la scurt timp după aceea demonstrează în mod concret că sfântul bărbat nu s-a
înselat în prevederile sale si în credinţa în Făcătorul de minuni.
In anul 1581, ostirile lui Bathory au asediat mănăstirea, încercând să o facă să se
predea. Neputând trece de puternicele ziduri ale mănăstirii, după un asediu lung si nereusit, sau
retras.
Până în prezent, biserica Făcătorului de minuni, ridicată de către cuviosul Kornili, a
rămas pe locul vechi, pe un munte lângă sfintele porţi, măreaţă prin vechimea sa, precum si
prin minunile ce au avut loc aici.
Protoiereul Oleg Tăor, orasul Pskov

13

Halta
Se terminase Marele război pentru apărarea patriei. Călătoream cu trenul. La o haltă sa
oprit, iar eu am coborât din vagon si m-am îndepărtat puţin. Când m-am întors, trenul lua
deja viteză si usile vagoanelor erau închise. M-am agăţat de o bară, cu un picior am ajuns pe
treapta vagonului, însă cu celălalt nu am reusit, deoarece m-am lovit tare la el. Mâinile au început
să-mi cedeze si puteam în orice clipă să cad. In acel moment am strigat: „Sfinte al lui
Dumnezeu, Nicolae, ajută-mă!" Trenul s-a oprit. Toţi pasagerii erau uluiţi, iar eu de bucurie
am uitat de rugămintea mea către sfântul, însă când am adormit, el mi-a apărut în somn si mia
spus: „Pentru că te-am ajutat, să-mi faci o slujbă de mulţumire". M-am dus la biserică si am
povestit totul preotului. El a slujit un Te-deum de mulţumire si mi-a dat o iconiţă cu Sfântul
Nicolae, care în prezent stă atârnată deasupra patului meu.
E. A. Larionova, orasul Rtisevo, regiunea Saratov
„Mamă, eu nu m-am înecat!"
S-a întâmplat demult. Pe atunci aveam vreo zece ani, iar acum am saptezeci si patru.
Venisem cu întreaga familie la Ozerki. Desi nu stiam să înot, m-am dus să mă scald. Am
intrat în apă si, după câţiva pasi, am căzut într-o groapă. Am ajuns imediat la fund; deasupra
capului - întuneric beznă; înghiţeam apă, simţeam că pier. Slavă Domnului că m-am rugat
Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni, ca să mă salveze!
Acasă păstram iconiţa lui de lemn. Aveam si alte icoane, însă nu stiu de ce mi-am
amintit anume de aceasta. Si iată că am auzit ca prin vis cuvintele: „Străduieste-te din toate
puterile să sari în sus". Am sărit - deasupra capului meu era o femeie. M-a apucat de un deget
si m-a scos afară. Eu am alergat la mama, care plângea.
Iconiţa aceasta este întotdeauna cu noi; a supravieţuit si blocadei.
O. F. R.
Permis de eliberare
In timpul războiului, un tânăr din localitatea noastră, pe nume Nicolae, a ajuns într-un
lagăr de concentrare. Acolo exista o regulă: toţi cei slăbiţi erau adunaţi în grup si trimisi la
„baie". Ce se înţelegea prin acest cuvânt, stiau toţi - moarte! Intr-un asemenea grup ajunsese
si Nicolae al nostru. Mergea cu greu. Nu mai avea puteri... Dar deodată i s-a aprins în suflet
dorinţa arzătoare de a trăi. Din răsputeri s-a rugat Sfântului Nicolae: „Sfinte părinte Nicolae,
iartă-mă! Rău te-am cinstit, puţin m-am rugat, însă acum sunt într-un mare necaz. Acasă miau
rămas soţia si doi copii mici. Cât de mult as vrea să mă întorc acasă! Nu vreau să mor asa
tânăr! Ajută-mă!"

14

Din senin i-a venit în minte un gând: „Cazi!" Era toamnă, frunzele acopereau
pământul asemenea unui covor. A căzut. Escorta putea să-l omoare în bătăi si să-l împuste,
însă nici nu l-a atins. Nicolae a rămas nemiscat până când pasii au încetat să se mai audă. S-a
ridicat apoi si s-a îndreptat spre o luminiţă care se vedea în depărtare. Era seară târziu. A ajuns
în sat, a intrat în prima curte si s-a ascuns într-un hambar cu fân.
Dimineaţa, stăpâna a venit să dea de mâncare animalelor. Văzând un necunoscut, s-a
speriat si si-a chemat bărbatul, care l-a întrebat: „Cine esti si de unde vii? Cum ai ajuns aici?
Spune tot adevărul! Dacă minţi, te împusc". Nicolae i-a mărturisit tot si despre cum s-a rugat
Sfântului Nicolae ca să-l ajute.
Stăpânul casei a poruncit soţiei să încălzească baia, să-i dea lui Nicolae alte haine, ceai
dulce si să-l culce pe cuptor, ca să doarmă. Peste două-trei ore l-au trezit si i-au dat să bea un
pahar cu ceai. După încă un timp, l-au trezit din nou ca să bea ceai cu lapte. Mai apoi - o cană
cu lapte, iar la sfârsit i-au dat să mănânce si o bucăţică de pâine. Astfel l-au îngrijit timp de
trei zile.
Intr-o zi a venit la el stăpânul si i-a zis: „Nici nu-ţi imaginezi ce noroc ai! Eu sunt sef
peste toţi prizonierii din Germania. Iţi voi da un astfel de permis cu care nici ai nostri, nici ai
vostri nu te vor reţine".
Dându-i toate cele trebuincioase, ei l-au lăsat să plece. La frontiera germană, patrula
care i-a verificat actul a zis: „O, gut! Gut! Minunat!" Ai nostri, la fel, se minunau si se
întrebau: „Ce fel de act o fi acesta?" Iată ce fel de permis i-a dat Sfântul Nicolae!
M.T.,
Biserica Adormirii Maicii Domnului, orasul Helsinki
Scăparea din iad
Intâmplarea pe care vreau să o povestesc mi-a fost relatată de mama, care, la rândul ei,
a aflat-o de la o cunostinţă împreună cu care merge la biserică. Ea reprezintă o mărturie a
faptului că Sfântul Nicolae ajută tuturor oamenilor, chiar si celor care sunt departe de
Dumnezeu.
Totul s-a întâmplat în Belarus, chiar la începutul războiului. Soţul acestei femei era
ofiţer. Locuiau împreună pe teritoriul cetăţii Brest. Când au început luptele, femeia, cu copilul
nou-născut în braţe, a reusit, ca prin minune, să fugă din cetatea învăluită de flăcările
războiului.
Când si-a revenit, a văzut că se află în pădure, într-un loc necunoscut. Nu stia în ce
parte s-o apuce. A cuprins-o deznădejdea. Copilul plângea, în jur erau doar copaci si nicio
speranţă să găsească vreo cărare. Deodată, nu se stie de unde, a apărut un bătrânel, sprijinit
într-un toiag, care i-a spus: „Mergi în direcţia aceasta, acolo vei găsi ajutor!" si a dispărut. Femeia
s-a îndreptat în direcţia indicată de bătrân si peste puţin timp a ajuns într-un sat. Acolo a
fost găzduită de doi ţărani în vârstă, soţ si soţie.
Atât timp cât a durat războiul, femeia si copilul au locuit în acest sat. Nemţii nu au
ajuns până aici. După război, femeia a mers la biserică si acolo l-a văzut într-o icoană pe
„bătrânelul" din pădure. Era Ierarhul Nicolae. „De atunci merg întotdeauna la biserică si
niciodată nu uit să mă rog sfântului", mărturiseste femeia.
Elena Cisîikina

15

După cuvântul mamei
Conducându-si fiul pe front, mama i-a spus: „Kolea, când îţi va fi greu, să-l chemi în
ajutor pe Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, si el te va ajuta!".
In timpul unei lupte, fiul ei împreună cu un prieten au căzut prizonieri. Ziua era caldă,
zăpada se topea, în schimb noaptea, când au hotărît să evadeze, au degerat atât de tare, încât
nu mai aveau puteri. Kolea si-a amintit cuvintele mamei si a început să se roage Sfântului
Nicolae, Făcătorul de minuni, cerându-i ajutor.
Tot atunci, doi soldaţi cu schiuri mergeau pentru o misiune de luptă. Unul voia să
meargă pe de-a dreptul, dar celălalt l-a convins să facă un ocol. Ei i-au găsit pe cei doi
camarazi degeraţi si i-au salvat. Slavă si mulţumire Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni!
Roaba lui Dumnezeu Anna, orasul Sankt-Petersburg
Salvator de la înec
Vreau să vă împărtăsesc bucuria salvării mele de la moarte de către Făcătorul nostru
de minuni, Sfântul Ierarh Nicolae. Aceasta s-a întâmplat acum aproape treizeci de ani. Pe
atunci eram tânără, fără griji si duceam o viaţă nu chiar corectă, desi din copilărie purtam
cruciuliţă si mergeam la biserică - ce-i drept, din când în când. Locuiam în orasul Toliati. Intro
zi, împreună cu încă doi tineri, am plecat să ne plimbăm cu barca cu motor pe Marea
Kuibâsev. La un viraj, barca noastră s-a răsturnat si eu m-am dus la fund.
In câteva fracţiuni de secundă, prin faţa ochilor mi-a trecut toată viaţa. Cu groază mam
gândit la băieţelul meu si la mama: ea nu va suporta moartea mea, va muri de inimă, iar
fiul îmi va rămâne orfan. Si din toată inima m-am rugat: „Sfinte Nicolae, ajută-mă!" Si iată că
am văzut cum venea spre mine un bătrânel, puţin aplecat, sprijinindu-se de un toiag si cu
piciorul mă împingea usor în sus. In aceeasi clipă am iesit la suprafaţa apei, m-am agăţat de
marginile bărcii si astfel am rămas în viaţă. Barca nu s-a scufundat, deoarece avea perne de
aer.
In tinereţe, când am plecat pentru prima dată din casa părintească, mama m-a
binecuvântat cu icoana Sfântului Nicolae. Această iconiţă este mereu cu mine, o iau în toate
călătoriile si sfântul mă ocroteste.
In ziua când am plecat să mă plimb cu barca, iconiţa nu era la mine.
In primii ani de după război, Sfântul Nicolae a ajutat-o si pe mama. I s-a întâmplat să
călătorească o dată cu camionul, unde se aflau înghesuiţi mulţi oameni, la un loc cu un cântar
mare pentru mărfuri. Soferul era beat si conducea cu viteză mare. Soseaua ducea, serpuind, în
vale.
Pe oameni i-a cuprins frica. Au început să-i strige soferului să încetinească, însă el
continua să conducă cu o viteză si mai mare. Mama a început să se roage cu voce tare
Sfântului Nicolae. La o cotitură, cântarul a alunecat spre partea laterală a masinii, rupând-o.
Masina s-a răsturnat, iar oamenii au căzut care încotro... Când si-a revenit, mama a constatat
că se afla pe marginea drumului, întreagă si nevătămată. In jur zăceau ceilalţi oameni gemând,
iar unul chiar era strivit de cântar... Dintre toţi cei care erau în camion, numai mama nu a
suferit, pentru că a cerut ajutorul Sfântului Nicolae.
In viaţa ni s-au întâmplat multe alte minuni. In clipa când părea că nu mai există nicio

16

sansă, ajutorul sfântului nu întârzia să vină.
Tatiana
Mărturisirea unui întemniţat
Vă scrie un om care se află în închisoare, însă nu trebuie să vă speriaţi de acest cuvânt.
Martor îmi este Dumnezeu: sunt curat în faţa Lui si în faţa oamenilor. Păcatul pentru care mă
aflu aici nu este al meu. Poate că Dumnezeu îmi trimite o încercare, nu stiu...
Doar rugăciunea si cărţile mă salvează, însă cu cât mai mult citesc, cu atât mai multe
întrebări îmi apar. Doresc să vă povestesc ce mi s-a întâmplat în orăselul Lopatki, regiunea
Sverdlovsk.
In primăvara anului 1994, în închisoare pelagra a început să facă ravagii. In fiecare zi
apărea un nou sicriu: boala nu cruţa pe nimeni, nici pe cei bătrâni, nici pe cei tineri. Mi-a venit
si mie rândul. Mi-a slăbit vederea, picioarele mi s-au umflat, dinţii au început să mi se clatine,
încât nu mai puteam mânca. Dar mai ales au apărut vestitorii morţii – păduchii; în infirmerie
nu mai erau medicamente. Am înţeles că nu mai aveam mult timp de stat aici pe pământ. Doar
o minune mă putea salva. Si ea s-a întâmplat. In Dumnezeu nu credeam, însă înţelegeam că
boala mea era plata pentru viaţa pe care o dusesem înainte. Un om bun mi-a adus o iconiţă de
carton a Sfântului Nicolae si mi-a spus: „Roagă-te si căieste-te. El te va ajuta". Eu nu
cunosteam nicio rugăciune, însă acest om mi-a explicat: „Vorbeste-i! Vorbeste-i ca si cum ai
vorbi cu mine. Spune-i tot ce ai mai tainic, tot ce ai pe suflet, ceea ce nu poţi să spui altcuiva.
Mărturiseste-i toată viaţa ta păcătoasă!".
Noaptea care a urmat a fost o noapte cumplită. Inţelegeam că nu voi mai ajunge până
dimineaţa si am început să mă rog. Incet, puţin câte puţin, îmi deschideam sufletul înaintea
Sfântului Nicolae. Nu stiu dacă aceasta a fost aievea, în vis sau în delir, însă vedeam în faţa
mea doi ochi mari care mă priveau si de care nu mă puteam ascunde si un zâmbet, încadrat
într-o barbă albă. Privind această faţă blândă, am jurat că, dacă voi rămâne în viaţă, nu mă voi
abate de la drumul pe care am apucat.
A venit si dimineaţa cu mult soare - prima după multe zile ploioase. M-a coplesit o
dorinţă mare să trăiesc, să mă bucur de soare, de iarbă, de oameni. Sufletul mi-era învăluit de
mulţumire pentru faptul că trăiesc în această lume minunată. Am înţeles că rezistasem. Mi-au
reapărut puterile, aspiraţiile, dorinţele, de parcă renăscusem. Sprijinit într-un băţ, am iesit
afară, să mă bucur de căldura soarelui. Spre marea mea mirare, am văzut că mă pot lipsi de
toiag. Cu fiece oră mă simţeam din ce în ce mai bine. Aceasta s-a întâmplat pe data de 28
aprilie 1994. Am renăscut. Dar cel mai important este faptul că am găsit sensul vieţii mele
nemernice si păcătoase. Doar credinţa îl salvează pe om, îl face mai curat, mai bun, mai
sensibil la durerea aproapelui.
V.N.Piscun, orasul Neviansk, regiunea Sverdlovsk
Nu a îngăduit batjocura
O femeie a relatat o întâmplare care avusese loc în familia sa când ea abia împlinise

17

sase ani.
Mama ei era o femeie foarte credincioasă, dar tatăl ei, comunist, se purta cu dusmănie
faţă de Biserică. Mama era nevoită să ţină ascunsă de el, într-un sifonier, printre haine, icoana
Sfântului Nicolae, pe care o primise ca binecuvântare de la mama ei.
Intr-o zi ea a venit de la serviciu si a vrut să aprindă focul în sobă. Lemnele erau deja
puse si trebuiau doar aprinse, însă nu reusea nicidecum. Cât n-a încercat - dar lemnele nu luau
foc, si pace!
Atunci s-a gândit să le scoată din sobă si o dată cu ele a scos si icoana sfântului, pe
care soţul o găsise în sifonier si hotărâse s-o distrugă cu mâinile soţiei.
„Cine se roagă pentru tine?"
Când eram mică, în satul nostru venea deseori un căpitan de cursă lungă pentru a-si
vizita părinţii. Istorisirea lui mi-a rămas întipărită în minte pentru toată viaţa:
„Corabia noastră - povestea el - a iesit în larg, ca de obicei, la pescuit. Marea era
linistită, când deodată a început să bată un vânt năprasnic. S-a stârnit furtuna. Pânzele s-au
rupt, corabia nu mai putea fi manevrată si s-a aplecat pe o parte. Valurile mari o aruncau ca pe
o cutie de chibrituri. Nimeni nu putea să ne vină în ajutor si cu toţii am simţit că moartea era
inevitabilă...
Am alergat spre puntea corabiei si, cu mâinile ridicate către cer, cu lacrimi în ochi, am
început să mă rog Sfântului Nicolae, cerându-i ajutor. Cât timp a trecut, nu stiu, însă am
observat că furtuna a început să se potolească. «Băieţi, le-am strigat marinarilor, întindeţi
pânzele!» «Imposibil, a venit răspunsul, este o gaură în cală si apa a început să pătrundă în
corabie.» Eu însă insistam. In câteva clipe toţi trei am întins pânzele, desi de obicei nu
reuseam să facem acest lucru nici în zece oameni. Furtuna se potolea. Când am coborât în
cală, am rămas uluiţi: un peste mare astupase gaura.
Cu lacrimi în ochi m-au înconjurat marinarii si mă întrebau: «Căpitane, spune-ne, cine
se roagă pentru tine?» Era în vremurile când credinţa se persecuta. Le-am răspuns: «Bunica si
mama, dar iată cine ne-a salvat!» - si am scos din buzunar portofelul unde păstram iconiţa
Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.
Conducerea ne-a răsplătit cu un concediu, iar marinarii m-au rugat să le cumpăr
iconiţe cu Sfântul Nicolae si să plătesc la biserică o slujbă de mulţumire. Toţi care erau pe
corabie au transmis salutări călduroase bunicii si mamei mele pentru rugăciunea lor."
L. N. Goncearova, regiunea Volgograd
O seară de toamnă
Această întâmplare s-a petrecut în anul 1978, când aveam nouăsprezece ani. Intr-o

18

seară am stat până târziu la o prietenă. La întoarcere, când am ajuns în cartierul meu, se făcuse
deja unsprezece noaptea. In jur era întuneric si pustiu. Dintr-o nesocotinţă specifică tinereţii,
nu-mi era frică de nimic. Crezând că nu poate să mi se întâmple nimic rău, nu am dat nicio
importanţă faptului că usa de la o scară era întredeschisă si de acolo mă urmărea un bărbat.
Când am trecut de usă, el s-a luat după mine. Presimţind ceva rău, am vrut să fug, însă
nu am reusit: o mână puternică m-a ţinut strâns. Bărbatul mă trăgea spre scară. M-am
împotrivit cât am putut, însă era în zadar. Am început să-l rog: „Dă-mi drumul!", însă el mi-a
răspuns: „Acum te omor!" In jur, nici ţipenie. Ajutor, de nicăieri. Am ridicat ochii către cer si
încet, dar din toată inima m-am rugat: „Doamne, Nicolae, Făcătorule de minuni, ajutaţi-mă!"
Si s-a întâmplat o minune. Degetele care mă ţineau strâns au cedat. M-am simţit liberă.
Bărbatul care mă ameninţase cu moartea nu a mai scos niciun cuvânt si nici nu a încercat să
mă urmărească. Stătea pe loc, de parcă înţepenise. Acasă am ajuns fără alte peripeţii.
Au trecut mulţi ani, însă nu am să uit acea seară de toamnă, când am simţit puterea
mijlocirii minunate a lui Dumnezeu si a Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.
Ludmila
„Cumpărătorul ceresc"
In anii '60 erau puţine biserici care funcţionau, iar cea mai apropiată de noi se afla la
45 km de sat. Intr-o zi, bunica se pregătea să meargă la biserică. Mai trebuie să vă spun că
eram foarte săraci si, în timpul liber, mama făcea saluri de lână pentru vânzare. „Ia cu tine si
salurile! i-a spus ea bunicii. Poate vei vinde la piaţă câteva". Bunica a lăsat capul în jos: „Cine
face asa? Piaţa si biserica nu au nimic în comun. Si dacă nimeni nu va cumpăra si eu nu voi
reusi să ajung la biserică? Eu vreau să merg la biserică!", se tânguia ea. Insă mama continua
să insiste. Ce era de făcut? Bunica a luat salurile - vreo zece - si a plecat. A plâns tot drumul,
cerând ajutor Sfântului Nicolae. Măcar să vândă unul sau două, căci altfel mama va fi
nemulţumită. Dar cel mai mult o chinuia gândul să nu întârzie la biserică...
Duminica, dis-de-dimineaţă, ea a venit la piaţă, rugându-se să ajungă cât mai repede la
biserică, însă la piaţă erau puţini oameni. Un bătrânel s-a apropiat de ea si a întrebat-o: „Câte
saluri aveţi si la ce preţ?" Bunica i-a răspuns. Fără să se uite la saluri, le-a luat pe toate, i-a dat
banii si... a dispărut. Mirată, dar totodată si fericită, bunica a ajuns la biserică înainte de
deschiderea ei.
Când s-a întors acasă si i-a dat mamei punga cu bani, care s-au dovedit a fi mai mulţi
decât ar fi trebuit, mamei nu-i venea să creadă: niciodată nu i se întâmplase asa ceva. Bunica
i-a povestit despre bătrânelul straniu. Auzind acestea, mama a început să plângă: „Acesta era
însusi Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni!"
L. N. Goncearova, regiunea Volgograd
„Somn cu pace dăruieste-mi!"
De mai mulţi ani sufeream de insomnie, iar în ultimii doi-trei ani adormeam doar cu
ajutorul pastilelor.

19

Intr-o zi am aflat că prin orasele mari se trece cu icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul
de minuni. Trebuia să ajungă si în orasul Toliati, unde locuiesc. Asteptam această zi cu
nerăbdare si nădejde. Când icoana a fost adusă la Biserica Icoanei Maicii Domnului din
Kazan, s-a făcut o procesiune. Era foarte multă lume. Părea că s-a adunat acolo tot orasul.
Sufletul meu era vesel si luminos, iar inima nutrea speranţa vindecării. Datorită milei lui
Dumnezeu, ea a venit.
In prezent, am un somn sănătos si în fiecare dimineaţă Ii mulţumesc Mântuitorului
nostru, Maicii Sale Sfinte si Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.
Roaba lui Dumnezeu Galina, orasul Toliati
Cei ce au necinstit Biserica
In 1993, paroh al bisericii ortodoxe Hristos Mântuitorul din Toronto (Canada) a
devenit protoiereul Nikolai Boldârev. Numele preotului care slujea alături de el era Nikolai, si
la fel si al mireanului care slujea în altarul acestei biserici. Enoriasii s-au înţeles între ei să-l
numească pe paroh Nicolae „cel mare", iar pe preotul care slujea alături de el - părintele Nicolae
„cel mic", el fiind mic si de statură.
Dimineaţa, în ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie, părintele Nicolae „cel mic" a
deschis usile bisericii cu cheia, s-a rugat si, după rânduială, a intrat în altar ca să se
pregătească pentru Sfânta Liturghie. Era luni, iar în ajun părintele iesise ultimul din biserică.
Imaginaţă-vă mirarea lui, când a văzut pe jertfelnic icoana Sfântului Nicolae cu părticele din
moastele lui, icoană care nu fusese înainte în biserică. Ea stătea în mijlocul mesei, iar
obiectele sfinte erau puţin mutate spre marginile ei.
Părintele Nicolae a căzut pe gânduri. Intre timp, citeţul astepta răspuns, însă în locul
răspunsului, a apărut părintele Nicolae cu icoana în mâini pentru a-si împărtăsi emoţiile.
Citeţul si cântăreţul au sărutat icoana, iar părintele Nicolae a asezat-o pe analog, alături de cea
praznicală.
Deoarece sărbătoarea era în timpul săptămânii, biserica era aproape pustie, iar parohul
era plecat. Asa că vestea despre minune nu a reusit să se răspândească. In schimb, întorsi
acasă de la biserică, toţi cu emoţie discutau despre acest eveniment, mai ales că majoritatea
martorilor locuiau în acelasi bloc. Părintele Nicolae a spus printre altele că icoanele apar
deseori oamenilor ca semn pentru evenimentele ce vor urma, pentru ca mulţi să se întărească
în credinţă si să capete nădejde în ajutorul dumnezeiesc, în mijlocirea Maicii Domnului si a
sfinţilor.
Când parohul s-a întors din călătorie, părintele Nicolae i-a povestit despre apariţia
minunată a icoanei. Parohul a fost foarte mirat si a spus că icoana a dispărut din biserică fără
urmă cu câţiva ani în urmă, iar înainte de aceasta o femeie încercase s-o restaureze, însă
culorile „curgeau" mereu, ca, brusc, într-o clipă, toate asperităţile si trăsăturile pierdute să
apară de la sine. Icoana a reapărut în biserică complet renovată. Preotul paroh a anunţat
poporul despre apariţia icoanei si a explicat evenimentul ca o purtare de grijă a sfântului faţă
de noi.
Despre cele întâmplate a fost anunţat episcopul Serafim al Canadei. Drept răspuns, el a
întărit afirmaţia că America de Nord se află în grija deosebită a sfântului, care în ultimul timp,
prin multe minuni, îsi arată grija pentru locuitorii ei ortodocsi. Vlădica a binecuvântat ca în
fiecare joi seara să se facă o slujbă cu acatistul sfântului.
Cel mai mult m-a uimit însă faptul că evenimentul a trecut neobservat pe lângă cea
mai mare parte a enoriasilor, ca soarele prin faţa unui orb. Nimeni nu venea la acatist. Chiar si

20

cântăreţii care erau în acest timp la repetiţie, într-o încăpere alăturată, n-au pregetat cel puţin
să intre si să sărute icoana făcătoare de minuni, însă nici ispitele nu s-au lăsat mult timp
asteptate.
Intr-o zi, în urma unor clevetiri, a fost alungat părintele Nicolae „cel mic" din biserică.
Nici mijlocirea parohului, nici lacrimile celor apropiaţi nu au putut să înmoaie inimile
împietrite ale enoriasilor. Nici până în prezent nu pot găsi un motiv raţional al acestor uneltiri.
Tatiana Volhonskaia, orasul Tubingen, Germania
Rugăciune în timpul furtunii
La sfârsitul lunii octombrie, de obicei, se termină sezonul călătoriilor turistilor si ale
pelerinilor la Mănăstirea Valaam. Pentru ghizii de la serviciul pelerinajelor mănăstiresti,
acesta este timpul când îsi iau rămas bun de la insulă până la sezonul viitor.
In ajunul plecării, eu si colegul meu de chilie -ghidul Igor - am pornit cu barca către
insula Skitsk, pentru a ne lua rămas bun de la cel mai sfânt loc pentru noi din Valaam -
Schitul Tuturor Sfinţilor.
De dimineaţa, pe lacul Ladoga bătea vântul, însă în Golful Nikonovsk era liniste.
După cum am presupus, către ora 15 am ajuns la cheiul Schitului Smolensk si pe cărăruie neam
îndreptat către ruinele Bisericii Icoanei Maicii Domnului din Smolensk.
După ce ne-am rugat la schiturile Smolensk si al Tuturor Sfinţilor, ne-am întors la
barca noastră. Incepea să se întunece si pe linistitul lac Sisi-Iarvi apăruseră valuri mici.
Puteam să ne întoarcem altfel: să trecem cu barca Sisi-Iarvi, să debarcăm la ferma călugărească
si să ajungem pe jos prin Schitul Ghetsimani la Schitul Invierii Domnului, însă
colegul meu, fost marinar militar, mi-a refuzat categoric propunerea, considerând că nu e bine
să cedăm în faţa vitregiilor naturii: „Am trecut prin momente si mai grele!" Eu, cu inima cât
un purice, am căzut de acord. Caracterul furtunilor de pe Ladoga îl cunosteam bine nu doar
din cărţi, ci îl simţisem deseori pe pielea noastră în timpul călătoriilor turistice. După
afirmaţiile băstinasilor, cu o simplă barcă, pe Ladoga, în timpul furtunii nu se poate rezista
mai mult de 10-15 minute. Cu toate că vâsleam cu disperare, nu ne apropiam de Golful
Nikonovsk, ci, dimpotrivă, vântul si valurile ne scoteau din golf, în largul Ladogăi.
Frica ne-a cuprins. Slăbiţi de munca inutilă, am încetat aproape simultan să vâslim.
Ne-a rămas doar să ne rugăm lui Dumnezeu si sfinţilor Săi pentru mântuirea sufletelor
noastre. Insă cum? Cu ce cuvinte? Toate rugăciunile învăţate, toate numele sfinţilor ni se
sterseseră din minte, suflate parcă de vântul furtunii; ne rămăsese doar rugăciunea lui Iisus.
Deodată - parcă luminat de sus - mi-am amintit cuvintele: „Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe
Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre!"
Repet iar si iar cuvintele troparului sfântului meu preferat, ocrotitorul marinarilor si al
pescarilor, al tuturor celor ce călătoresc pe mare. Mă întorc spre prietenul meu si văd cu greu
că buzele lui se miscă. Din cauza zgomotului, nu auzeam cuvintele si doar după mâna care se
ridica pentru semnul crucii înţelegeam că era cufundat în rugăciune.
Barca, în continuare, era purtată spre largul Ladogăi. Drept înainte, la intrarea în
Golful Monastârsk, am zărit farul ce lumina de pe Insula Nikonsk, unde se află Biserica
Sfântului Nicolae. Lângă biserică locuiesc pescarii, care au bărci, însă cum să le dăm de stire
că suntem la ananghie?
In minte continuau să-mi răsune cuvintele rugăciunii, care se uneau cu strigătul
sufletului: „Părinte Nicolae, cald mijlocitorule, grabnic ajutătorule, care te rogi pentru oameni
si îi scapi de moarte, scapă-ne si pe noi, păcătosii!" Apoi rostesc iarăsi rugăciunea lui Iisus.

21

Vântul mi-o smulge de pe buze si o duce departe.
Inaintea noastră, la vreo cincizeci de metri, în întunecime, apăruse o luminiţă slabă.
Peste câteva clipe s-a auzit zgomotul unei bărci cu motor. Luminiţa se apropia tot mai mult de
noi, venind dinspre partea Ladogăi. Cu ultimele puteri am strigat si Domnul ne-a auzit. Peste
câteva minute barca era lângă noi. Era a unui pescar localnic, care ne cunostea (de câteva ori
cumpărasem de la el peste).
Uzi până la piele, dar fericiţi, am intrat în chilie si am îngenuncheat în faţa icoanelor
Mântuitorului, a Sfântului Nicolae, a Cuviosilor Serghie si Gherman din Valaam: „Slavă łie,
Doamne! Slavă łie! Slavă Tatălui si Fiului si Sfântului Duh si acum si pururea si în vecii
vecilor. Amin!"
A doua zi dimineaţa, în biserica de la parter a Catedralei Schimbării la Faţă a
Domnului am comandat un Te-deum de mulţumire, iar mai târziu am plecat la magazinul
alimentar din sat. Vânzătoarea ne-a spus că despre cele întâmplate stie tot satul, precum si
întreaga mănăstire.
Toţi care ne ieseau în cale ne salutau si ne felicitau. Aproape că fiecare ne întreba: „Vaţi
rugat Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni?" „Da." „El v-a salvat!" Mulţi îsi aminteau si
despre alte salvări minunate de la înec, datorită rugăciunilor înălţate către Ierarhul Nicolae si
Cuviosii Serghie si Gherman de la Valaam.
Gheorghie Nikolaev, orasul Sankt-Petersburg
Stiam că mă va ajuta
Aveam 11 ani când am primit Taina Sfântului Botez. Puţin timp după aceea, mama s-a
îmbolnăvit. Medicii i-au pus diagnosticul si au decis să fie operată. Ar fi fost a treia operaţie si
viaţa mamei era în pericol. Eu înţelegeam toate acestea, pentru că o vizitam la spital în fiecare
zi. Nu se stia dacă va supravieţui. .. Imi amintesc acea senzaţie de pustiu în casă. Auzisem
despre Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni si înţelegeam că ne poate ajuta doar o minune.
In ziua în care tata a dus-o pe mama la spital, eu am rămas singură în casă. Miamintesc
că am plâns toată ziua si, în genunchi, mă rugam Sfântului Nicolae. Stiam că ne va
ajuta, pentru că nu mai aveam altă speranţă. Cred că de atunci nu m-am mai rugat atât de
sincer. Probabil că asa se roagă doar copiii.
Câteva ore s-au scurs pe neobservate. Si minunea s-a întâmplat! Părinţii mei s-au
întors acasă veseli. Se întâmplase ceva de necrezut: analizele noi au infirmat diagnosticul si
nu mai era nevoie de operaţie. Medicii nu încetau să se minuneze. De atunci am credinţa
fermă că Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, nu mă va părăsi niciodată.
Sapte ani mai târziu m-am îmbolnăvit eu. La început boala semăna cu o bronsită, însă
starea mi se înrăutăţea din ce în ce mai mult. Incepusem să scuip sânge, un simptom destul de
periculos. Rezultatele analizelor au indicat în mod clar că e vorba de tuberculoză. Pentru
confirmarea diagnosticului am fost însă internată în spital. Trebuie să vă spun că ai mei se
aflau deja în spital cu acelasi diagnostic. Nu venea nimeni să ne viziteze, însă stiam că cineva
se roagă pentru noi. Cu mine era icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.
Intr-o zi medicul mi-a spus că a doua zi urma să mai fac o analiză, de rezultatul căreia
depindea dacă voi mai rămâne în spital un an sau voi fi externată. Seara m-am rugat mult în
faţa icoanei Sfântului Nicolae, desi nu mai era aceeasi rugăciune curată ca în copilărie, însă eu
continuam să cred într-o minune si toată speranţa mea era doar în Dumnezeu. Il rugam pe
Sfântul Nicolae să se milostivească spre mine, păcătoasa, si să mă vindece. La un moment dat
am simţit că el m-a auzit. Pe suflet mi se asternuseră linistea si usurarea. Am adormit ţinând în

22

mâini iconiţa -unica mea speranţă.
Dimineaţa, rezultatul analizei a arătat că plămânii mei erau sănătosi. Medicii se
minunau si voiau să scrie chiar si un articol despre acest caz. Toţi au ajuns la concluzia că eu
si părinţii mei am avut o infecţie necunoscută, asemănătoare cu tuberculoza. Toată familia a
fost externată. Stiu că m-a salvat o minune, pe care eu nu o meritam. In minte îmi răsunau
cuvintele Mântuitorului: „De-acum să nu mai păcătuiesti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău!" (In. 5,
14), si mi se făcea frică...
Nu demult s-a îmbolnăvit din nou mama. Având în vedere că suportase câteva
operaţii, eram constienţi de faptul că viaţa ei atârna de un fir de aţă. Din nou eram stăpâniţi de
frică si de disperare. Am început să mă rog, de data aceasta împreună cu tata. Insă cât de mult
se deosebea rugăciunea noastră de cea din copilărie! In loc de rugăciune, era un murmur
continuu: „Pentru ce?" Dar se pare că aveam pentru ce. Lacrimi de disperare mă înăbuseau.
Dar înţelegeam că doar cu lacrimi si durere nu o voi putea ajuta pe mama. Numai acest gând
mă mai susţinea în rugăciune. Impreună cu tata ne rugam Sfântului Nicolae si Maicii
Domnului în faţa icoanei „Bucuria neasteptată", citeam canoane pentru cea bolnavă, îi rugam
pe cei apropiaţi să se roage pentru ea. Iconiţa mea ajunsese deasupra patului de spital. Doar o
minune ne putea salva si ea nu a întârziat să vină.
Ii mulţumeam din inimă Domnului, Preasfintei Sale Maici si Sfântului Nicolae. Slavă
Domnului pentru toate! Din cele trăite am înţeles un lucru: oricât de mult ne-am lupta noi
pentru sănătate, pentru succes, pentru iubire, Dumnezeu ni le poate lua în orice clipă sau,
dimpotrivă, ni le poate da. Niciun om nu are puterea de a-si conduce viaţa după voia sa, însă,
dacă va cere ceva de la Dumnezeu cu credinţă, El îl va auzi.
Daria, 18 ani, orasul Sankt-Petersburg
Scrisorile
S-a întâmplat pe când soţul meu lucra la un magazin particular de pâine. Eu
rămăsesem fără serviciu si o duceam greu. Fiica mea, împreună cu familia ei, se mutase în
Vorkuta. Din ultimii bani m-a sunat ca să-mi spună că viaţa lor se afla în pragul unor mari
hotărâri si că despre toate acestea îmi scrisese în două scrisori. Vă puteţi imagina câte griji îmi
făceam pentru ea si cu câtă nerăbdare asteptam aceste scrisori! Si a sosit si ziua când le-am
primit.
Tocmai îi duceam soţului de mâncare la serviciu si, fără să le deschid, le-am pus în
buzunarul paltonului. Când m-am întors, am constatat că scrisorile lipseau. Probabil că le-am
pierdut pe drum, m-am gândit. Am alergat înapoi, controlând fiecare centimetru, dar scrisorile
erau de negăsit. Am venit acasă, am căzut în genunchi si cu lacrimi în ochi l-am rugat pe
Sfântul Nicolae să mă ajute. Ii spuneam, printre lacrimi, că ele erau de la nefericitul meu copil
si că îmi sunt mai de preţ decât banii.
Deodată sufletul mi-a fost cuprins de liniste, de parcă as fi si primit răspuns la cererea
mea. A doua zi am găsit în cutia postală două scrisori. Cineva cu suflet bun le ridicase de pe
drum si le pusese în cutie. I-am mulţumit din toată inima Domnului si Sfântului Nicolae,
Făcătorul de minuni, însă minunile nu s-au terminat aici.
Seara, soţul s-a întors de la serviciu. Era palid. A primit o bancnotă de 50.000 de ruble,
a dat pâinea si restul. S-a dovedit apoi că bancnota era falsă (pe atunci suma aceasta era
aproape cât salariul lui). In drum spre casă se gândea cum să-mi dea această veste, căci urma
să flămânzim mult timp, iar eu mă luptam din toate puterile să economisesc fiece bănuţ, însă
eu eram atât de fericită că găsisem scrisorile, încât nu-mi făceam nicio grijă, si, încă o dată,

23

împreună cu soţul, i-am mulţumit Făcătorului de minuni pentru mila sa. In definitiv se
întâmplase după cum mă rugasem: scrisorile îmi erau mai preţioase decât banii. Cum puteam
să mă supăr?
S-a mai întâmplat încă o minune: patronul l-a iertat pe soţul meu si nu i-a reţinut
niciun ban din salariu. Spun „minune", pentru că acest om nu ierta nimănui nici cea mai mică
greseală. Sunt încredinţată că această minune nu s-ar fi întâmplat dacă uitam de cele rostite de
mine în timpul rugăciunii.
Aceasta a fost o încercare a credinţei noastre si, slavă Domnului, El ne-a dat putere să
rezistăm. Fie binecuvântat Sfântul Nicolae! Inchinăciune si mulţumire pentru ajutorul dat
nouă, păcătosilor si neputinciosilor.
Tatiana Ilina, orasul Sankt-Petersburg
Ocrotitorul familiei noastre
S-a întâmplat odată să cumpăr o iconiţă cu chipul Sfântului Nicolae, pe care am
agăţat-o pe perete. Eu am supravieţuit blocadei si din această cauză mă doare deseori
stomacul. O dată, la ora 4 dimineaţa, nemaiputând suporta durerea, am îngenuncheat si am
început să mă rog: „Dacă mă auzi, Sfinte Nicolae, Făcătorule de minuni, ajută-mă, căci nu
mai am putere!" Durerile, care mă chinuiau de câteva săptămâni, au încetat. Peste o jumătate
de an, sănătoasă si plină de puteri, mi-am sărbătorit jubileul.
Insă peste doi ani, pentru păcatele mele - în Postul Mare mergeam în vizite si mă
distram -, durerile au reînceput. Din nou am îngenuncheat în faţa icoanei Sfântului Nicolae si
m-am rugat: „Sfinte părinte Nicolae, ajută-mă! Nu pot să merg, iar singură nu voi putea lupta
cu boala mea. Voi aprinde câte o lumânare la fiecare icoană din Catedrala Sfântului Nicolae".
Durerea a început să dispară. A treia zi am putut să mă ridic din pat si, împreună cu
fiica mea, să plecăm din Sestroreţk, unde locuiesc, spre Petersburg, la Catedrala Sfântului
Nicolae. Sfântul m-a ajutat si acolo. In biserică se vindeau doar lumânări scumpe, iar sfesnice
erau foarte multe. M-am speriat că nu-mi vor ajunge banii. Am cumpărat mai multe lumânări
si am început să aprind la fiecare sfesnic câte una. Simţeam că nu-mi vor ajunge nici banii,
nici lumânările, că nu-mi voi putea îndeplini promisiunea. Deodată m-a strigat fiica: „Mamă,
au adus lumânări mici si ieftine!" Cât de mult m-am bucurat! I-am mulţumit Sfântului Nicolae
pentru ajutorul grabnic. M-am dus la pangar ca să cumpăr lumânări si pentru acasă, însă ele se
terminaseră deja.
A treia oară m-a ajutat sfântul când, fiind bolnavă, în Săptămâna Luminată, m-am
rugat lui fierbinte: „Vindecă-mă, pentru Invierea Domnului nostru Iisus Hristos!"
Odată, când deja purtam medalion cu chipul său, Sfântul Nicolae mi-a arătat în vis
pericolul ce-o păstea pe fiica mea la serviciu. Ea si-a dat atunci imediat demisia, iar peste trei
luni a găsit alt serviciu, bun, chiar lângă casă.
Sfântul Nicolae m-a ajutat si pe stradă, când nu puteam scăpa de un om rău. Veneam
de la magazin, iar el m-a înhăţat strâns de mână si a început să-mi spună multe vorbe urâte. In
astfel de situaţii reuseam de obicei să scap, însă de data aceasta - nicidecum. Am început chiar
să plâng de disperare. Mi-era frică să nu mă târască în vreun loc întunecos, în plină zi, si să nu
poată nimeni să-mi sară în ajutor. Ce rusine la vârsta mea! Am ridicat ochii spre cer si am
strigat: „Sfinte Nicolae, Făcătorule de minuni, ajută-mă să scap de el!" Bărbatul mi-a dat
drumul la mână si astfel am reusit să fug.
Larisa, orasul Sankt-Petersburg

24

Infrângerea dusmanilor
In timpul războiului, satul Plavsk, în care locuia mătusa mea bătrână, Valentina
Evghenievna Ozereţkovskaia, a fost ocupat de nemţi. Intr-o seară au intrat în casă nemţii,
cerând alimente, însă alimente nu existau. „A, nu ai? Atunci vei vedea ce se întâmplă când
minţi!", au spus oaspeţii nepoftiţi.
Si au iesit afară si au început să taie livada. Unul câte unul cădeau pomii îngrijiţi cu
atâta dragoste încă de tatăl ei. Printre ei erau soiuri de meri din cele mai vechi. Apoi nemţii sau
întors în casă si au început din nou să ceară diverse produse. A urmat acelasi răspuns. „Dăne
atunci benzină! au continuat ei. Pentru că nu ne-ai dat de mâncare, îţi vom aprinde casa."
Benzina era ascunsă si mătusa le-a spus iarăsi că nu are. „Atunci te vom omori, i-au spus.
Tatăl Valentinei Evghenievna a fost mulţi ani preot la ţară. Când s-au întâmplat cele
relatate, el nu mai era în viaţă, însă icoanele se păstraseră si erau ascunse bine în casă. Mai
ales era în mare cinste o icoană mare a Sfântului Nicolae, care, după cum afirmau oamenii,
era făcătoare de minuni.
Această icoană era acoperită cu o pânză, iar deasupra ei era agăţat un cuier. Special
stătea lângă ea mătusa, tremurând toată de frică, în clipa când doi nemţi au intrat în casă. Ea a
făcut un pas înapoi si s-a sprijinit de „cuier". Oaspeţii nepoftiţi au început să tragă cu armele.
Distanţa era de 1,5 metri. Peretele a fost ciuruit, însă niciun glonte nu a nimerit în stăpâna
casei si în icoană.
Dar nemţii nu s-au mulţumit cu asta. Injurând, au iesit afară. Au făcut rost de puţină
benzină si, după ce au băgat fân în crăpăturile din perete, au dat foc. Nu s-a aprins! Pe peretele
pe care încercau să-l incendieze era agăţată icoana sfântului. Astfel a salvat Sfântul Nicolae,
Făcătorul de minuni, casa preotului si pe fiica sa, Evghenia. După război, mătusa mea a dat
icoana bisericii în care a slujit mulţi ani tatăl ei. Dar peste două săptămâni biserica a fost
închisă si jefuită. Mai departe soarta icoanei a rămas necunoscută.
N. Ozereţkovskaia, orasul Sankt-Petersburg
Pedeapsa
In ziua pomenirii Sfântului Nicolae, o tânără spăla rufe în curte. Bunicul ei, fost dascăl
într-o biserică, o rugă să nu mai spele, spunându-i că sfântul poate să o pedepsească. Ea a
răspuns cu obrăznicie si în bătaie de joc: „N-o să mi se întâmple nimic!"
Puţin timp după aceea, femeia îsi căuta fiul, Petenka, în vârstă de trei ani. Copilul nu
era nicăieri: toţi s-au alarmat, nimeni nu stia unde a dispărut copilul. A trecut mult timp până
ce l-au găsit înecat în groapa unde se vărsa apa murdară după spălat. Iartă-ne, Sfinte Nicolae,
că nu ţi-am cinstit sărbătorile!
Monahia Maria, Helsinki

25

Lângă cruce
M-am născut într-un mediu ateu. Familia, scoala, cărţile, televiziunea si ziarele
închideau generaţiei mele calea către cunoasterea Adevărului. Perestroika si dărâmarea
vechilor stereotipuri mi-au adus chinul căutării sensului vieţii. După demobilizare, am
descoperit că idealurile care în armată îmi erau clare si de neclintit, în realitate s-au dovedit a
fi false si fantomatice.
Preocupările mele spirituale din acea perioadă erau asemănătoare cu cele ale
majorităţii tinerilor: muzica rock, asociaţii neoficiale, serate studenţesti si, în sfârsit,
masoneria - slava Domnului că era doar o imitaţie jalnică a ei! - si sectele. In final am hotărât
să-mi pun capăt zilelor, însă Dumnezeu m-a ocrotit. După ce am fost externat din spital, am
început să-i citesc mult pe Dostoievski, Soloviov, Iliyn si apoi pe mitropolitul de Sankt-
Petersburg si de Ladoga, Ioan. Insă rolul hotărâtor în „îmbisericirea" mea l-a jucat Sfântul
Nicolae.
Aceasta s-a întâmplat în 1991. După absolvirea Institutului, conform repartiţiei, am
plecat într-un orăsel îndepărtat din taiga. Trebuia să trec prin orasul Mineralnâe Vodî si,
pentru câteva zile, m-am oprit în Kislovodsk. In ultima zi a sederii mele acolo mă plimbam
prin oras.
In buzunar îmi rămăsese ceva mărunţis si am hotărât să intru într-o cofetărie, dar am
constatat că era închisă. Fără să-mi dau seama, m-am pomenit lângă o cruce mică de lemn, pe
care era atârnată o tăbliţă cu explicaţia că pe acest loc se va înălţa o catedrală în cinstea
Sfântului Nicolae. Lângă cruce se afla un sfesnic, iar alături, lângă cutia milei, o femeie
vindea lumânări.
Mă pregătisem deja să plec, când am observat că de cruce s-au apropiat două femei,
mama si fiica. Ele se deosebeau de ceilalţi oameni printr-un aristocratism înnăscut.
Admirându-le, am rămas lângă cruce. Femeile au cumpărat lumânări, au pus bani în cutie si
au început să se roage. Pentru mine aceasta era ceva straniu si, în acelasi timp, ceva neobisnuit
de frumos. Pe faţa celei tinere curgeau lacrimi. Rugăciunile lor erau sincere si fierbinţi. Nu
stiu de ce, dar îmi venea si mie să plâng. Sufletul mi s-a umplut de umilinţă, un sentiment
nemaicunoscut mie până atunci. Inima mea a simţit ceea ce căuta de multă vreme sufletul meu
chinuit.
Femeile plecaseră demult, au ars si s-au stins lumânările lor, eu însă continuam să stau
lângă crucea mică, devenită pentru mine, într-o singură oră, cel mai scump lucru. Am scos din
buzunar tot mărunţisul si i l-am întins femeii: „Luaţi-l, maică. E tot ce am". Ea a zâmbit si mia
povestit pilda văduvei cu cei doi bănuţi. De atunci locul acesta din Kislovodsk a devenit
pentru mine locul cel mai sfânt. In prezent, pe el se înalţă zidurile unei biserici măreţe. De fiecare
dată vin aici cu o emoţie adâncă, de parcă m-as întâlni cu însusi sfântul.
Mai târziu, Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, i-a salvat viaţa fiului meu încă
nenăscut. Lui m-am rugat fierbinte pentru asta. Astăzi îmi vine greu să-mi imaginez ce s-ar fi
întâmplat cu mine dacă plăcutul lui Dumnezeu Nicolae nu m-ar fi adus în faţa crucii în acea zi
de vară si nu mi-ar fi descoperit marea taină a lumii, al cărei nume este Adevărul.
Oleg Seledţov, orasul Maicop
Orbirea duhovnicească

26

Kaliningradul este un port în care locuiesc mulţi oameni, ale căror vieţi sunt legate de
mare. De aceea, prin pronia lui Dumnezeu, prima biserică din oras poartă hramul Sfântului
Ierarh Nicolae, Făcătorul de minuni, ocrotitorul marinarilor. Biserica mai are si un altar în
cinstea tuturor sfinţilor care au apărut pe pământul Rusiei. La intrare, în partea din stradă, se
află icoana Sfântului Nicolae.
Intr-o seară târzie, câţiva tineri au hotărât să ia icoana sfântului de pe perete. După ce
au luat-o, unul dintre ei a străpuns ochii sfântului. Peste câteva zile, o femeie a venit la
părintele Marian, cerând iertare pentru fiul ei. S-a constatat că această femeie era mama
tânărului care, după cele întâmplate, a orbit. Ce a fost mai târziu, nu stiu.
Victor Kolisnicenko, orasul Kaliningrad
Invăţătura duhovnicească
In anul 1993 terminam clasa a IX-a si trebuia să susţin examen la biologie. Invăţam
atât de mult, încât am făcut o criză de nervi: am strigat la mama si am iesit din casa. Ca unul
ce si-a pierdut minţile, mă grăbeam să ies din oras. In jurul meu era doar pădure, iar eu
continuam să merg mai departe, neconstientizând ce fac. Tot în acelasi moment, mama se
ruga cu lacrimi fierbinţi lui Dumnezeu si Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni - ajutătorul
călătorilor si ocrotitorul rătăciţilor si al celor aflaţi în primejdie. In momentul când a rostit
rugăciunea, o putere nevăzută m-a oprit. Ceaţa s-a risipit din faţa ochilor mei. M-am îngrozit
de ceea ce am făcut si îmi părea foarte rău. Pe drumul pustiu mi-a iesit un motociclist, care ma
dus până acasă. După aceea, mult timp îi ceream iertare mamei pentru fapta mea.
Serghie, orasul Mirnâi
Lumânarea
Acum câţiva ani am reusit să-l conving pe viitorul meu soţ să primească Taina
Sfântului Botez. Bineînţeles, el era indiferent faţă de credinţă, însă eu speram că el se va
schimba. Am început să mergem des la Biserica Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, din
orasul Kungura, să aprindem lumânări, iar în fiecare joi citeam acatistul sfântului. Treptat neam
obisnuit cu slujbele lungi. In această biserică eu si Oleg simţeam liniste si ocrotirea
sfântului.
Peste un timp noi am fost nevoiţi să ne mutăm cu locuinţa în orasul Permi. Atunci mia
venit o idee: „Ce bine ar fi dacă l-ar angaja pe Oleg la biserică, cel puţin să facă ascultare!"
Am început să mă rog insistent Sfântului Nicolae si, peste o săptămână, Oleg deja lucra în
biserică. Cu timpul, el a devenit tot mai credincios. Eram foarte fericită că petrecea mult timp
în biserică.
Curând am devenit soţ si soţie. Fetiţa noastră, Dasa, avea două luni. Oleg primea un
salariu foarte mic: 280.000 de ruble. Aceasta se întâmpla prin 1996. Eram nevoiţi să locuim la
părinţii mei, care erau si ei săraci. Bani pentru concediul de maternitate nu primeam, deoarece
fusesem concediată pe caz de boală, iar alocaţia fetiţei era doar de 64.000 de ruble. De-abia ne
ajungea pentru pâine. Trebuia să plătim si întreţinerea apartamentului, de aceea soţul meu a

27

început să facă bani pe cale necinstită.
Plângând, am cerut din nou ajutor Sfântului Nicolae. Il rugam ca soţul meu să fie
avansat în post. Am promis Sfântului Nikoluska să-i aprind o lumânare si două-trei săptămâni
i-am citit acatistul. Intr-o zi a venit Oleg si mi-a spus: „M-au numit diacon la Biserica
Adormirii Maicii Domnului". Această biserică se află aproape de casa noastră si toţi de acolo
ne cunosteau. Peste trei zile, el a fost hirotonit diacon.
Mai am o mătusă, Nina, o femeie credincioasă, care îl cinsteste pe Sfântul Nicolae mai
mult decât mine. Este foarte săracă. O dată Sfântul Nicolae a salvat-o de la foame, iar altă
dată - de o datorie. Din cauza datoriei s-a iscat un scandal foare mare, iar ea nu avea bani si
nici de la cine împrumuta. Mătusa Nina s-a rugat Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. A
doua zi a primit un plic fără adresă, care conţinea bani.
De multe ori sfântul mă ajută si pe mine, mai ales când sunt tristă din cauza lipsei
banilor pentru mâncare, pentru pomană si pentru biserică.
Svetlana Kozlova, orasul Permi
Datorită credinţei mamei
Familia noastră se trage din satul Edrovo, raionul Valdaisk, regiunea Novgorod. In
mijlocul satului se înălţau măreţ două biserici: una în cinstea icoanei „Bucuria celor întristaţi"
si a doua a Sfântului Nicolae.
Când mama avea cinci ani, venea să se joace, împreună cu alţi copii, lângă biserică.
Odată se apropia furtuna, însă copiii continuau să se joace si să fie veseli: imitându-i pe cei
mari, se însemnau cu semnul crucii si îngenuncheau. Deodată s-a auzit un tunet puternic.
Copiii au înlemnit de frică, iar mama a văzut deasupra bisericii o cruce mare de foc. Speriată,
a alergat spre casă. De atunci, toată viaţa ei l-a cinstit pe Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni.
La scoală a învăţat doar doi ani: părinţii ei au dat-o dădacă la o familie, iar mai târziu a
fost servitoare în Petersburg. A trecut prin Revoluţie; îi era milă de tinerii cădeţi, care erau
luaţi chiar din stradă si împuscaţi. Ea s-a întors în sat, s-a măritat si s-a cununat în biserica
Sfântului Nicolae. Fiul cel mai mare, Boris, a lucrat în Kronstadt, pe vaporul „Stroghii". Mai
târziu el îi spunea: „Mamă, rugăciunea ta m-a salvat întotdeauna din primejdii. S-a întâmplat
ca odată, împreună cu unul din tovarăsii mei să fim de gardă pe punte, când deodată s-a auzit
o explozie. Tovarăsul meu a murit pe loc, iar eu am rămas în viaţă. Plângeam pentru el, dar în
acelasi timp mă bucuram pentru mine".
In timpul războiului, noi am fost evacuaţi în regiunea Sverdlovsk. Am ajuns într-un sat
uitat de lume. Era iarnă. Dis-de-dimineaţă, mama a pornit spre centrul raional să-si găsească
un serviciu. Tot drumul se ruga Sfântului Nicolae, cerându-i ajutor, când deodată, în
depărtare, a văzut o pată cenusie. Să fie oare un lup? s-a gândit mama. Cum pata se apropia,
mama a observat că era vorba de un bărbat, care i-a explicat detaliat cum să ajungă la centrul
raional. Mulţumind lui Dumnezeu si Sfântului Nicolae, mama a ajuns cu bine, s-a angajat la
un depozit de legume si în fiecare seară ne aducea legume proaspete.
După spargerea blocadei Leningradului, ni s-a permis să ne întoarcem acasă, în
Edrovo. In doi ani, grădina noastră se acoperise cu buruieni. Câteva zile mama a trebuit să
smulgă buruienile cu mâinile si nu s-a putut duce la muncă, la colhoz. Din această cauză, a
fost depusă o plângere împotriva ei la judecătorie. Judecătorul din Valdai, Stokman, bătea cu
pumnul în masă: „Tu nu esti cetăţean sovietic, te vom alunga de aici!" Mama plângea. După
citirea sentinţei - sase luni de muncă forţată - s-a închinat în faţa celor prezenţi în sală si a
rostit încet: „Vă mulţumesc, oameni buni".

28

Acasă s-a rugat mult timp si apoi i-a scris fiului său în Kronstadt. Noaptea, mama a
avut un vis neobisnuit: se făcea că se afla pe câmpul colhozului după ce s-a recoltat inul.
Deodată cerurile s-au deschis si de acolo Maica Domnului cu pruncul în braţe îi zâmbea.
Mama a strigat: „Priviţi, este Maica Domnului, priviţi!" însă toţi se mirau si vedenia a dispărut.
Câteva zile mai târziu a sosit si fratele meu, Boris. A mers la Valdai si a restabilit
dreptatea. Judecătorul a anulat sentinţa.
Astfel, datorită credinţei mamei, prin rugăciunile ei către Maica Domnului si către
Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, Dumnezeu a salvat familia noastră de multe necazuri.
Mama s-a stins din viaţă în ziua Sfântului Nicolae, iarna, si a fost înmormântată pe
locul fostei Biserici Sfântul Nicolae din satul Lokotsko, chiar în faţa altarului. In prezent,
alături de mormântul ei se înalţă o capelă mică, unde noi Ii mulţumim lui Dumnezeu pentru
toate, precum Ii mulţumea si iubita noastră mamă.
Biserica noastră din satul Edrovo a fost transformată într-o ceainărie, din care femeile
care lucrau acolo fugeau în miezul nopţii, pentru că auzeau dangăt de clopot si cântări
bisericesti. Astăzi, pe locul ei se află soseaua Moscova - Petersburg.
Zinaida Gadalina, regiunea Novgorod
„Cum se cuvine a cânta minunile tale?"
In anul 1988 am fost internată în spital cu crize puternice. Trebuia să fiu urgent
operată. Soţul meu s-a dus la Catedrala Sfântul Nicolae să se roage Sfinţilor Nicolae,
Făcătorul de minuni, si Pantelimon pentru însănătosirea mea. Trebuie să spun că pe atunci
încă nu eram botezată, la biserică mergeam rar, slujbele nu le înţelegeam si mă adresam lui
Dumnezeu numai după ajutor. In ajunul operaţiei, m-am rugat în gând Domnului nostru Iisus
Hristos, promiţându-I că, dacă voi rămâne în viaţă, mă voi boteza. M-am rugat si Sfinţilor
Nicolae si Pantelimon si - o, minune! - operaţia dificilă, care a durat câteva ore, a reusit. Mam
însănătosit repede, fără să fi avut vreo complicaţie. După ce m-am externat, m-am botezat
în Catedrala Sfântul Nicolae. Slavă si mulţumire Domnului nostru Iisus Hristos, Sfinţilor
Nicolae si Pantelimon!
Fiica mea suferea mult din cauză că nu avea copii. Cu credinţă si cu nădejde m-am
adresat din nou Sfântului Nicolae. Mă rugam în faţa icoanei sale făcătoare de minuni din
catedrală. Peste un an s-a născut fiul ei si nepotul meu cel mult dorit. Slavă Domnului si
sfinţilor Săi!
Al treilea ajutor l-am primit nu demult. Imi place foarte mult marea, însă întotdeauna
mi-a fost frică să mă îndepărtez de mal. De data aceasta marea era linistită si, mustrându-mă
pentru frica mea, am chemat în ajutor îngerul Păzitor si m-am îndepărtat destul de mult de
mal. Imediat am auzit cum cineva mi-a poruncit: „Intoarce-te!" In jurul meu nu era nimeni si
eu m-am îndreptat încet spre mal.
A început fluxul. Valurile mă duceau spre mal din ce în ce mai repede. Mă bucuram
de ajutorul lor când, deodată, aproape de mal, ele au început să mă acopere. Nu reuseam să
mai trag aer în piept si nu ajungeam cu picioarele la fundul apei. Am înţeles că mai am încă
puţin si mă înec. De teamă că s-ar putea să mor nespovedită si neîmpărtăsită, am început să
mă rog lui Dumnezeu si Maicii Domnului. De data aceasta valurile au încetat să mă mai
acopere. Incercând din răsputeri să-mi amintesc numele sfântului care îi ajută pe cei aflaţi în
primejdie pe mare, mi-am spus: „Sfinte Nicolae, Ajută-mă, dă-mi putere să strig după ajutor,
potoleste valurile!" Si minunea s-a întâmplat! Am putut striga. Am fost salvată! Totul s-a
petrecut în doar câteva minute. Slavă si mulţumire Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii

29

Domnului, Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni, si Sfântului înger Păzitor!
Când am o greutate pe suflet, mă rog, citesc acatiste si canoane. Gândurile, inima si
sufletul mi se linistesc, bucuria mi se asterne în suflet si dobândesc puterea de a rezista în
continuare.
Tamara, orasul Sankt-Petersburg
Pedepsirea hulitorului
Un stareţ grec, Iacob de Eubei (t 1990), povestea că în mănăstirea de călugări Sfântul
Nicolae din Galata, un păstor păstea împreună cu oile sale si oile mănăstirii, căreia îi dădea o
parte din brânză si din lână. Insă într-o zi răutatea l-a biruit, îndemnându-l să-si însusească pe
nedrept oile mănăstirii. In ciuda rugăminţilor si poveţelor fraţilor, el nu se pocăia, ci stăruia în
fărădelegea sa.
Atunci, duminica, după Sfânta Liturghie, egumenul, în vesmintele cu care oficiase, a
luat cădelniţa, icoana Sfântului Nicolae si a urcat pe un munte, de unde se vedea bine satul
păstorului. Era mijlocul verii, vremea treierisului. Fiecare om treiera pe câmpul său.
Egumenul s-a rugat, a îndreptat icoana Ierarhului Nicolae spre sat si a spus: „Sfinte Nicolae,
întrucât tu esti Făcător de minuni, pedepseste-l pe omul care a nedreptăţit mănăstirea. Căci
datorită acestor oi nădăjduiam să ne putem întreţine".
Spunând acestea, cu toate că cerul era senin, fără niciun nor, s-a auzit un tunet si
câmpul păstorului a fost lovit de fulger. Păstorul, familia lui si întreaga lor gospodărie au ars,
fără însă ca fulgerul să facă vreo pagubă altuia dintre locuitorii satului care treierau prin
apropiere. Intr-adevăr, „înfricosător este lucrul de a cădea în mâinile Dumnezeului Celui
Viu!" (Evr. 10; 31).
„Lumina Ortodoxiei"
Ziua în care m-am născut
M-am născut în ziua de 22 mai si nu mi-am pus niciodată întrebarea despre
însemnătatea acestei zile.6 La credinţă am ajuns nu demult, când aveam deja familie si doi
copii. Stiu însă că voi merge pe calea ortodoxiei, cu copiii mei alături de mine. Vreau să
povestesc despre faptul cum m-a ajutat Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni.
La grădiniţa de copii la care sunt educatoare se strânseseră banii de taxe. Intr-o zi,
deoarece mă simţeam rău, m-am învoit si am plecat acasă, însă, înainte de a pleca, am ascuns
banii, care erau lăsaţi în văzul tuturor, pe raft. După ce am pus într-un loc tainic si alte lucruri
de valoare, m-am grăbit să ajung acasă. I-am telefonat apoi colegei care trebuia să mă înlocuiască,
spunându-i unde am pus banii.
Criza de inimă m-a făcut un timp inaptă de muncă. Când m-am întors la serviciu, am
aflat că, din păcate, colega mea nu găsise banii, dar nici nu se străduise să-i caute bine. După
ce am plâns, am cotrobăit si eu prin toate sertarele. In suflet învinuiam o singură persoană.
Totusi nu m-am pierdut, hotărâtă să înapoiez grădiniţei banii în timp. Nu aveam altă soluţie,
6 Sărbătoarea Aducerea moastelor Sfântului Nicolae - pe stil vechi 22 mai (nota trad.).

30

căci erau banii statului.
A trecut o lună. Necazul meu mi-a îndreptat pasii spre biserică. La spovedanie am
spus preotului că învinuiesc o persoană. Deodată m-a fulgerat un gând! Mi-am amintit că ziua
mea de nastere coincide cu ziua când se sărbătoreste Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni.
Am alergat la Catedrala Sfânta Treime din strada Izmailovsk, la icoana ierarhului. L-am rugat
să mă ajute să-mi scot din inimă bănuiala. Il rugam: „Dacă banii sunt în clasă, arată-mi unde
sunt. Nu vreau să bănuiesc pe nimeni!"
A doua zi, după ce m-am rugat sfântului, am venit la serviciu si, dintr-o dată, fără sămi
dau seama, m-am îndreptat spre dulap. Am căutat banii acolo unde îi căutasem si înainte,
însă poate că nu fusesem atentă. Am deschis usa dulapului, am luat mapa si am găsit în ea
banii pierduţi. Niciodată nu m-as fi gândit că as putea să-i ascund în mapă! M-am bucurat
foarte mult, cerând necontenit iertare de la colegi. Ii mulţumeam lui Dumnezeu si Sfântului
Nicolae!
Cineva poate crede că în povestirea mea nu este nimic miraculos, însă pentru mine
întâmplarea a reprezentat o adevărată minune si o izbăvire de gândurile cele rele. De Sfânta
Treime, în biserică ni s-au împărţit la toţi iconiţe cu Sfântul Nicolae. De atunci, mă grăbesc
întotdeauna să ajung la icoana lui din biserică, îi mulţumesc si îl rog să mijlocească pentru
mine în faţa Domnului.
Anna Bolacikova, orasul Sankt-Petersburg
Pe locul arătării minunate
Pe 11 iunie 1897, asupra satului Kuiuki din gubernia Kazan s-a dezlănţuit o ploaie
torenţială, cu grindină, cum nu se mai întâlnise pe acele meleaguri. Grindina era atât de
puternică, încât a distrus semănaturile din multe gospodării si a rănit câţiva ţărani. Ploaia a
distrus tot ce a întâlnit în cale. A doua zi, când ţăranii au iesit din case, au observat că râuleţul
lor secat, Kuiukova, se transformase într-un torent vertiginos si îsi schimbase direcţia. Pe
malurile lui s-au descoperit grămezi de piatră, care era necesară ţăranilor atât pentru
construcţie, cât si pentru vânzare. Lucrând la piatră, ei au găsit o mică icoană a Sfântului
Nicolae.
Descoperirea minunată - icoana de aramă stătea deasupra apei - i-a pus pe gânduri pe
săteni: ce să facă, unde s-o pună? Până a venit preotul, ei au improvizat din piatră un mic
analog, l-au înfrumuseţat cu o faţă de masă albă si au aprins o candelă. Lumea venea să se
închine la icoană, să se roage, lăsând pe o farfurioară bani. Din acesti bani ţăranii au înălţat în
doi ani o biserică, unde a fost asezată icoana.
Această icoană s-a proslăvit prin multe minuni. Erau zile când veneau să se închine
Sfântului Nicolae până la cinci mii de crestini.
In prezent, biserica este părăsită. Dar în fiecare an, pe data de 25 iunie, pe locul
descoperirii icoanei, unde se înalţă o cruce, se face o slujbă si se sfinţeste apa. In această zi se
sfinţeste si lacul. Oamenii se scaldă în el. Au fost cazuri când unii din ei s-au vindecat.
Galina, orasul Kazan
Nimic nu poate fi întâmplător

31

La mine acasă se păstrează câteva picături de ulei sfinţit, pe care l-am primit la
biserică după Sfântul Maslu în ziua pomenirii Sfântului Nicolae. S-a întâmplat ca odată să se
afle la mine în vizită mama. O durea cumplit o măsea. Eu am dus-o la policlinică, unde i-au
scos-o. Insă peste puţin timp mama a făcut febră mare, obrazul i s-a înrosit si i s-a umflat.
Suferea mult, iar eu nu o puteam ajuta cu nimic. La acea oră târzie policlinica era deja închisă.
Mi-am îndreptat instinctiv privirea spre icoane. In minte mi-au răsunat cuvintele din
Evanghelie: „După credinţa voastră fie vouă!" (Mt. 9; 29). Am privit sticluţa cu ulei sfinţit si
am început să mă rog Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Am luat sticluţa în mână si am
uns cu ulei obrajii mamei, făcând semnul crucii pe ei si rostind: „In numele Tatălui si al Fiului
si al Sfântului Duh". In văzul întregii familii, mama a început să se simtă din ce în ce mai
bine: roseaţa si umflătura au dispărut, iar febra a scăzut. Cu toţii ne-am bucurat. De câteva ori
i-am propus mamei să citească drept mulţumire, pentru vindecarea minunată, Acatistul
Sfântului Nicolae. Ea însă a refuzat, susţinând că nu fusese decât o simplă întâmplare. Tot în
aceeasi seară durerea i-a revenit.
Irina, orasul Samara
Paznicul minunat
O femeie avea o livadă. In fiecare seară ea însemna casa si livada cu semnul crucii si
le încredinţa în grija Sfântului Nicolae. Intr-o zi a venit vecinul si i-a spus: „Iartă-mă! Spunemi
drept: cine păzeste în fiecare noapte livada si casa? Căci stiu că soţul tău este militar si
rareori vine pe acasă, mama ta e bătrână, iar copiii îţi sunt mici. Cine vă păzeste? De câte ori
am încercat să intru în livadă după mere, de fiecare dată văd un bătrân si atunci mă cuprinde
frica". Atunci femeia i-a povestit despre „paznicul" minunat.
Legenda familiei
Stră-străbunicul meu, Gheorghii Fiodorovici Sostakov (1816-1901), provenea din
dvoreni7 din gubernia Moghilevsk. Aproape toată viaţa si-a petrecut-o în războiul din Caucaz.
S-a retras din cadrul armatei cu multe medalii, având gradul de general-locotenent. Dumnezeu
l-a ferit de răni anume pentru a face cu el o minune. In noaptea din 12 spre 13 august 1860, un
subaltern acuzat de o fărădelege a atentat la viaţa lui. Si-a îndreptat sabia asupra inimii lui,
însă, când să-l străpungă, lama a lunecat pe iconiţa Sfântului Nicolae, ce se afla în buzunarul
de la piept. A primit totusi trei răni, dar viaţa nu-i era periclitată.
Această iconiţă se păstrează în familie ca o relicvă sfântă, însă timpul nu cruţă nimic.
Cu toate că icoana este frumos împodobită, în unele locuri s-a cojit, iar culorile nu mai sunt
cum au fost, desi chipul sfântului s-a păstrat bine. Ne-am adresat episcopului Pantelimon de
Balta ca să aflăm dacă icoana ar putea fi restaurată, însă el, după ce a sărutat-o, ne-a sfătuit s-o
păstrăm asa cum este si ne-a explicat că este veche si puţin cunoscută si am putea-o strica din
greseală. Păstrăm iconiţa printre celelalte icoane, ca să ne amintească de tradiţiile familiei
7 Dvorean - nobil rus (nota trad.)

32

noastre.
Lev Bernikov, orasul Kaliningrad
Promisiunea neîndeplinită
Această povestire mi-a relatat-o o soră medicală, care lucra în spital, la secţia de
oncologie. Acolo era internată o femeie despre care medicii presupuneau că ar avea cancer,
desi nu-i făcuseră încă analizele. Pacienţii din salon au observat că bolnava, care se numea
Nina, se ridica deseori din pat si, stând lângă geam, soptea ceva. Mai târziu au constatat că
Nina se ruga Maicii Domnului si Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. „Cum să nu mă rog?
spunea ea. Acasă mă asteaptă copiii mici".
Intr-o noapte, pacienţii au auzit un strigăt. „Ce-i cu tine?" au întrebat-o ei pe Nina.
„Nu aţi văzut? Acum au venit la mine Maica Domnului si Sfântul Nicolae. Ei mi-au spus:
«Păcătoasă Nina, atunci când te rogi, rosteste-ţi numele!»" Analizele care i s-au făcut a doua
zi au infirmat diagnosticul si Nina a fost externată.
In una din scrisori, Nina îi spunea sorei medicale: „Din nou au venit la mine Maica
Domnului si Sfântul. Ei mi-au spus: «Păcătoasă Nina, ai promis că atunci când te vei
însănătosi, vei merge la biserică. Nu ai îndeplinit nici alte promisiuni»". Peste puţin timp fiica
Ninei ne-a anunţat că mama ei a murit de cancer.
Anton Vahrusev, orasul Samara
Ajutător în învăţătură
Când lucram la biserică, doream foarte mult să învăţ slavona bisericească, însă
nicidecum nu reuseam. In biserica noastră se păstra o icoană mare si veche a Sfântului
Nicolae. După sfatul unei enoriase, m-am rugat în faţa acestei icoane Sfântului Nicolae,
Făcătorul de minuni, să mă ajute la învăţătură.
Peste puţin timp am avut o vedenie. Se făcea că mă aflu într-un paraclis. Pe un perete
am văzut icoana Sfântului Nicolae. Mai erau si alte icoane. In mijlocul paraclisului, pe un
analog, era o carte veche, ce semăna a fi o Biblie slavonă. Era foarte frumoasă: îmbrăcată în
argint si cu o cruce mare la mijloc. Când am deschis-o, paginile îi erau ca si noi. Am început
să citesc din ea, ca si când stiam slavona bisericească din fragedă copilărie. De atunci, cu
ajutorul lui Dumnezeu si al Sfântului Nicolae, citesc cursiv în această limbă.
Fotinia, regiunea Kirov
Primejdia

33

Prin orasul Ufa trece un râu navigabil, care se numeste Belaia. Intr-o seară, la râu s-au
adunat cam vreo doisprezece tineri. Pe atunci eu eram încă tânără. Trebuia să trecem pe malul
celălalt. Am urcat în barca în care puteau să-ncapă doar opt oameni. In acel moment, pe lângă
noi a trecut un vapor. Valurile ne-au lovit barca si ea s-a răsturnat. Toţi am căzut în apă, care
încotro. Cu noi se afla si o nepoată de-a mea. Ea m-a apucat de batic si împreună mergeam la
fund. Baticul mi-a alunecat însă de pe cap si unde a fost dusă fetiţa, nu stiu. Iar eu ba eram
împinsă în sus, ba eram trasă înapoi, la fund.
In casa noastră venea adesea un pelerin. Se culca pe cuptor, iar mama îi spăla hainele.
Stătea o săptămână, până mai prindea puteri si din nou pornea la drum, căci nu putea rămâne
mult timp în unul si acelasi loc, fiind prigonit. Intr-o zi mi-a spus: „Atunci când omul se
îneacă, el trebuie să se roage Sfântului Nicolae".
Mi-am amintit dintr-o dată de acest sfat si am strigat în gând: „Sfinte Nicolae,
salvează-mă!" In acel moment am început să respir în apă, iar la picioare am simţit că mă
sprijineam de ceva tare.
Tot atunci, pe râu se mai afla o barcă având în ea doi muncitori: un bătrân si un tânăr.
Ei aprindeau felinare, indicând astfel vaporului drumul. Bătrânul a văzut că într-un loc, pe
râu, apa făcea niste cercuri si a spus tânărului: „Vâsleste într-acolo, băiete. Simt că ceva nu-i
în regulă. Oare nu cumva se îneacă un om?" Nikolka, asa se numea tânărul, a sărit în apă si ma
scos de păr. Eu mă agăţam de marginea bărcii, căci nu mai aveam puteri să intru în ea. Ei mau
tras în barcă si din gât a început să-mi curgă apă.
M-au dus la spital. Medicul a spus că voi muri, iar dacă voi rămâne totusi în viaţă, voi
rămâne dementă. Auzind acestea, am făgăduit Domnului că dacă voi rămâne în viaţă si voi fi
sănătoasă, de sărbătorile bisericesti, vreme de un an, nu voi bea si nu voi mânca nimic.
Dumnezeu m-a auzit si iată că sunt vie si sănătoasă!
Când s-a calculat distanţa de la locul unde barca noastră s-a răsturnat până la cel unde
am fost salvată, s-a constatat că eu m-am aflat în apă nu mai puţin de patruzeci de minute. In
jurul meu s-au adunat toţi medicii. Mă priveau ca pe o minune, spunând că Dumnezeu există
cu adevărat!
„Rusia Ortodoxă", Jordanville, S. U. A.
Chipul plăcutului lui Dumnezeu
Mama avea o icoană veche a Sfântului Nicolae. Când a murit ea, a dispărut si icoana.
A fost învelită într-o cârpă, pusă într-o lădiţă si dusă într-o cămară. Nu mai avea cine să se
roage la ea: nu exista credinţă nici în Hristos, nici în sfinţi.
Au trecut anii. Triind odată lucrurile din lădiţă, am găsit icoana Sfântului Nicolae. Am
luat-o în mâini si am privit-o cu atenţie - o figură mă scruta cu severitate. Cu cât mai mult o
priveam, cu atât mai mult simţeam o înţelepciune în acest chip, de parcă sfântul voia să-mi
spună ceva important pentru mine. Inima a început să-mi bată tare. Simţeam un sentiment de
rusine. Nu-mi era bine. De câţi ani stătea ascunsă icoana, iar eu nu mi-am amintit măcar o
dată de ea! Am adus-o în cameră si am agăţat-o pe perete. Făceam ce făceam si priveam la
Sfântul Făcător de minuni. Câteodată mă însemnam cu semnul crucii. Sufletul îmi era
împietrit si gol. Nu aveam credinţă.
Intr-o seară târzie, stăteam culcată în pat, cu ochii închisi: somnul nu venea, îmi
apăreau în minte diferite gânduri. Deodată am auzit chiar deasupra urechii: „Fiica mea!"
Cuvintele au răsunat clar si tare. Nu am dat nicio importanţă acestui fapt si l-am uitat repede.
Au trecut trei zile. Intâmplarea s-a repetat, numai că de data asta am auzit alte cuvinte: „Eu de

34

mult timp te astept!" Fără să vreau, am asociat aceste două propoziţii. Am căzut pe gânduri.
Ce înseamnă aceasta? A cui este vocea? Negresit, venea din icoană! Am înţeles că Sfântul
Nicolae mă astepta să mă adresez lui.
Cât de mare este iubirea lui pentru oameni si cât de mare este răbdarea lui! Mulţi ani
plăcutul lui Dumnezeu a asteptat ca eu, într-un sfârsit, să mă întorc la Dumnezeu. Nu stiam
nicio rugăciune, însă asa cum am putut, m-am rugat lui cu credinţă si evlavie. Am înţeles ce
înseamnă pentru noi Dumnezeu, Mântuitorul nostru. El S-a sălăsluit în inima mea pentru tot
restul vieţii.
Am început să merg tot mai des la biserică, i-am învăţat pe copiii mei să se roage si să
creadă în Dumnezeu. Imi este cu neputinţă să descriu sentimentul care s-a sălăsluit în mine,
când prin Tainele Bisericii m-am legat de Dumnezeu. Acum am puteri să trăiesc, să cred, să
iubesc si să înving. Am început să privesc lumea cu alţi ochi.
Tamara, orasul Samara
„Credinta mea s-a întărit"
Când au început durerile nasterii premature, am luat cu mine în spital cartea de
rugăciuni si iconiţe cu Mântuitorul, Maica Domnului si Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni.
Mă linisteam doar cu gândul că poate pruncul nu va muri de sărbătoare. Aproape o săptămână
copilul s-a zbătut între viaţă si moarte. In acele zile eu îmi asezam în faţă iconiţele si mă
rugam neîncetat.
Fiul meu s-a născut pe 20 octombrie. A început să respire singur - medicii susţineau că
s-a întâmplat o minune. A respirat singur 24 de ore: în spital nu era liber niciun aparat de
respiraţie artificială. Imi spuneau să fiu pregătită pentru orice. Iar eu continuam să mă rog. Au
urmat zece zile de reanimare, spitalul pentru copii, hemoragie cerebrală, plămâni slabi,
greutate mică... înţelegeam că toate acestea sunt încercări de la Dumnezeu. Credinţa mea s-a
întărit. Soţul meu a început să creadă si el în Dumnezeu si s-a botezat. In spital am reusit să
botezăm copilul cu numele Nicolae. Iar peste puţin timp copilul s-a însănătosit si noi am fost
externaţi.
Peste o lună, în orăselul nostru a fost adusă icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de
minuni, copie de pe cea care se află la moastele sfântului de la Catedrala Hristos Mântuitorul.
Bineînţeles, ne-am dus să ne închinăm la ea împreună cu copilul. Medicii ne spuneau că el
poate rămâne invalid si că poate să sufere mai târziu de multe boli cronice, însă a trecut un an,
iar el continuă să fie sănătos. Primeste Sfintele Taine cu o evlavie neobisnuită pentru un copil;
în faţa icoanelor devine serios.
„Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!"
Iulia, orasul Ekaterinburg
Candela neadormită
In celula noastră din închisoarea din Dereabinka s-a păstrat neatinsă o icoană mare a
Sfântului Nicolae. Se afla lângă perete, în mijlocul celulei si chiar din primele zile ale venirii
noastre a fost luată în grijă de fraţii de rit vechi. Pe căi necunoscute, doar de ei stiute, făceau
35
rost de ulei si menţineau candela nestinsă. De sărbători religioase ei aduceau lumânări si le
aprindeau. Nu doar cei credinciosi, ci chiar si cei necredinciosi se purtau cu evlavie faţă de
icoană si de candelă si nimeni nu a încercat să le profaneze. Toţi eram de părere că, atâta timp
cât icoana era la noi si ardea candela, sfântul ne va păzi si ne va ocroti si va pedepsi pe cel ce
va profana icoana si, mai ales, pe cel care va stinge lumina.
Conducerea închisorii, care trecea în fiecare dimineaţă si seară pe lângă icoană,
încerca să pară ca nu observă nici icoana, nici candela, însă cu o săptămână înainte de
eliberarea mea, unul din fraţii de rit vechi s-a apropiat de patul meu si, agitat, mi-a spus că
noaptea trecută, seful închisorii, trecând pe lângă celula noastră, a stins candela. M-am uitat în
jurul meu si mi-am văzut tovarăsii agitaţi, adunaţi în faţa icoanei. Toţi, într-un glas, am
hotărât să reaprindem candela.
Peste două-trei zile, toată conducerea închisorii a fost înlăturată din funcţie si arestată.
Se spunea că ar fi fost si împuscată pentru niste greseli comise în serviciu. Acest caz i-a
tulburat chiar si pe cei necredinciosi. La iniţiativa credinciosilor, toţi, cu alte cuvinte întreaga
Biserică, ne-am rugat în faţa icoanei.
Protoiereu Mihail Celţov,
„Din amintirile unui condamnat la moarte", 1918
Icoanele au fost întoarse
O crestină ortodoxă a hotărât să adere la o sectă. A părăsit biserica si a început să
frecventeze adunările sectanţilor, să le asculte predicile. De la ei a aflat că icoanele nu ar
trebui să fie cinstite. A venit acasă si le-a aruncat. Pregătindu-se să plece la adunare, a observat
că a mai rămas o singură icoană, cea a Sfântului Nicolae. Femeia a scos-o afară si a
aruncat-o la gunoi, spunând: „Aici îţi este locul!"
Seara târziu, când se întorcea acasă, era frig si întuneric. Ploua. Apropiindu-se de casă,
a văzut că în prag stătea un bătrân, ud si îngheţat, care o privea. „Taică, de ce stai în ploaie?
Intră în casă." „Nu pot. Stăpâna casei m-a alungat." Femeia a privit cu atenţie si a recunoscut
în bătrân pe Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni. Ea a început să plângă cu lacrimi amare, sa
căit de toate cele făcute si a adus icoanele înapoi în casă.
Tatiana Komissarova, orasul Cistopol
Mirul tămăduitor
Când fiul meu nu împlinise încă doi ani, a avut o puternică intoxicaţie alimentară.
Soţia m-a sunat la serviciu si mi-a spus de starea lui gravă. Avea febră mare, care continua să
crească. Medicul trebuia să vină abia după-amiază si, dacă starea copilului nu se ameliora,
trebuia chemată urgent Salvarea. Am venit repede acasă. Copilul era culcat în pat si cu ochii
aţintiţi spre tavan. Nu recunostea pe nimeni. Când i-am atins capul, inima mi-a îngheţat pe
loc: fontanela era deschisă ca la un nou-născut. Soţia mea era în stare de soc. Rostea neîncetat
„Născătoare de Dumnezeu" si îsi punea toată speranţa doar în Unul Dumnezeu.
Eu m-am repezit spre colţul sfânt, am îngenuncheat în faţa icoanelor si am început să
mă rog fierbinte. Apoi am venit lângă copil si cu mâna pe burta lui rosteam „Tatăl Nostru".
36
Am hotărât să nu chemăm deocamdată Salvarea. Când a venit medicul, copilul se simţea deja
mai bine, febra îi scăzuse. Medicul a spus că nu era nevoie să-l ducem la spital, ci doar să îi
dăm medicamentele prescrise de el. După ce a plecat, eu am uns fruntea si burta copilului cu
ulei sfinţit de la racla Sfântului Nicolae. Aceasta s-a întâmplat într-o joi - ziua pomenirii
sfântului. Băiatul a adormit, iar soţia a alergat la farmacie după medicamente. Peste o oră
copilul s-a trezit. Zâmbea. Nu mai avea febră, iar fontanela era închisă. S-a însănătosit fără să
mai ia medicamente. „A venit cineva la tine în somn?", l-am întrebat eu. „Da", mi-a răspuns
el. Asa Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, ne-a vindecat copilul.
Serghei, orasul Samara
„Pe mulţi de la moarte salvându-i"
Când a început războiul, familia noastră locuia în Gatcina. Trebuia să fim evacuaţi cu
o parte a uzinei Putilovsk, unde lucra tata, în Ural. Dis-de-dimineaţă am pornit la drum pe cai.
Spre seară am ajuns în Alexandrovka, unde ne-a oprit o santinelă. Am fost nevoiţi să ne
instalăm într-o casă liberă, la marginea satului. Lumină nu era. Mama a asternut pe podea câteva
haine de-ale noastre si ne-a culcat.
Noaptea a început un raid aerian: nemţii înaintau spre Pulkov. Tunurile noastre au
răspuns la atac. Se auzeau numai bubuituri, totul era în flăcări. Eram speriaţi. Ne-am adunat
toţi la un loc si am început să ne rugăm: „Doamne, ajută-ne!" Când o nouă explozie a luminat
casa, mama a strigat si a privit spre colţul din dreptul ei. Acolo, în fâsia de lumină, se vedea
clar icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Noi am strigat după ajutor.
Când am plecat din Alexandrovka, mama a luat si icoana. Impreună cu noi, ea a trecut
prin război si prin trei lagăre de concentrare fasciste. Sfântul Nicolae ne-a ocrotit si astfel noi
am rămas în viaţă.
Nina Sokolova, orasul Sankt-Petersburg
Icoana cu chip de mongol
S-a întâmplat acum 300 de ani. Pe atunci regiunea noastră era puţin populată, dar
bogată în vânat si animale. In prezent, multe s-au schimbat si doar Saianî si-a păstrat semeţia
si măreţia. In 1674 aici, „în cel mai bun si întărit loc", oamenii ţarului au ridicat o cetate.
Cazacii au venit si s-au stabilit în ea. Aici se termina pământul Rusiei, dincolo era cel al mongolilor.
Mongolii nu doreau să cedeze această vale frumoasă si-i atacau deseori pe locuitori,
luându-i în captivitate si jefuindu-i. Dar în luptele cu rusii sufereau pierderi mari, deoarece
acestia luptau „cu foc", iar mongolii, „cu săgeţi".
Odată a venit o oaste mare de pe pământurile mongolilor, cam la zece mii de călăreţi.
Si-au asezat tabăra pe malul râului Irkut, în dreptul cetăţii. „Trei zile si trei nopţi au asediat
cetatea." In cetate erau treizeci si patru de ostasi. Cazacilor li se terminase praful de puscă.
Mongolii, simţind că izbânda este aproape, au început să treacă râul asemenea unor nori negri.
In rândurile lor era veselie. Cei rămasi în cetate s-au adunat în biserică, la rugăciune. Ei stiau
că îi asteaptă chinuri si mari suferinţe, căci asa procedau de obicei mongolii cu captivii.
37
Insă s-a întâmplat o minune. Porţile cetăţii s-au deschis si din ea a iesit un călăreţ
necunoscut. Era călare pe un măgărus, iar în jurul capului îi strălucea o aură de foc. Mongolii
s-au repezit spre porţi, însă caii lor s-au ridicat pe picioarele dinapoi, aruncând călăreţii la
pământ si strivindu-i cu copitele. Săgeţile, îndreptate spre călăreţ, se întorceau înapoi si îi
omorau pe cei ce le trimiteau.
A început panica: oamenii strigau, caii nechezau; înfricosaţi, mongolii au întors caii si
au părăsit tabăra. De atunci, niciunul dintre conducătorii lor n-a mai încercat să treacă peste
hotarele ţarului. Ostasii, după ce si-au revenit, afirmau că sfântul care a iesit din cetate semăna
cu băs tinasii: pomeţi proeminenţi, tenul închis si ochi îngusti.
După această victorie, cazacii au început să se gândească cum să-i mulţumească
sfântului. In primul rând, au comandat o icoană a Sfântului Nicolae. Iconarul a pictat chipul
sfântului, care s-a dovedit a fi conform descrierii ostasilor. Iar pe locul cel mai înalt, pe malul
râului Irkut, au înălţat o biserică de lemn în cinstea Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.
Cu timpul, aici s-a înfiinţat staniţa Nikolskaia.
Popova, Buriatia
Binecuvântarea mamei
M-am născut în Leningrad, dar se împlinesc treizeci de ani de când trăiesc departe de
orasul meu natal. Când aveam douăzeci de ani si am plecat de acasă, mama m-a binecuvântat
cu o iconiţă a Sfântului Nicolae, spunându-mi: „Când îţi va fi greu, să te rogi lui si el te va
ajuta!"
Intr-adevăr, pentru mine au început timpuri grele. Intr-o noapte mi-am amintit de
această iconiţă. Până azi mă minunez cum de nu am pierdut-o, după cât este de mică. Am
luat-o în mâini si, cu lacrimi în ochi, am început să-i spun sfântului toate necazurile mele,
cerându-i ajutor. Nu stiam rugăciuni, mă rugam cu cuvintele mele. Asa m-am rugat câteva zile
si lucrurile au început să se îndrepte. De atunci păstrez cu sfinţenie această iconiţă.
Odată, când m-am supărat pe sora mea, Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, mi-a
apărut în vis, exact cum era reprezentat în icoană. Mi-a spus multe. Când m-am trezit, ţineam
minte doar că nu trebuie să ne supărăm. Vara, când am venit în vizită la ai mei, m-am dus în
primul rând la sora mea si ne-am împăcat.
In prezent, de sapte ani sunt enoriasa Bisericii Inălţării Domnului, unde se păstrează
icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae. Probabil că rugăciunile sfântului m-au condus
la biserică, căci atunci când am primit din mâinile mamei iconiţa, nu stiam încă nimic despre
Dumnezeu.
Nadejda Gamzaeva, Tatarstan
Intâlnirea minunată
Datorită Sfântului Nicolae, am avut parte de o întâlnire minunată. Impreună cu mama
pornisem în pelerinaj la locurile sfinte din Moscova. Am ajuns si la mănăstirea Donskoi. Ne38
am închinat icoanei Maicii Domnului si moastelor Sfântului Patriarh Tihon. Mama stia că în
mănăstire se mai păstrează o icoană rară, si anume un mozaic izvorâtor de mir al Sfântului
Nicolae, însă nicăieri nu o puteam găsi. Pregătindu-ne să plecăm, mama s-a apropiat de o
bătrână îmbrăcată sărăcăcios si a întrebat-o unde poate fi găsită această icoană. Bătrâna s-a
oferit bucuroasă să ne ajute. Voi ţine minte toată viaţa plimbarea prin oras cu acea femeie care
cunostea si iubea fiecare piatră.
Am ajuns la un mic paraclis al Sfântului Nicolae. In interiorul lui strălucea cu o
lumină dumnezeiască chipul din mozaic al Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. In fata
icoanei ardea o candelă si se auzea adierea usoară a vântului. As fi venit aici în fiecare zi. Si
bătrânicii îi plăcea să vină aici. Am rugat-o să ne spună numele, ca să o pomenim în
rugăciuni, însă a refuzat si ne-a cerut de trei ori iertare pentru aceasta.
Ea ne-a condus apoi la statuia Mântuitorului. „Alegeţi-vă un loc la picioarele Lui. Oh,
cât suntem de nerecunoscători łie, Doamne, noi, ucenicii Tăi!", a rostit ea cu lacrimi în ochi.
După puţin timp a adăugat: „Cine se roagă din toată inima, acela primeste darul lacrimilor".
Ce dar mare este cel al lacrimilor de pocăinţă si de umilinţă în faţa milei si a harului lui
Dumnezeu! O inimă împietrită nu poate vărsa lacrimi adevărate decât atunci când primeste
darul lui Dumnezeu.
Bătrânica ne-a spus că trebuie să plece si ne-a lăsat în grija îngerului păzitor. Mult
timp am privit după ea: firavă, încălţată cu pantofi vechi, îmbrăcată într-un palton la fel de
vechi. Nu-i voi uita niciodată faţa blândă, cu ochi senini si sinceri. Cine stie dacă va binevoi
vreodată Dumnezeu să mai întâlnim în viaţa aceasta un astfel de exemplu de smerenie!
Ioanna, orasul Vologda
Reîntoarcerea la viată
M-am căsătorit devreme. Puţin timp după aceea au apărut si copiii: o fată si doi băieţi
gemeni, însă căsnicia mea nu mergea: soţul meu bea si mă bătea. Când copiii au început să
meargă la scoală, m-am apucat si eu de băut. A trebuit să schimb multe locuri de muncă din
această cauză. Si eu, si soţul meu ne dădeam seama că nu procedăm bine, însă nu aveam
puterea să ne oprim. Tot mai des eram internată în spital, la dezalcoolizare. Imi era milă de
copii, dar, dacă se întâmpla să beau doar un păhărel, nu mă mai opream zile întregi. Simţeam
cum pier si că nu voi mai putea scăpa de iadul acesta. Toţi se asteptau să mor cât de curând.
In urmă cu trei ani, la serviciu, sefa noastră, Nina Ivanovna, în faţa colegilor mei mi-a
dat o iconiţă cu chipul Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni, spunându-mi: „Lena, roagă-te!
Priveste în ochii Sfântului Nicolae si cere-i ajutor!" Mi-a dat si apă sfinţită. Am început să mă
rog din tot sufletul meu chinuit. Mă rugam acasă, pe stradă, în masină, si peste tot iconiţa era
cu mine. Slavă Domnului! Rugăciunile mele au fost auzite.
Mi-am rupt un picior si am rămas un timp acasă, bolnavă. Când am putut să merg, mam
dus la biserică si am povestit preotului ce se întâmpla cu mine. El mi-a explicat că trebuie
să mă spovedesc si să mă împărtăsesc. După ce am primit Sfintele Taine, viaţa mea s-a
schimbat brusc în bine. Dumnezeu mi-a dat putere si răbdare. Am încetat să mai beau. Tot
mai des mergeam la biserică, si anume la paraclisul Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.
De profesie sunt patiser-cofetar, toată ziua lucrez în picioare, iar după fractură aveam dureri
îngrozitoare. Peste un timp mi s-a diagnosticat si artroza încheieturii si a trebuit să fiu urgent
operată. In spital am stat opt luni. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am trecut si peste aceasta, doar
că soţul meu continua să bea. Eu nu încetam să mă rog. Când m-am externat, medicii mi-au
spus: „Trebuie să-ţi schimbi locul de muncă". Acum aveam si o infirmitate, iar un alt serviciu
39
nu puteam găsi.
Din nou m-am dus la paraclisul Sfântului Nicolae. Acolo am cumpărat o carte despre
minunile si nevoinţele stareţului Zaharia. Din ea am aflat despre Pravila Maicii Domnului si
am început s-o citesc. Si s-a întâmplat minunea! Am venit la Catedrala Invierii, unde m-am
spovedit si m-am împărtăsit. După slujbă, m-am apropiat de părinte pentru binecuvântare si
să-i spun să se roage pentru mine ca Dumnezeu să-mi dea un serviciu bun. După o clipă de
tăcere, părintele mi-a spus: „ Noi avem nevoie de un bucătar. N-aţi vrea să lucraţi la noi?"
Am căzut pe gânduri. Nu stiam ce să fac. Acolo unde lucram, îmi promiseseră un
apartament: locuiam cinci persoane într-o garsonieră. Dar, bineînţeles, am acceptat oferta
părintelui, căci mă rugasem mult Maicii Domnului pentru un post si Dumnezeu mi-l trimisese.
Cei de acasă s-au împăcat cu gândul, iar cunoscuţii si colegii m-au condamnat.
In prezent, lucrez ca bucătar la biserică. Cu ajutorul lui Dumnezeu m-am lăsat de
băutură si ţin toate posturile. Iar nu demult si soţul meu s-a spovedit si s-a împărtăsit. Sperăm
că si copiii nostri vor veni la Dumnezeu, căci a fost vina noastră că nu mergeam la biserică si
că nu-i învăţasem nici pe ei. Desi înghesuiţi în garsonieră, trăim în pace si înţelegere.
Elena, orasul Cerepoveţ
Dătătorul de înţelepciune
Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, m-a ajutat de-a lungul întregii mele vieţi. El este
călăuzitorul meu. In 1960 am intrat la Academia Militară din Iaroslav. Nu puteam deloc
înţelege radiotehnica. Nu pricepeam nici măcar ce este acela un electron. Colegii mei
înţelegeau si fiecare încerca să-mi explice, dar eu continuam să mă uit ca un prost la formule.
Desigur, eram supărat până la lacrimi din cauza neputinţei mele. Toată speranţa mea era în
ajutorul Sfântului Nicolae.
A venit si sesiunea. Am învăţat doar un singur subiect, pentru celelalte nu am mai avut
puteri. Si iată că a venit si ziua examenului. Am intrat în sală, m-am prezentat în faţa comisiei
si mă pregăteam să trag biletul. După acelasi bilet au întins mâinile si ceilalţi colegi. O voce
lăuntrică îmi soptea să renunţ la el. Când am tras un alt bilet si i-am citit conţinutul, mirarea
mea nu avea margini: era exact subiectul pe care îl tocisem în ajun. Am răspuns bine si am
fost trecut în anul al doilea, însă cel mai uimitor este faptul că unii dintre colegii mei, care
învăţau bine, au picat examenul. In anul următor, mintea mi s-a luminat si până la absolvirea
Academiei nu am mai avut probleme. Am absolvit Academia ca sef de promoţie.
Vitali Orlov, orasul Novgorod
Intoarcerea datoriei
Odată, un prieten de-al soţului meu a venit la noi în vizită. Primise mulţi bani si se
lăuda, arătându-mi-i. „Ia acesti bani, mi-a spus. Ii las drept arvună, iar Oleg, în schimb, îmi va
lucra ceva din piatră". „Si dacă nu va fi de acord să-i primească?" l-am întrebat. „Nu-i nimic,
40
ne vom înţelege", a fost răspunsul lui. Mi-a lăsat apoi o mică sumă de bani si a plecat.
A doua zi, eu m-am dus la biserică si am văzut acolo o icoană mare a Sfântului
Nicolae. Desi era scumpă, am cumpărat-o. Iar după ce am mai cumpărat si lumânări, mi-am
adus aminte că acesti bani nu erau ai mei, ci, de fapt, ai soţului meu. Insă nu i-am spus nimic
lui Oleg.
Când a revenit Vitali, prietenul soţului, si a întrebat de banii lăsaţi drept arvună, soţul
nu stia ce să-i răspundă. De-abia atunci i-am explicat tot. Nu mai aveam cum să-i întorc lui
Vitali datoria. Pentru preţul propus de el, Oleg a refuzat să lucreze: cioplitul în piatră este
migălos si greu. Ambii erau supăraţi pe mine, iar eu plângeam.
Am început să mă rog Sfântului Nicolae: „Aju-tă-mă! Nu stiu ce să fac, căci ceea ce
am făcut eu seamănă cu un fel de tâlhărie..." Intr-o dimineaţă am văzut pe masă niste bani.
Era exact suma de care aveam nevoie, însă de unde erau? Am întrebat-o pe mama: „Sunt ai
tăi?" „ Nu", mi-a răspuns ea. L-am întrebat pe tata: „Sunt ai tăi?" „Nu." Am alergat la Oleg:
„De unde sunt?" „Cred că vecina ţi-a adus datoria." Am întrebat-o si pe vecina, dar a urmat
acelasi răspuns negativ. De-abia atunci am înţeles de la cine erau banii. A venit Vitali, i-am
întors datoria si ne-am împăcat.
Svetlana, orasul Permi
Invăţătorul copiilor
O femeie între două vârste a venit în bisericuţa noastră. S-a rugat mult timp sfântului,
cu lacrimi în ochi. Iată ce ne-a povestit.
In satul nostru era o biserică mare si frumoasă. In timpul puterii sovietice a fost
închisă. Mai bine zis, a fost închisă pentru credinciosi si deschisă pentru necredinciosi. Crucea
de pe biserică a fost dată jos, geamurile sparte, iar obiectele sfinte, furate. Usile bisericii erau
deschise vraiste si copiii veneau aici după lecţii pentru a se juca. Urcau în clopotniţă, se jucau
de-a v-aţi ascunselea, strigau si stricau ceea ce mai era întreg. Acasă, mama mă îndemna:
„Ninuska, să nu mergi să te joci în biserică. Iar când treci pe lângă ea, să te închini!"
După lecţii, colegii mei de clasă se adunau în biserică. Mă chemau si pe mine, dar miera
frică să mă duc, fiindcă mama nu-mi dădea voie. Toate prietenele mele erau deja în
biserică, alergau si râdeau. M-am gândit: „Poate că mama nu va afla...". Si am intrat si eu în
biserică. Am deschis o usă, de acolo am pătruns într-un hol, dar m-am împiedicat de ceva.
Când am vrut să mă întorc, nu mai stiam pe unde intrasem. Unde mă întorceam, mă trezeam
într-un loc necunoscut. Asa am rătăcit mult timp prin biserică. Se întuneca si mi se făcuse
frică. Am început să strig după ajutor, dar nimeni nu răspundea. Sleită de puteri, m-am asezat
pe o treaptă si am izbucnit în lacrimi. In minte mi se învârtea un gând: „Nu am ascultat-o pe
mama si acum nimeni nu mă va mai găsi aici". Deodată am observat lângă mine un bătrânel.
Am vrut să-l întreb cum pot iesi, dar el, fără să spună ceva, mi-a arătat cu mâna iesirea. Am
sărit de bucurie si m-am repezit într-acolo. Când am întors capul, bătrânelul nu mai era.
Dispăruse.
Am iesit afară si am alergat spre casă, fără să spun cuiva cele întâmplate. Doar peste
un timp, când mama a scos din niste sertare icoanele ascunse, într-una din ele l-am recunoscut
pe bătrânelul întâlnit de mine în biserică. I-am povestit totul mamei. Ea m-a certat un pic
pentru neascultarea mea, iar după aceea mi-a spus că acel bătrân era Sfântul Nicolae,
Făcătorul de minuni. S-a închinat la icoană si a ascuns-o înapoi în dulap.
Zinaida Pavlova, orasul Cerepoveţ
41
Rudele mele
Voi povesti două întâmplări despre cum le-a ajutat Sfântul Nicolae, Făcătorul de
minuni, pe bunica mea, Glicheria Prokopievna Kazimova, si pe sora ei, Maria Prokopievna,
întâmplări pe care, din păcate, eu le-am aflat abia după moartea lor.
Prima minune s-a întâmplat cu bunica în 1930. Ea locuia în satul Kamennâi Bor,
judeţul Nicolaev, gubernia Samara. Bunica se trăgea dintr-o familie de credinciosi, iar tatăl ei
era staroste la biserică. Vasili, cel de-al treilea copil al ei, era bolnav. In popor această boală
se numeste „bătrâneţea câinelui".
Intr-o zi, în casa lor a intrat un bătrân mic de statură, cu o barbă albă, si a întrebat-o:
„łi-e bolnav fiul?" Bunica i-a răspuns printre lacrimi: „Nici nu moare, nici nu trăieste".
Bătrânul a continuat: „Se va însănătosi si va fi la bătrâneţe sprijinul tău". Si apoi a iesit din
casă. Glicheria si-a amintit că nu îi dăduse milostenie bătrânului si a fugit să-l ajungă din
urmă. Din păcate, nu mai era nici în curte, nici în stradă. După această vizită minunată, Vasea,
fiul ei, a început să se simtă din ce în ce mai bine. După mulţi ani, bunicii au locuit împreună
cu familia unchiului Vasea si astfel s-au împlinit cuvintele bătrânului.
Pe sora cea mai mare a Glicheriei, Maria, Sfântul Nicolae a ajutat-o când se afla în
închisoare, în urma unei false învinuiri. In lagăr, Maria Prokopievna a trebuit să lucreze în
calitate de spălătoreasă, femeie de serviciu, păstoriţă. A fost chiar si la tăiat lemne în pădure.
Odată, pe când păstea oile, acestea s-au împrăstiat prin pădure. Speriată, ea a început să ceară
ajutorul lui Dumnezeu. Peste puţin timp, la o mică depărtare a zărit un bătrân cu un toiag în
mână, care îi aduna oile. Când oile au fost adunate, el a dispărut. Pe loc a înţeles cine a ajutato
si I-a mulţumit lui Dumnezeu si Sfântului Nicolae.
Nina Kelicina, orăselul Ciapaev, regiunea Samara
Avertizarea
Tatăl meu mi-a povestit cum l-a ajutat Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, în
copilărie. El a crescut într-o familie săracă, cu mulţi copii, în satul Kumak, regiunea
Orenburg. Copiii flămânzeau adesea si erau nevoiţi să-si câstige pâinea de la o vârstă fragedă.
Pe când tata avea vreo zece ani, împreună cu fratele său mai mic, era pe câmp si strângea fân
pentru animale. Căruţa era plină cu fân. Chiar lângă ei trecea o cale ferată. In acea zi era
foarte cald si doar un nouras plutea pe cer.
Deodată, în faţa lor se ivi un bătrân cu o barbă lungă până la brâu. Privirea îi era
blândă. „Copii, ascundeţi-vă în sanţ sau sub căruţă, le-a spus el. Va veni furtuna". Si a plecat
în direcţia căii ferate. Tata i-a spus fratelui: „Nu l-am mai văzut niciodată pe acest nene". A
alergat în urma lui, dar nu l-a mai găsit. Doar năgara se clătina. Nu a mai avut timp să se
gândească însă la aceasta, că a si început furtuna cu ploaie si grindină. Copacii erau smulsi cu
tot cu rădăcină. Terasamentul de cale ferată a fost inundat chiar în locul pe unde a trecut
bătrânul, iar sinele s-au dislocat. Fraţii s-au ascuns, după cum i-a sfătuit bătrânul, sub căruţă,
si s-au îngropat în pământ.
42
Nadejda Kostiusko, orasul Celeabinsk
„Nu plânge, copilă!"
Voi povesti o minune care s-a întâmplat în 1958. In acel an mama mea a fost operată.
Nici nu si-a revenit bine de la operaţie, când s-a îmbolnăvit de congestie pulmonară. Starea ei
era critică. Medicul ne-a spus să ne asteptăm la ce este mai rău. Nu mi-au permis să rămân în
spital pentru a o îngriji, spunându-mi că noaptea care urma era hotărâtoare.
Acasă am ajuns plângând. Sora mea a adormit. Eu însă am rămas trează. Plângeam si
mă rugam: „Doamne, fie-Ti milă de noi! Ajut-o pe mama, că în afară de ea, nu mai avem pe
nimeni".
Usa camerei o încuiasem cu cheia.
Nu stiu cât timp a trecut, însă am văzut cum usa s-a deschis si a intrat un bătrân: mic
de statură, cu părul cărunt si rar. Era îmbrăcat în pantaloni si cămasă de in. In viaţa mea nu am
văzut un asemenea bătrân. A ajuns la patul meu, m-a mângâiat pe cap si mi-a spus: „Nu
plânge, copilă. Mama ta se va însănătosi!" Pe frunte mai păstram căldura mâinii lui.
Când a iesit din cameră, m-am speriat foarte tare si am trezit-o pe sora mea: „Mergi si
vezi dacă usa este încuiată". „Bineînţeles că este încuiată!" Am asteptat cu nerăbdare ivirea
zorilor, pentru a merge la spital. Secţia unde era internată mama se afla la etajul al treilea.
Când am ajuns la al doilea, m-am oprit înspăimântată. Plângeam. O femeie s-a apropiat de
mine si mi-a spus: „Du-te, nu-ţi fie frică, a trecut criza. Mama ta va trăi".
După ce mama s-a însănătosit, i-am povestit despre bătrân. Ea mi-a spus că în acea
noapte bătrânul i s-a arătat si ei. Usa salonului se deschisese, intrase un bătrân si îi spusese:
„Ce să fac cu tine? Tu ceri moarte, si nu iertare si viaţă, pentru a creste copiii..." „Eu, i-a
răspuns mama, cer viaţă." Bătrânul a dispărut. Slavă Domnului! Mama noastră s-a însănătosit
si a trăit până în 1991.
Oricui povesteam această întâmplare, nu mă credea, spunându-mi că acesta nu a fost
decât un vis. Insă eu stiu că a fost aievea, chiar si cuvântul „copilă"8 nu-l mai mai auzisem
înainte.
L. Varlamova, orasul Novokuibâsevsk
O întâmplare din copilărie
Era imediat după război. Mamei nu i se dădea voie să cosească iarbă pentru vacă.
Fiind văduvă si având cinci copii, a hotărât să ceară ajutor de la pădurari. A umblat o zi
întreagă, dar nu a obţinut nimic. A doua zi, de ziua Sfântului Nicolae de primăvară, ne-a spus
nouă, copiilor: „Rugaţi-vă lui Dumnezeu!" si a plecat. Niciodată mama nu ni se adresase cu o
8 In limba rusă „otrokoviţa" (cuvânt învechit), în loc de „ditea", în limba contemporană (nota trad.).
43
astfel de rugăminte. Noi am îngenuncheat în faţa icoanei Sfântului Nicolae, să ne rugăm. Pe
neasteptate, mama s-a întors: reusise. Nici nu apucase bine să iasă din curte, când a văzut că
de casa noastră se apropiau două care cu fân.
Sora mea si-a amintit de această întâmplare când, fiind deja mare, se împrietenise cu
un băiat. Intr-o zi ei s-au depărtat mult de casă, într-un loc pustiu. Brusc, el a început să-i rupă
hainele. Sora mea s-a speriat si, amintindu-si cum în copilărie stătea în faţa icoanei sfântului,
a strigat: „Doamne, ajută-mă!" Băiatul a căzut, desi nimeni nu îl împinsese, iar ea a reusit să
fugă si nu s-a mai întâlnit niciodată cu el.
Altă dată, sora mea a fost trimisă cu colhozul, după cartofi. Lucrătorii erau dusi si
adusi de la lucru cu tractoarele. Locul era prăpăstios, pământul - ud. Intr-o zi, după ploaie,
tractorul nu a reusit să urce până sus si era cât pe ce să alunece într-o râpă, iar remorca să se
răstoarne cu tot cu oameni. Lumea s-a speriat, doar sora mea repeta întruna: „Părinte Nicolae,
ajută-ne!" Si ce a urmat? Tractorul nu a alunecat, ci doar a atârnat deasupra prăpastiei.
Soferul, palid, le-a spus oamenilor: „Coborâţi toţi din remorcă". A scos apoi tractorul din
prăpastie si astfel si-au putut continua drumul.
Sora mea le-a mărturisit colegilor: „M-am rugat Sfântului Nicolae ca să ne salveze". O
femeie a arătat spre un bărbat pe care îl chema Nicolae si a râs: „Iată-l pe sfântul nostru
Nicolae". Sora mea s-a înrosit si a tăcut. Peste un timp a întâlnit-o pe femeie. Era toată
îmbrăcată în negru: soţul îi murise într-un accident de masină. Dumnezeu nu Se lasă ponegrit!
P.I. Smakova, orasul Reazan
Barca minunată
In anii '30, când bisericile erau distruse, iar clericii arestaţi, în satul Borisovka locuia
un preot, Nicolae. Intr-o după-amiază el mătura prin curte. Purta o pălărie cu boruri mari si un
halat. Deodată de el s-au apropiat niste oameni si l-au întrebat:
- Părintele este acasă?
Părintele a înţeles că nu este voia lui Dumnezeu să se lase prins de acesti oameni, dacă
nu 1-au cunoscut. A ridicat mâna si le-a arătat direcţia, spunându-le că părintele a plecat în
partea aceea, iar el a fugit în cealaltă. Râul era destul de lat. Nu era nici pod, nici vad, iar să-l
treci înot era imposibil: se apropia seara si se lăsa frigul. Dar a observat o bărcuţă cu un
pescar. L-a chemat încet, făcându-i semn că ar vrea să treacă pe malul celălalt pe la mijlocul
râului. Pescarul l-a întrebat:
- Cine esti?
„Iată că a venit si timpul încercării mele, s-a gândit părintele. Dacă nu voi spune
adevărul, ce fel de crestin sunt eu? Iar dacă îl voi spune, mă va îneca."
Erau timpuri când oricine avea „dreptul" să-si bată joc de oamenii credinciosi, însă
păstorul adevărat al turmei lui Hristos nu a ezitat. S-a lăsat în voia lui Dumnezeu, l-a chemat
în ajutor pe Sfântul Nicolae si a spus:
- Sunt preot.
- Iar eu sunt Sfântul Nicolae, i-a răspuns omul din barcă si s-a făcut nevăzut, iar
părintele Nicolae s-a pomenit pe malul celălalt al râului.
Monahia Măria, orasul Helsinki
44
„Rugăminţile multora ascultând"
La începutul celui de-al doilea război mondial, când nemţii înaintau, într-un sat de
lângă Smolensk ţăranii luau din depozite tot ce găseau de mâncare. O femeie, însărcinată,
fiind în ultima lună, mergea prin sat.
Un bărbat care trecea pe lângă ea i-a strigat: „Tu de ce nu iei nimic? Vei muri de
foame! łine acest sac, cel puţin vei avea cartofi", si a aruncat la picioarele femeii sacul. Ea a
încercat să-l târâie, însă nu a putut. Epuizată, s-a asezat pe el si a început să plângă.
In acel moment, de după niste tufisuri a apărut un bărbat si a întrebat-o: „De ce plângi?
Hai să te ajut!" Si, ridicând sacul, i l-a dus până acasă. Când a dat să plece, femeia l-a oprit:
„Asteaptă să te mulţumesc", i-a zis si a intrat în casă. Acolo privirea i-a căzut pe icoana
Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Un gând i-a fulgerat prin minte. A iesit afară, dar nu
mai era nimeni.
Nellea Toporkova, orasul Armavir
Gazda
S-a petrecut în Ucraina de vest, la sfârsitul războiului. Vreo sapte-opt soldaţi se
retrăgeau din încercuire spre vest, încercând să ajungă la ai săi. Mergeau pe drumuri
lăturalnice si prin câmpii, pentru a nu fi prinsi de nemţi. Intr-o zi, către seară, rătăcind prin
zăpadă istoviţi, au iesit într-un câmp. „Se vede că aici ne-a fost scris să murim", a spus unul
din ei. Dar zărind în depărtare o luminiţă, s-au îndreptat spre ea. Aceasta s-a dovedit a fi o
casă, ridicată pe un delusor, în mijlocul câmpului. Un soldat a bătut la usă, dar, neauzind
niciun răspuns, a intrat. Acolo, pe un scaun, stătea un bătrân si cosea pâsle. Nu a mai fost
nevoie să ceară adăpost: cum i-a văzut, bătrânul le-a spus să intre toţi în casă si să rămână
acolo peste noapte. Istoviţi, soldaţii s-au întins pe jos si au adormit imediat.
Dimineaţa, s-au trezit nu în casă, ci în câmp, sub cerul liber, acoperiţi usor cu zăpadă,
iar în tăcerea care domnea au deslusit dangătul clopotelor unei biserici. Când au intrat în
biserică, unul dintre soldaţi a spus, arătând spre icoana Sfântului Nicolae: „Uite-o si pe gazda
noastră!"
S.I. Fudeli
Mâna pe icoană
Bunica mea s-a născut în anul 1861 si s-a stins din viaţă în 1943, în timpul războiului.
Toată viaţa a locuit în satul Sajino, regiunea Smolensk. Ea avea o prietenă, la care mergea
deseori să facă baie. Prietena locuia în satul vecin. Intr-o zi, după baie, cele două bătrâne
45
stăteau la masă si îsi beau ceaiul. Deodată bunica a văzut cum din icoana Sfântului Nicolae a
iesit o mână. S-a speriat si a început să strige: „O mână, o mână!" In aceeasi clipă, din podul
casei a sărit un bărbat, care a tras zăvorul de la usă si a fugit. Femeile au înţeles că era un
tâlhar, care intrase în casă si astepta să adoarmă stăpâna. Auzind strigătul bunicii, el a crezut
că ele i-au văzut mâna pe care o întinsese si a fugit. Aceasta a fost o minune! Două femei au
fost salvate.
Nu departe de aceste locuri se află satul Miliukovo. In biserica satului se găseste
icoana Sfântului Nicolae. In zilele prăznuirii sfântului vine aici multă lume. In fiecare an,
femeile aduceau în biserică papuci. Se spune că Sfântul Nicolae pleacă din biserică, încălţat în
ei, la oamenii aflaţi în necazuri.
Ekaterina Sokolova,
orasul Sâcevka, regiunea Smolensk
Pedeapsa
Vreau să povestesc despre Biserica Sfântul Nicolae din satul Pelgora, raionul
Tosnensk, în preajma căruia mi-am petrecut copilăria. La începutul războiului, în ea încă se
mai slujea, însă din 1942, când s-a hotărât evacuarea populaţiei, a fost închisă. După război,
când m-am întors în sat, am găsit biserica întreagă si neatinsă: din depărtare i se vedeau
crucile, care străluceau în soare. Erau foarte frumoase, din cristal înrămat în metal, reflectând
razele soarelui. In biserică toate se păstraseră neatinse: icoanele, podoabele, obiectele de cult,
pictura. Doar slujbe nu se mai ţinuseră.
In anii '50, în sat si-au făcut apariţia niste necunoscuţi, care au început să scoată tot din
biserică si să încarce în masini, plecând într-o direcţie numai de ei stiută. Noi, copiii,
urmăream toate acestea de la geamurile scolii, care se afla vizavi de biserică. După lecţii,
alergam să strângem de pe jos iconiţele si cruciuliţele căzute din masini. Bunicul meu, fost
staroste, plângea. Nu a mai putut afla nimic despre soarta obiectelor de cult. Biserica a fost
transformată în depozit si apoi în sală de dans. Mai târziu a fost lăsată în paragină si în
batjocura oamenilor necredinciosi.
In altar, pe perete, rămăsese însă fresca având chipul Sfântului Nicolae, de mărime
naturală. Credinciosii se rugau si se închinau în faţa ei. Primarul satului, împreună cu fostul
presedinte de colhoz, un necredincios, la rugămintea unei învăţătoare cărea îi era frică să
treacă pe lângă biserică, au acoperit însă cu vopsea fresca.
Peste un timp, fiul necredinciosului a murit într-un accident, chiar în faţa bisericii.
Familia i s-a destrămat, iar el a plecat din sat. După o congestie cerebrală, primarul a orbit.
Restul vieţii si l-a petrecut neajutorat, îngrijit de soţia sa. Toţi credinciosii afirmau: „Aceasta
este pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că a pângărit lucrurile sfinte!"
Imi este greu să privesc biserica. Părintele din Liubani a fost la noi. Ne-a spus că este
greu de reconstruit biserica, pentru că nu sunt resurse.
Lidia Erohina, orasul Sankt-Petersburg
Scăunelul
Când fiica mea duhovnicească, Lidia Karaseva, era copil, împreună cu fratele său mai
mic si cu alţi copii se dădeau pe derdelus cu săniile. Pe derdelus, sub zăpadă, era o fântână
părăsită. Fratele Lidiei a alunecat pe deal si s-a prăbusit cu săniuţa în fântână. Au venit repede
46
niste oameni să-l scoată. Mare le-a fost mirarea când au văzut că băieţelul nu s-a înecat, desi
fântâna era adâncă. Adus acasă, frecat cu spirt si culcat pe sobă, băieţelul a adormit. Când s-a
trezit, a povestit că în fântână era un bătrân care i-a pus sub picioare un scăunel si el a stat asa
până când a fost salvat. Iar bătrânelul era cel din icoana de pe perete. Băieţelul avea atunci trei
ani.
Ieromonah Anastasie,
orasul Nikolo-Pestrovka, regiunea Penza
Binefăcătoarea dezinteresată
S-a întâmplat demult, în 1970. Am primit salariul si în drum spre casă am pierdut
portmoneul cu bani. Acasă, când am descoperit pierderea, m-am necăjit atât de tare, încât am
căzut în genunchi în faţa icoanei Sfântului Nicolae si, cu lacrimi în ochi, l-am rugat să facă o
minune. A doua zi, le-am povestit colegelor de serviciu cele întâmplate.
In timpul pauzei de masă, o colegă s-a dus la piaţă. A intrat în vorbă cu o femeie care
vindea seminţe si, în treacăt, a pomenit despre necazul meu. Cât de mare i-a fost mirarea când
femeia i-a spus: „Ieri eu am găsit un portmoneu exact cu această sumă de bani. Să vină colega
ta la mine si să si-l ia".
La ora fixată, m-am dus la piaţă. Femeia mi-a dat portmoneul. Dorind să-i mulţumesc,
i-am oferit o parte din bani. Ea însă a refuzat: „Nu pot să fac asa ceva, pentru că nu este
crestineste". Auzind aceste cuvinte, i-am povestit despre rugăciunea mea si am rugat-o să ia
bani cel puţin pentru o lumânare, ca s-o aprindă la icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de
minuni.
Alexandra Golovanova,
orasul Pugaciov, regiunea Saratov
Celor legaţi slobozire
In anii'30, un om oarecare a ajuns în lagăr. Condiţiile condamnaţilor erau
insuportabile. Intr-o zi el a înţeles că, dacă va mai iesi la muncă în pădure, nu se va mai
întoarce înapoi în baracă: va muri. Pentru că a refuzat să iasă la muncă, a fost închis în
carceră: podeaua, tavanul si pereţii erau din fier. Nu exista nici pat, nici scaun. De necaz, a
început să plângă. Cu ultimele puteri a strigat: „Sfinte Nicolae, ajută-mă!" Tot atunci usa s-a
deschis. „Acum au venit să-si bată joc de mine", s-a gândit condamnatul. Dar a intrat un
bătrân. El i-a spus: „Mâine să iesi la muncă si, când vă vor alinia, tu să fugi". Spunând
acestea, a iesit. „Cum vine asta - să fug? Unde să fug? Dar santinelele, câinii?" A simţit însă
cum îi revin puterile. A bătut la usă si a cerut să fie dus a doua zi la muncă.
A doua zi a început alinierea. Niciodată până atunci nu mai fuseseră atâţia soldaţi si
câini. Câinii răi, hrăniţi pe săturate, lătrau; un ofiţer alerga cu niste hârtii în mână în faţa
condamnaţilor. Omul nostru ţinea bine minte că acum era timpul să fugă. Doar ce a făcut un
pas si a iesit din rând, si s-a lăsat o liniste de mormânt. Nu se auzea nici vorbă omenească,
nici lătrat de câine. A privit înapoi: paza si arestaţii parcă încremeniseră. A început să alerge.
47
O sută, trei, cinci sute de metri... A auzit un strigăt: „Stai! Intoarce-te!" Au urmat împuscături.
„Cădea-vor dinspre latura ta o mie si zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia"
(Ps. 90; 7). Gloanţele zburau din toate părţile, însă niciunul nu si-a atins ţinta. Nimeni nu a
alergat în urma lui, ca să-l prindă. Au crezut poate că oricum nu va supravieţui singur în
pădure si mai ales iarna. El a rătăcit până a ajuns la un bordei. A intrat. Inăuntru era o femeie
care gătea. S-a dovedit a fi o asezare de tăietori de lemne. Femeia a înţeles imediat cine era în
faţa ei si l-a ascuns pe fugar.
La scurt timp au venit si lucrătorii la masă. După ce au plecat ei, femeia l-a hrănit si ia
dat si pâine pentru drum - s-o răsplătească Dumnezeu pentru binefacerile sale! I-a spus cum
să iasă la halta de cale ferată. Bărbatul a ajuns cu un tren până la prima staţie. La fel de bine a
ajuns apoi până la Stalingrad, iar de acolo până în satul lui natal, unde nimeni nu l-a mai
căutat si nici nu a mai întrebat de el.
Calina Borisova, orasul Volgograd
Credinţa unui copil
Aveam o cunostinţă împreună cu care mergeam la Biserica Sfântul Nicolae, Făcătorul
de minuni, de pe strada Ohta, o bătrână, care avea credinţa unui copil si era o mare rugătoare.
Deseori ne întorceam de la biserică pe jos si discutam. Unele din povestirile ei mi le-am notat.
Iată una dintre ele:
Mama a murit când eram mică. La scurt timp, tata si-a luat o altă nevastă, care, pentru
mine, s-a dovedit a fi o mamă vitregă în sensul cel mai adevărat al cuvântului. Tata era în
deplină ascultare faţă de ea. Intr-o zi m-a luat cu el la câmp. Cum am ajuns, tata a deshămat
calul, a potrivit plugul si mi-a spus:
- Iar acum ară tu. Ai deja nouă ani. Esti o fată mare si nu trebuie să mănânci pe
degeaba!
Si a plecat. Eu am apucat plugul, am mers în urma calului, dar, când am ajuns la
capătul câmpului, nu am putut întoarce plugul. In jur - ţipenie de om. Nu aveam pe cine
întreba si, mai ales, nu avea cine să mă ajute. Am izbucnit în lacrimi: mi-era frică de mama
vitregă, că mă va bate. Mi-am îndreptat privirea spre biserica ce se vedea în depărtare, am
întins mâinile spre ea si am strigat:
- Părinte Nicolae, ajută-mă! Mi-e frică de mama vitregă, o să mă bată!
Deodată am văzut lângă mine un bătrân, care m-a întrebat:
- De ce plângi? Nu te descurci cu plugul? Apucă de acest inel, îmi spunea el,
îndreptând plugul pe o altă brazdă, si continuă tot asa mai departe.
Eu am apucat inelul, calul a început să meargă, iar acest lucru mi s-a părut atât de
usor, încât am început să râd de bucurie.
- Vei reusi? m-a întrebat bătrânul.
- Da, da, am răspuns si m-am întors ca să-i mulţumesc.
Dar el nu mai era. Am înţeles că acest bătrân a fost Sfântul Nicolae. După aceea, toată
viaţa mi-a plăcut să mă rog, mai ales Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.
L. N, orasul Sankt-Petersburg
Eliberarea
48
Preotul Alexie Kibardin, duhovnicul łarului, se afla în lagărul din Zabaikalie. Acolo
mai erau mulţi preoţi si credinciosi. După moartea lui Stalin, li s-a permis să se roage. Toţi
sperau într-o schimbare, în amnistie, însă eliberarea lor se lăsa mult asteptată. Intr-o zi
părintele Alexie a spus la predică: „Stim cu toţii că Sfântul Nicolae este un mare mijlocitor. El
îi ajută chiar si pe cei necredinciosi. Să ne rugăm si noi sfântului pentru eliberarea noastră si
să postim trei zile, până în ziua prăznuirii lui".
Patruzeci de oameni au acceptat să nu primească mâncare, dar au rezistat postului doar
douăzeci si sase, printre care si părintele Alexie, care i-a si împărtăsit la sfârsit. In ziua
prăznuirii Sfântului Nicolae, pe 22 mai 1955, conducerea lagărului a primit înstiinţarea despre
eliberarea celor douăzeci si sase de condamnaţi. Cât de mult se tânguiau cei ce nu au ţinut
postul până la capăt!
Părintele Alexie pleca cu bucurie si cu speranţă în suflet. Mai târziu, el îsi amintea că
în timpul călătoriei nu numai că a uitat de grijile care îl măcinau, dar a făcut si un mare păcat:
fiind cu gândul mereu la familia sa, nu a mulţumit lui Dumnezeu. El spunea: „Când suntem în
necaz, ne amintim de Dumnezeu. Ne este bine când Ii primim ajutorul, dar să-I mulţumim nu
ne ajung niciodată timpul si puterea". La Moscova, în momentul când cobora din tren, a căzut
pe peronul din gară si nu a mai putut să se ridice: partea stângă a corpului i-a paralizat si nu
putea rosti niciun cuvânt. Spre fericirea lui, alături de el era un preot din Kalinin, cu care
călătorise împreună. De-abia a putut scrie pe un bileţel să nu fie dus la spital, ci să fie urcat în
trenul spre Leningrad. Acolo era asteptat. A fost urcat în tren si culcat pe o bancă din vagon.
Rudele îl asteptau deja în gară. L-au adus acasă - toţi plângeau si se rugau pentru el.
Părintele Alexie cerea iertare de la Dumnezeu si de la Maica Domnului, de la îngerul păzitor
si de la Sfântul Nicolae. Peste o lună el s-a însănătosit si a fost trimis să slujească unde slujise
înainte - în Biserica Icoanei Maicii Domnului din Kazan, din satul Vâriţa.
Alexandr Trofimov
Prin nori, spre soare
Această istorisire am auzit-o în anii '70 de la doi oameni care nu s-au cunoscut
niciodată: de la un aviator, Alexei, si mai târziu de la preotul E.
„Avionul nostru se afla în zbor. Chiar în faţă ne-a apărut un nor urias. Nu puteam să-l
ocolim, pentru că aveam o rută bine stabilită. Pe neasteptate - n-o să mă credeţi - lângă nor a
apărut un bătrân cu barbă albă si în vesminte bisericesti. łinea în mâini o mătură. Bătrânul
semăna leit cu Sfântul Nicolae, dar nu mi-am dat seama decât mult mai târziu, când l-am
recunoscut într-o icoană.
Bătrânul a început să facă miscări circulare cu mătura, de parcă alunga norul sau făcea
în interiorul lui un tunel. Intr-adevăr, în nor a apărut o gaură mare si noi am trecut prin ea. De
partea cealaltă a norului strălucea soarele. Este greu de crezut asa ceva, însă noi am fost
ajutaţi atunci de către Sfântul Nicolae. Intreg echipajul l-a văzut, iar mai târziu, de fiecare dată
când ne aminteam de această întâmplare, nu încetam să ne minunăm."
Vladimir Gubanov, „Rusia sfântă", orasul Lipeţk
49
„Căieste-te de păcatele tale!"
Inainte nu credeam în Dumnezeu, desi în copilărie am fost botezată. Am făcut multe
păcate grele. Din această cauză viaţa mea s-a destrămat. Am căzut în deznădejde. Intr-o zi,
nemaiputând suporta necazurile, am hotărât să mă spânzur. Nu mai voiam să trăiesc, ci doar
să se termine o dată toate chinurile. Am început să-mi pregătesc funia. Dar din beci a apărut
un bătrân. Era plăcut la înfăţisare, cu o faţă blândă si luminoasă, încălţat în cizme si îmbrăcat
într-un cojoc. „In loc să te spânzuri, ar trebui să te rogi", mi-a spus el si mi-a enumerat toate
avorturile pe care le făcusem. Ingrozită, mi-am văzut copiii nenăscuţi, cu înfăţisări groaznice.
Imi era foarte greu din cauza păcatelor dezvăluite, dar bătrânul m-a învăluit cu o privire
blândă si a dispărut.
Am plâns mult timp. Mai târziu, când am coborât după el în beci, acolo nu mai era
nimeni. Cuvintele bătrânului îmi mai răsunau însă în minte. Gândul sinuciderii m-a părăsit.
Am început să mă gândesc serios la viaţa mea. Am povestit cele întâmplate unei femei
credincioase si i-am cerut sfatul. Ea mi-a spus: „Aceasta a fost o minune dumnezeiască. Mergi
la biserică si spovedeste-te. Dumnezeu îţi va ierta păcatele si atunci ţi se va schimba si viaţa".
M-am dus la biserică, unde într-o icoană l-am recunoscut pe bătrânul care mă vizitase,
numai că aici era îmbrăcat în vesminte strălucitoare. Am întrebat oamenii din jurul meu:
„Cine este acesta din icoană?" „Sfântul Nicolae, a fost răspunsul, Episcopul Mirei Lichiei. Un
mare făcător de minuni!"
Minunea săvârsită si mila lui Dumnezeu mi-au schimbat viaţa. Am început să cred din
toată inima. Deseori merg la biserică, mă spovedesc si mă împărtăsesc. Mă străduiesc din
răsputeri să duc o viaţă crestinească. Nu încetez să-i mulţumesc Sfântului Nicolae,
ajutătorului nostru grabnic în scârbe si necazuri.
Fragment din cartea pr. Vladimir Emilicev
„Povestiri despre minuni"
„Fiule, trezeste-te!"
In 1988, fiind încă ierodiacon si slujind în una din bisericile eparhiei Nijegorodsk,
simţeam puterea ajutorului minunat al Sfântului Nicolae. Aceasta s-a întâmplat în săptămâna
Patimilor, în Vinerea Mare. Toată săptămâna a fost încărcată cu treburi si pregătirea pentru
slujba Prohodului. Dormeam doar patru-cinci ore. Eram obosit peste măsură. Pe la ora zece
seara, după ce am pregătit totul în altar, am intrat în chilie - la două noaptea începea Prohodul
Domnului.
Din cauza oboselii, ochii mi se închideau de la sine. Am hotărât să nu mă culc, ca să
nu adorm, ci să mă odihnesc puţin, în fotoliu. Nu aveam ceas, toată nădejdea era în ajutorul
plăcutului lui Dumnezeu. L-am rugat: „Părinte Nicolae, grabnic ajutătorule, trezeste-mă la
timp!" Cu aceste cuvinte am adormit imediat. In somn am auzit o voce blândă: „Fiule,
trezeste-te!" si mi s-a părut că cineva mi-a atins usor umărul.
Ieromonah Anastasie,
satul Nikolo-Pestrovka, regiunea Penza
50
Salvarea de la necinstire
In 1973, la Biserica Icoanei Maicii Domnului „Bucuria celor întristaţi" a venit o fată
de vreo 17-18 ani cu rugămintea să fie botezată, desi părinţii ei erau necredinciosi si
nebotezaţi. Luând în consideraţie timpurile tulburi, a fost întrebată cărui fapt se datorează
această dorinţă. Drept răspuns, ea a povestit următoarele:
„Intr-o seară târzie mă întorceam singură acasă. Deodată am simţit cum doi tineri mau
apucat de mâini - cu ei mai era si al treilea - si m-au târât într-o curte. Speriată, nu stiam ce
să fac, si atunci mi-am adus aminte că Dumnezeul crestinilor are un sfânt cu numele Nicolae,
care ajută oamenilor în situaţiile cele mai grele. M-am adresat lui în gând: «Sfinte al
Dumnezeului crestinilor, salvează-mă de la necaz!» Imediat am observat că tinerii care mă
târau au căzut, de parcă ar fi fost loviţi de o putere nevăzută. In faţa mea a apărut un bătrân
îmbrăcat într-un vesmânt negru si mi-a spus: «Nu-ţi fie frică, te conduc până acasă!»
Mergeam fără să scoatem un cuvânt. Când am ajuns lângă casa mea, am vrut să-i
mulţumesc, dar el nu mai era. A doua zi, analizând cele întâmplate în ajun, am ajuns la
concluzia că cel care m-a ajutat nu a fost altul, decât Sfântul Nicolae. De aceea, drept mulţumire
pentru salvarea mea, am hotărât să mă botez."
Tânăra a fost botezată. Ea s-a împărtăsit si a mulţumit Sfântului Nicolae pentru ajutor.
„Blagovest", orasul Riazan
Vârtejul
Un căpitan al unui vas pescăresc povestea:
„Eram pe Marea Albă, dar ea nu ne-a întâmpinat cu blândeţe. Valurile grele se loveau
unul de altul, vârfurile lor erau numai spumă si creau o imagine sinistră. Peste puţin timp am
observat că de vasul nostru se apropia un vârtej. Pe dată ne-a apărut gândul: acesta e
sfârsitul... Am coborât pânzele. Valurile deja spălau puntea. Erau momente când credeam că
vasul a început să se cufunde. Unul din marinari a strigat: «Trebuie să cerem ajutor de la
Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni. Pe mulţi i-a salvat de la înec!»
Toţi s-au aliniat ca la jurământ si, fără nicio comandă, au început să strige într-un glas:
«Sfinte frate Nicolae, scoate-ne din necaz!» Inima când ni se strângea, când bătea cu putere,
încât îi auzeam bătăile. Vârtejul, în toată furia lui, se apropia tot mai mult de noi. Ne simţeam
mici si neputinciosi, ca niste purici. Aveam doar o singură speranţă: Sfântul Nicolae. Feţele
tuturor erau congestionate si schimonosite de frică...
Deodată, un tânăr marinar - aiurind sau de frică, nu stiu - a început să vorbească
repede: «Stiam că vei veni si ne vei ajuta! Tu iubesti oamenii. Mama se roagă ţie întotdeauna.
Bunicuţule, drăguţule, mi-e frică! Ia-ne pe toţi într-o barcă si salvează-ne!» Băiatul plângea.
După o clipă de tăcere, căpitanul a continuat:
„Eu l-am strâns la piept, acoperindu-i ochii, ca să nu vadă dezastrul, însă el continua să
vorbească, adresându-se cuiva: «Da, da! Vom face întocmai!» In aceesi clipă vârtejul si-a
schimbat brusc direcţia. Am spus băiatului: «Totul a trecut. Suntem salvaţi!» Tânărul
emoţionat ne spunea printre lacrimi: «Sfântul Nicolae s-a apropiat într-o barcă de vasul nostru
si nu a lăsat ca vârtejul să se apropie de noi». Niciunul dintre marinari, afară de acest băiat, nu
51
l-a văzut pe Sfântul Nicolae, dar eu am auzit destul de bine convorbirea lui cu cineva nevăzut.
Corabia noastră a rătăcit mult timp pe mare. Pistoanele erau defecte, hrana pe sfârsite,
iar cu foamea, cum se spune, nu-i de glumă! Băiatul nu înceta să ne încurajeze. Cu naivitatea
unui copil ne spunea: «Bunicul Sfântul Nicolae ne-a salvat de la moarte. Nu i-ar fi greu să ne
salveze si de la foame. Doar că ne-a poruncit să ne rugăm la masă, chiar ne-a ameninţat si cu
degetul. Iar eu i-am strigat: Da, da! Vom face întocmai!» Eu i-am confirmat cuvintele, însă
atunci, pe moment, am crezut că de frică începuse să aiureze.
Am coborât imediat în cambuză. Bucătăreasa s-a însemnat cu semnul crucii, întreg
echipajul i-a urmat exemplul. Ne-am asezat la masa goală, în timp ce tânărul continua să ne
încurajeze: «Sfântul Nicolae nu ne va lăsa de izbeliste!» łin minte că l-am bătut pe umăr si
m-am gândit: «Iată cum poate omul, cu credinţă, să linistească si marea!» Deodată s-a auzit
strigătul bucătăresei: «Veniţi repede! Ne apropiem de o insulă!» Când am ajuns pe ţărm, am
găsit o colonie mare de păsări. Cum îi mai mulţumeam noi Sfântului Nicolae! La fiecare pas
întâlneam numeroase cuiburi cu ouă de pescărusi si de păsări polare. Datorită acestor ouă, noi
am putut supravieţui!"
Vasilisa, orasul Pohvistevo, „Blagovest", orasul Samara
Hoţii
O văduvă i-a povestit unei locuitoare din orasul Riazan, Liubovi Rasskazova, o
întâmplare care a avut loc în decembrie, în ajunul prăznuirii Sfântului Nicolae, Făcătorul de
minuni, Episcopul Mirei Lichiei. Văduva, care pe atunci locuia la ţară, a hotărât să taie porcul
si s-a adresat după ajutor unor bărbaţi. Acestia s-au învoit cu bucurie. Ei au tăiat carnea si au
pus-o la păstrare în tindă. Seara, femeia se pregătea să plece la biserică, la vecernie.
Bineînţeles că îi era frică să nu-i fure cineva carnea. S-a rugat însă Sfântului Nicolae si a
plecat la biserică. Când s-a întors acasă, ea a văzut că nu s-a întâmplat nimic. Dimineaţa,
femeia s-a rugat din nou sfântului si a plecat.
Intre timp, bărbaţii care au tăiat porcul au pândit momentul când femeia lipsea si au
intrat în casă, ca să fure carnea. Dar în tinda casei ei au zărit un bătrân, care i-a întrebat cu
severitate: „Ce căutaţi aici?" Uluiţi, hoţii nu stiau ce să-i răspundă, însă bătrânul a continuat:
„Cum aţi venit, asa să si plecaţi!" Acestia au iesit printr-o deschizătură mică, pe care o
făcuseră pentru a pătrunde în casă.
Când femeia s-a întors acasă, hoţii au încercat să afle cine era bătrânul. Unul dintre ei
chiar a venit la ea, a intrat în casă, i-a urat sărbători fericite si a întrebat-o dacă nu cumva a
avut oaspeţi. Văduva i-a răspuns că nu avut pe nimeni, însă el i-a dat de înţeles că a văzut un
bătrân. Femeia a căzut pe gânduri. Peste un timp, i-a spus: „Inainte de a iesi din casă, m-am
rugat lui Dumnezeu si l-am rugat pe Sfântul Nicolae să aibă grijă de carne. Inseamnă că acest
bătrân nu putea fi altcineva decât Sfântul Nicolae".
Hoţul a înţeles cu cine au avut ei de-a face. Speriat, i-a povestit totul femeii si i-a cerut
iertare.
„Blagovest", orasul Riazan
Adevărul
52
„Dumnezeu nu Se lasă batjocorit!" De adevărul acestor cuvinte m-am convins încă o
dată, după ce am auzit povestirea Mariei Lavrentievna despre învăţătoarea ei. „ Bunica mea
ne ducea deseori la biserica ce se afla la o depărtare de zece kilometri de casa noastră. Ne
aduna pe toţi nepoţii, lua pâine si lapte si rămâneam peste noapte în biserică. Intr-o sâmbătă
nu m-am dus nici la scoală, atât de mult voiam să merg la biserică împreună cu bunica.
Luni, când am apărut în clasă, învăţătoarea deîndată m-a asezat la colţ, în genunchi. Pe
bănci noi aveam niste găuri, făcute special pentru cerneală. Ea lovea cu degetul în una din
aceste găuri si striga: „Ia te uită la ce s-a gândit ea: Maica Domnului, Sfântul Nicolae! In loc
să vină la scoală, ea s-a dus la biserică!"
Ea m-a pedepsit aspru, iar peste puţin timp i s-a întâmplat o nenorocire. Ce anume a
fost, nu stiu, dar stiu sigur că s-a tras în ea cu o armă. Din cauza rănii, a trebuit să i se
amputeze mâna. Era exact acea mână cu care lovise în bancă, certându-mă.
Au trecut mulţi ani. Intâmplător, ne-am revăzut într-o zi. Când m-a zărit, a început să
plângă. Ea rămăsese singură, iar în viaţă avusese parte doar de necazuri. Mi s-a făcut milă de
ea..."
Si mie mi s-a făcut milă de ea, însă ce se mai putea face? Dumnezeu nu Se lasă
batjocorit!
Evghenii Sanîn, orasul Sankt-Peîersburg
Cinstiţi sărbătoarea Ierarhului Nicolae
Familia mea era necredincioasă. Intr-un an, pe 22 mai, ziua prăznuirii moastelor
Sfântului Nicolae, ai mei au hotărât să pună cartofi în pământ. Din această cauză eram foarte
necăjită. Le-am spus: „Nu putem lucra, pentru că este sărbătoare". Ei însă nu m-au ascultat,
iar eu nu am mai insistat, nedorind să mă cert. Dimineaţa, eu nu mă simţeam bine. Pe la
amiază toţi au plecat să pună cartofi. Peste câteva zile au dat îngheţurile, iar când a venit
vremea să-i scoatem din pământ, cartofii erau mâncaţi de viermi. „Iată, - le-am spus eu - ce
înseamnă să pui cartofi în zi de sărbătoare!" lartă-ne, Sfinte Nicolae!
M. Gavrilova, orasul Ialutorovsk
Obiectul pierdut
De obicei, în decembrie, eu aduc cu tractorul fân de pe câmp. Când este multă zăpadă,
aduc fânul cu ajutorul unor plase. Intr-o zi, când veneam acasă, am observat că îmi lipseau
actele si permisul de conducere. Le păstram după placa de deasupra parbrizului. Probabil că
ele au alunecat de acolo din cauza vibraţiei, iar portofelul, în care ţineam actele, a căzut din
cabină, sub roţile tractorului. In urma tractorului era un stog de fân. Era sigur că actele au
ajuns sub roţi si apoi au fost îngropate în zăpadă.
Eram foarte necăjit. Dar mi-am amintit că pe lângă permis mai aveam si o iconiţă cu
chipul Sfântului Nicolae. In suflet mi s-a asternut pacea. De ce să-mi fac griji, dacă printre
acte se afla si iconiţa cu ocrotitorul călătorilor? In scurt timp am si uitat de necazul meu. Insă
53
într-o zi de primăvară, un consătean de-al meu mi-a adus actele. El le găsise în pădure, exact
în locul pe unde trecusem. Actele nici nu s-au umezit, cu toate că iarna a fost grea si cu multă
zăpadă. Pe lângă acte, Sfântul Nicolae mi-a înapoiat si iconiţa sa.
Nicolae Surtaev, Republica Altai
Recăpătarea vederii
Arhiepiscopul Nikon de Vologda îsi amintea despre o întâmplare care demonstrează
încă o dată legătura strânsă a locuitorilor cerului cu cei de pe pământ. Intr-un sat locuia un
oarecare crestin evlavios, care nu lipsea de la nicio slujbă, mai ales în zilele de sărbătoare.
Odată, în ziua prăznuirii Sfântului Nicolae, soţia lui, grăbindu-se să termine lucrul pentru a nu
întârzia la slujbă, a uitat să încuie usa de la casă.
In sat locuia si un hoţ, cunoscut de întreg satul. Observând casa descuiată, el a intrat si
a luat tot ce era de valoare. Le-a adunat pe toate într-o legăturică si a dat să iasă. Tocmai
atunci însă a intrat si Sfântul Nicolae, îmbrăcat în vesminte arhieresti. L-a privit supărat pe hoţ
si i-a spus: „Oamenii care Il iubesc pe Dumnezeu au uitat din mare grabă usa descuiată, iar tu
ai profitat de ocazie pentru a fura tot ce au câstigat cu sudoarea frunţii lor!" Spunând acestea,
l-a lovit peste obraz si hoţul, dintr-o dată, a orbit.
Inspăimântat, hoţul a început să bâjbâie prin odaie, încercând să iasă, dar nu reusea.
Când stăpânii s-au întors de la biserică, l-au găsit pe hoţ plângând amarnic. El le-a povestit ce
i s-a întâmplat si cum Sfântul Nicolae l-a pedepsit. Hoţul a fost condamnat. Când a trebuit să
fie dus sub escortă în altă localitate, el a dorit să intre într-o biserică unde se afla icoana Sfântului
Nicolae. In genunchi, cu ochii în lacrimi, si-a cerut iertare de la sfânt si a promis să nu
mai fure. Iar după ce a sărutat icoana, el si-a recăpătat vederea.
Tatiana Komissarova, orasul Cistopol
Povestirea unui marinar
Nu întâmplător marinarii îl consideră pe Sfântul Nicolae ocrotitorul lor. Multe minuni
a săvârsit el si cu mine, cu echipajul meu si cu familia mea. In timpul lungilor mele călătorii,
am avut parte de multe: furtuni mari, necazuri, confruntări cu conducerile ţărilor străine, care
ne priveau cu dusmănie, însă întotdeauna în ajutor ne venea Sfântul Nicolae.
Am reţinut mai ales minunea care s-a întâmplat cu noi în Amsterdam. Noaptea, vasul
nostru a fost încărcat cu marfă, iar dimineaţa am iesit din port si ne îndreptam spre Suedia. La
început vizibilitatea era bună, însă cum am intrat în canalul Amsterdam, s-a lăsat o ceaţă
deasă. Prora corabiei nu se vedea. Ne ţineam la 20-30 de metri distanţă, de-a lungul malului
drept al canalului, care abia se zărea. Au fost luate toate măsurile de precauţie. La proră se
afla un marinar experimentat. Dar pericolul cel mai mare era înainte: ecluza strâmtă care
dădea din canal în mare. Era foarte riscant. Cea mai mică greseală se putea solda cu un
accident grav.
In cabina de comandă domnea o tăcere de mormânt. Cu privirea aţintită înainte, mă
rugam, punându-mi toată speranţa în mila lui Dumnezeu si în ajutorul Sfântului Nicolae. Din
54
nou cârmaciul a luat legătura cu cei de pe ecluză si le-a comunicat că vizibilitatea a rămas
aceeasi: 40-50 de metri. Să ancorăm si să asteptăm până când se risipea ceaţa era imposibil,
căci nu aveam unde. Deodată, cu cinci minute înainte de a ajunge la ecluză, s-a petrecut o
minune. Spre uimirea cârmaciului si a întregului echipaj, ceaţa s-a risipit. Soarele strălucea si
noi am intrat cu bine în ecluză. Cineva a spus: „A fost o simplă coincidenţă!", însă eu sunt
sigur că si de data aceasta ne-a ajutat Sfântul Nicolae.
Victor Demidov, orasul Sankt-Petersburg
Hrănitorul celor flămânzi
Familia mea era foarte credincioasă. In casa noastră se păstrau icoanele Mântuitorului,
a Maicii Domnului si a Sfântului Nicolae. In faţa lor ardea întotdeauna candela. In anii grei de
după revoluţie, părinţii împreună cu noi, copiii - eram trei, de la vârsta de un an până la cinci
ani -, locuiam în Smolensk. Tata avea serviciu, iar mama, pentru a ne hrăni, se ducea în satele
de prin apropiere si schimba hainele pe pâine, lapte, făină - orice găsea, însă nu reusea
întotdeauna si foamea o silea să mai încerce încă o dată.
Imi amintesc cum o dată mama ne-a promis că ne va aduce lapte, ne-a încuiat în casă
si a plecat. S-a întors plângând, a pus în faţa noastră un bidon plin cu lapte, iar alături, geanta
cu haine. Fără să spună ceva, a îngenuncheat în faţa icoanelor. Plângea si-i mulţumea
Sfântului Nicolae. Noi, copiii, nu înţelegeam nimic, dar am început si noi să plângem.
Mai târziu, mama ne-a povestit următoarele: în ziua aceea, înconjurase satul Cermuski
si nu putuse face rost de nimic. Mergea necăjită, pentru că ne promisese lapte, dar nu reusise
să obţină nicio picătură. Asa ajunsese la hambarul de la marginea satului. Acolo văzuse un
bătrân care îi făcea semn cu mâna, de parcă voia să-i spună ceva. Mama s-a apropiat, iar el i-a
spus: „Dă-mi vasul pentru lapte". El s-a dus în spatele hambarului, apoi s-a întors cu bidonul
plin cu lapte. „Mergi în pace. Du copilasilor tăi lapte!" Mama a vrut să-i mulţumească, a
înconjurat hambarul de câteva ori, dar n-a mai găsit pe nimeni. Bătrânul dispăruse. Oare nu a
fost aceasta o minune?
M. P., orasul Sankt-Petersburg
Minunea
Dumnezeu săvârseste nu doar minuni mari, ci si unele mici, cum s-ar spune, cele de
fiecare zi. In copilărie, deasupra patului meu era atârnată o iconiţă a Sfântului Nicolae,
Făcătorul de minuni. Aproximativ de la vârsta de doi ani până la cinci, de două ori pe lună,
dimineaţa găseam sub pernă o bomboană. Nimeni din rudele mele nu mi-a pus vreodată bomboane,
ci, dimpotrivă, ei credeau că eu le ascundeam sub pernă. Poate că este greu de crezut,
însă eu le mâncăm si eram încredinţat că erau trimise de Dumnezeu si de Sfântul Nicolae.
Această minune mi-a întărit credinţa. Acum eu cred cu tărie în ajutorul sfântului si deseori mă
rog lui. Iar Dumnezeu mă ajută întotdeauna.
„Sfânta Rusie", orasul Lipeţk
55
„Acesta este Nikola!"
In timpul războiului, cuterele noastre minau golful łemesk, aflat sub controlul
bateriilor germane. Minam, bineînţeles, doar noaptea. Odată, în timpul unei astfel de
operaţiuni, unuia dintre cutere i-a cedat motorul. Defecţiunea nu s-a putut stabili. Se apropiau
zorile. Detasamentul de cutere s-a retras. Vasul rămas nu mai avea nicio sansă de salvare.
Timonierul a înţeles că acesta îi era sfârsitul si a hotărât să mai doarmă puţin. In somn a văzut
cum un bătrân i-a spus:
- De ce ai părăsit postul? S-a găsit defecţiunea. Mergeţi toţi la locurile voastre si -
înainte!
Când a reusit să ajungă la timonă, a auzit aceeasi comandă. Au reusit să se salveze
chiar în ultima clipă. După ce a fost înlocuit, s-a prezentat în faţa căpitanului:
- Pe corabie se află un bătrân... Si i-a povestit tot ce s-a întâmplat. Căpitanul nu s-a
mirat câtusi de puţin.
- Oare nu stii că acesta este Nikola?
Marinarii nu au putut afla prin ale cui rugăciuni au rămas ei în viaţă.
Se mai povesteste că demult, într-o noapte furtunoasă, în parapetul din Capul
Hersones, la o vizibilitate mică, o corabie de mărfuri naufragiase. Intreg echipajul se ruga
Sfântului Nicolae. Deodată, în depărtare, ei au auzit clopotul salvator al unei mănăstiri ce se
afla aproape de mal. Marinarii au reusit astfel să se orienteze, au ancorat si s-au îndreptat spre
mănăstire. Mare le-a fost mirarea când au aflat de la călugări că în acea noapte si în acel ceas
nu a bătut niciun clopot! In cinstea acestei minuni, proprietarul vasului a comandat un clopot
mare, care a fost sfinţit în cinstea Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Acest clopot se află
si astăzi pe locul unde a avut loc minunea.
Vladimir Priluţki,
„ Semeinaia pravoslavnaia gazeta "
Datinile bunicii
Răposata mea bunică a fost o femeie foarte credincioasă. Ea mi-a relatat aceste două
întâmplări. Intr-o localitate din Mordovia, pe malul râului Urs, unde locuia ea pe atunci, erau
două biserici: o catedrală si o bisericuţă. In timpul războiului civil, în sat a venit Armata
Rosie, care a anunţat că au venit timpuri noi si catedrala trebuie dărâmată. Oamenii s-au
adunat la sfat. Ei au hotărât să mute icoanele si toate obiectele sfinte din catedrală în
bisericuţă, iar ce nu va încăpea, să fie împărţite pe la casele preoţilor.
In acele zile s-a pierdut icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae. Au căutat-o
trei zile. Intr-un sfârsit, au găsit-o într-o pădure, agăţată pe cel mai înalt si mai frumos pin.
łăranii au încercat să-l doboare cu ajutorul unui ferăstrău, însă dinţii lui zburau în toate
părţile; au încercat să-l taie cu toporul, dar si acesta s-a rupt. Atunci l-au chemat pe Mitropolitul
Mordoviei. El i-a ascultat cu atenţie si a spus că este nevoie de multă rugăciune. S-au
rugat trei zile si trei nopţi. In a patra zi, dimineaţa, mitropolitul s-a ridicat în picioare, s-a
apropiat de pin, l-a aplecat fără greutate, iar când icoana a fost dată jos, cu aceeasi usurinţă l-a
56
îndreptat la loc. După acest eveniment, oamenii au asezat icoana la loc, în catedrală, unde se
află până astăzi.
In timpul foametei, care a urmat războiului civil, o femeie credincioasă, care si-a
dedicat viaţa lui Dumnezeu si slujirii oamenilor, s-a dus într-o seară după apă. Ea a întâlnit
lângă fântână un bătrân. După îmbrăcăminte a înţeles că acest om s-a aflat mult timp în
călătorie si, mai ales, că era foarte obosit. Femeia i-a spus: „Taică, văd că vii de departe.
Rămâi peste noapte la mine, iar mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, îţi vei continua drumul!"
Bătrânul a acceptat propunerea femeii. Dimineaţa, după ce s-au rugat împreună,
bătrânul i-a cerut să-l conducă până la poartă. Când femeia s-a întors în casă, a găsit pe masă
două pâini mari. A ridicat ochii la icoană si a înţeles că îl găzduise pe însusi Sfântul Nicolae.
Alexei Ivanov,
Satul Troiţkoe-Antipovo, regiunea Moscova
Rugăciunea mamei
După război, la noi a stat în gazdă o femeie credincioasă, Maria Nicolaevna
Nikiforova. Cât a durat războiul, ea se ruga neîncetat ca fiul ei să rămână în viaţă. El s-a întors
acasă si a povestit mamei si surorii sale următoarele:
A căzut prizonier, însă a reusit să evadeze. Impreună cu el au evadat si alţi câţiva
prizonieri. Nu stiau însă în ce parte s-o apuce ca să ajungă la trupele rusesti. Dimineaţa,
fugarii au zărit în faţa lor un pod, iar de partea cealaltă a lui, o poieniţă. In mijlocul acesteia se
înălţa o căsuţă. Ei au intrat si au găsit înăuntru o masă încărcată cu mâncare. Au mâncat si,
obosiţi, au adormit imediat.
Mai târziu, în casă a intrat un bătrân, care, conform descrierii lor, era Sfântul Nicolae,
Făcătorul de minuni. El i-a trezit si le-a spus să plece cât mai repede, le-a arătat drumul si a
mai adăugat să nu se mai oprească nicăieri. Asa au ajuns ei până în unitatea noastră.
„Pravoslavnoe Slovo", orasul Volgograd
Bunicul
Era în anul 1937. NKVD-ul lovea cu furie. Sufereau îndeosebi clericii si credinciosii.
A fost arestat si a dispărut fără urme părintele parohiei Sovsk, au fost date jos clopotele
Bisericii Nasterea Domnului, altarul si icoanele au fost distruse. Niciun ţăran nu a participat la
aceasta nelegiuire si profanare. Acestea au fost săvârsite de oameni special adusi, beţi si care
se comportau mai rău ca animalele.
Tot atunci din sat a dispărut si o fetiţă, Nina. Mama a trimis-o la păsune să aducă vaca.
Era o zi senină si blândă, câmpul era plin de romanite. Jucându-se, fetiţa nu a observat că vaca
a dispărut. Iar când si-a dat seama, a pornit s-o caute. Tot plângând, a ajuns pe un câmp de
secară. A mers asa până seara, când a constatat că se afla într-un loc complet necunoscut. In
faţă îi apăru o pădure întunecoasă.
Nina cutreieră pădurea, încercând să găsească vaca si drumul spre casă. Intr-un sfârsit,
obosită si speriată, se aseză pe o movilită si adormi. Dimineaţa, când s-a trezit, lângă ea stătea
57
un bătrân, îmbrăcat într-o haină albă, cu opinci. Sub braţ ţinea un cojocel, iar pe umăr avea un
sac de pânză. Cum l-a văzut, Nina a început să plângă.
- Ce ai păţit, copilă? a întrebat-o bătrânul, cu blândeţe.
Nina i-a povestit necazul său.
Bătrânul s-a asezat lângă ea, a asternut pe pământ cojocelul, iar pe el a pus mâncarea
scoasă din sac. Au mâncat apoi amândoi din cele trimise de Dumnezeu.
După aceea bătrânul a luat fetiţa de mână si au pornit la drum. Mergeau si bătrânul o
încuraja întruna:
- Nu plânge! Găsim vaca si ne întoarcem la mama, acasă.
Când fetiţa obosea, el o lua în braţe.
Intre timp, întreg satul s-a pus în miscare. Oamenii cutreierau toate râpele si pădurile,
însă în zadar. Si iată că, după patru zile, când toţi credeau că nu mai era nicio sansă ca fetiţa să
fie găsită, ea a apărut în chip minunat, nu departe de sat. Sedea pe o movilită, iar alături de ea
păstea linistită vaca, alungând cu coada mustele.
Toţi sătenii o întrebau pe fetiţă unde a fost si ce a mâncat. Fetiţa ţinea minte doar că a
mers cu bătrânul prin niste locuri minunate, cum sunt doar în rai, că tot timpul strălucea
soarele si nu era noapte, că păsări minunate cântau si i se asezau pe mâini. Bunicuţul avea
puţină pâine si apă într-o sticlă. Când flămânzeau, mâncau si beau, iar a doua zi mâncarea
apărea la loc.
Fericită, mama si-a adus copilul acasă. Dintr-un dulap ea a scos o icoană pe care o
salvase în timpul dărâmării bisericii si a spus:
- Fetiţa mea, să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru salvarea ta minunată!
Nina a privit icoana si nu a putut să rostească decât: „Bunicuţul!"...
Stirea s-a răspândit repede prin sat, însă nu a fost dezvăluită niciunui străin, căci
pentru o asemenea afirmaţie puteai fi învinuit de instigare religioasă si trimis acolo unde
fusese trimis si părintele. Dar oamenii continuau să păstreze în inimi această minune.
Nicolae Popov, regiunea Lipeţk („Tânăra Rusie")
Bătrânul din gară
Cine nu-l cunoaste pe Sfântul Nicolae cel Milostiv? Numele lui este rostit nu numai de
crestini, ci si de oameni de alte confesiuni. Icoane cu chipul lui pot fi întâlnite atât în biserici
si în casele oamenilor, cât si în îndepărtata tundră, în taiga, în iurtele nomazilor, precum si în
cabanele vânătorilor.
Multe s-au scris despre ajutorul lui, dar se pare că multe au rămas si nescrise. Cine a
trăit în China cunoaste că mulţi chinezi si buriaţi îl cinstesc pe sfântul lui Dumnezeu. Nu o
dată Sfântul Nicolae i-a salvat pe cei care l-au chemat în rugăciune. Despre o astfel de
întâmplare vrem să povestim si noi.
Intr-o gară din orasul Hrabrin se găsea icoana Sfântului Nicolae, ocrotitorul
călătorilor. Ea a fost împrejmuită cu un gărduţ, iar alături se afla un mic sfesnic. Lângă
sfesnic, într-o cutie, erau lumânări. Rusul este obisnuit ca la orice lucrare a sa să ceară
binecuvântarea Domnului. Inainte de călătorie, oamenii se apropiau de icoană, aprindeau
lumânări, puneau banii alături, în cutie (niciodată nu s-a întâmplat ca ei să dispară) si se rugau
sfântului. Deseori, în faţa icoanei puteau fi văzuţi si chinezi care se rugau în genunchi. La
iesirea din gară ajungeai în cealaltă parte a orasului, numită Pristani, care ducea la râul
Sungari - un râu mare si lat. Locuitorii îl numeau „vicleanul", pentru că se întâmpla ca
linistitul Sungari să se acopere brusc cu valuri mari, ameninţând astfel să scufunde bărcile.
58
Barcagiilor, care în acel moment se aflau pe râu, le venea foarte greu să le menţină la suprafaţă.
Au fost si cazuri când valurile le-au răsturnat.
Odată, într-o astfel de furtună a nimerit si un chinez. Cu toate că era marinar cu
experienţă, el nu reusea să învingă valurile, care îl ameninţau din toate părţile. Deodată si-a
amintit de icoana din gară si a început să strige: „Bătrânul din gară, ajută!"
Mai târziu el povestea că dintr-o dată, în chip minunat, s-a trezit pe mal. După ce si-a
venit în fire, a alergat la gară, a căzut în genunchi în faţa icoanei si printre lacrimi a povestit
cum a fost salvat de acest „bătrân din gară" (asa era numit sfântul de către chinezi, într-o rusă
stâlcită).
Uneori sfântul se înfăţisa si ca acuzator înfricosător. Odată în gară era multă lume. In
faţa icoanei stăteau credinciosi, ardeau lumânări. S-au apropiat si câţiva soldaţi din armata
rosie. Unul dintre ei se lăuda: „Uite acum îmi aprind o ţigară de la candelă!" Ceilalţi încercau
să-l oprească: „Să nu faci asta! La ce-ţi trebuie?" El însă o ţinea morţis: „Dacă există
Dumnezeu, să mă pedepsească!" Cu aceste cuvinte, s-a aplecat deasupra icoanei, a aprins
ţigara de la candelă si, zâmbind, s-a întors la tovarăsii săi. Soldatul avea atârnate la brâu
câteva grenade. Dintr-o dată, inexplicabil, ele au explodat, rupându-l în bucăţi. Cu toate că
explozia a fost puternică, nimeni din cei aflaţi în gară nu a suferit.
A. Kuzminskaia, „Sobornaia vesti", 1994
Despre post
Intr-un sat, niste părinţi credinciosi si-au însurat fiul. Nora avea o fire blândă si
îngăduitoare. In ajunul postului Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel, socrul i-a spus: „Draga mea,
noi, în familie, avem un obicei - în timpul postului mâncăm mai simplu. Slănina o ascundem
în cămară si postim. Esti de acord să ţii post?" „ Da", a răspuns nora.
Ea lucra la colhoz. A doua zi când a iesit la lucru, si-a adus de acasă mâncare de post.
Toţi au luat-o în râs: „Ia vedeţi! O sfântă a apărut printre noi! S-a făcut călugăriţă si acum
posteste!"
A suportat o zi. A doua, nu a mai răbdat. Supărată, a venit acasă:
- Nu mai postesc. Toţi îsi bat joc de mine. Nu mai suport. Oamenii nu postesc si vreau
să fiu si eu în rând cu ei!
- Cum voiesti! i-a spus socrul. Noi nu obligăm pe nimeni. Si i-a deschis cămara unde
se păstra slănina.
In ziua următoare, la lucru, în timpul pauzei, în văzul tuturor, a scos slănina, dar de
data aceasta nimeni nu a mai spus nimic. Ea a mâncat si a adormit. Pauza s-a terminat, dar ea
continua să doarmă. Au încercat s-o trezească, însă n-au reusit. Ea doar tresărea în somn si
gemea. Asa a dormit mult timp. Când s-a trezit, a spus doar:
- Râdeţi de mine cât vă pofteste inima; eu voi posti mai departe!
Si a povestit următoarele: Cum a adormit, s-a apropiat de ea un bătrân, a apucat-o
strâns de mână si i-a spus:
- Să mergem!
A dus-o pe un drum îngust si înfricosător. In depărtare se auzeau gemete omenesti. El
a condus-o la o prăpastie în care fierbea ceva. In jur se auzeau doar strigăte si gemete.
- Sari! i-a spus bătrânul, că doar tu spuneai: „Vreau să fiu si eu în rând cu ei!" Vezi
cum ajung oamenii...
- Nu, bunicule, te implor, iartă-mă! Voi posti până la moarte. Si voi povesti tuturor ce
pedeapsă îi asteaptă dacă nu postesc!
59
Urmele degetelor lui i-au rămas pe mână până la sfârsitul vieţii.
m. M., Biserica Adormirii Maicii Domnului
Operaţia
In spital era operat un om. Brusc, când chirurgul terminase operaţia, a început
hemoragia. Medicul nu pricepea de unde curgea sângele. A trimis după un alt medic si se
gândea: „Până vine el, omul poate să moară." In disperare, a strigat: „Nicolae, Făcătorule de
minuni, ajută-mă!" In aceeasi clipă, unul din asistenţi i-a spus ceva, iar el, pentru o secundă,
si-a întors privirea de la masa de operaţie. Când s-a uitat din nou la bolnav, hemoragia
încetase la fel de brusc precum si începuse. De atunci acest chirurg si colegii săi nu încep
nicio operaţie fără să se roage. Astfel au ajuns ei la credinţă.
Nelly Toropkova, orasul Armavir
Staţia
S-a întâmplat în mai, de sărbătoarea Sfântului Nicolae. Mama se întorcea acasă de la
biserică. Stătea lângă terasă, asteptând să vină vreun mijloc de transport, însă toate masinile
treceau pe lângă ea - nimeni nu voia să ia o bătrână. De prea mult stat în picioare, mama a
obosit. Iar când a văzut în depărtare o masină, s-a rugat cu lacrimi Sfântului Nicolae s-o ajute
să ajungă acasă. Masina a trecut cu viteză, dar brusc, la o depărtare de vreo sută de metri, s-a
oprit. A iesit o femeie si i-a făcut semn cu mâna, invitând-o să urce. Fericită, mama a alergat
la masină, iar când a dat să urce, a văzut feţele speriate ale pasagerilor. Nu era niciun loc liber.
„Mătusico, tu nu cumva ne-ai blestemat? a întrebat-o femeia. Spune-mi sincer: la ce te-ai
gândit când asteptai?" „Nu, nu v-am blestemat. Doar m-am rugat Sfântului Nicolae, Făcătorul
de minuni, ca să oprească masina. Vă mulţumesc că vi s-a făcut milă de mine si aţi oprit".
Unul din pasageri a tras o perdeluţă din colţul din dreapta al geamului din faţă, unde era
atârnată iconiţa Sfântului Nicolae. Toţi cei din masină, cu emoţie si într-un glas, au exclamat:
„Iată, el ne-a oprit." „In momentul în care am trecut cu masina pe lângă tine, a continuat
femeia, din colţul în care se află iconiţa Sfântului Nicolae s-a auzit brusc un pocnet si masina
s-a oprit."
Astfel, desi claie peste grămadă, mama a ajuns cu bine acasă.
V.G. Savelieva, orasul Samara
Nădejdea
Seara, când eram în casă cu fiul meu, au intrat peste noi trei tineri - se vedea clar că
erau tâlhari. Au cerut de la el o sumă mare de bani sau apartamentul în schimb. Termenul - 24
60
de ore. „Dacă te vei plânge miliţiei, nu mai ai zile de trăit!", l-au ameninţat si ne-au tăiat firul
de la telefon, spunând că vor veni a doua zi după răspuns.
Eram în stare de soc. Afară nu puteam iesi, de frică să nu fim urmăriţi. Copiii nu
puteau merge la scoală, de teamă să nu fie răpiţi. De bani nici nu putea fi vorba. Să
împrumutăm, nu aveam de la cine. Si cine ne-ar fi împrumutat într-o astfel de situaţie? Ne-a
cuprins deznădejdea: fiul meu nu avea nicio vină, iar bandiţii ne santajau.
A urmat o noapte groaznică. Ne simţeam ca într-o închisoare. Nu-mi ajung cuvintele
ca să descriu frica noastră! Fiind un om credincios, stiu că în asemenea situaţii „ajutorul meu
vine de la Domnul, Cel Ce a făcut cerul si pământul". Am început să ne rugăm, fiecare cum
putea: Mântuitorului, Impărătesei cerului si, desigur, Sfântului Nicolae, ajutătorul grabnic al
celor aflaţi în necazuri.
A trecut termenul stabilit, a trecut si de miezul nopţii, a venit si dimineaţa, a trecut si a
doua zi. Seara, am iesit la magazin - în jur nimeni, era liniste. A trecut si a treia zi. Am înţeles
puterea rugăciunii, a speranţei în ajutorul lui Dumnezeu. Răufăcătorii au dispărut ca prin
minune, iar cu ajutorul lui Dumnezeu am recăpătat pacea.
M.P., orasul Sankt-Petersburg
Ceream din tot sufletul
Soţul meu, Nikolai, si-a rănit degetul mare de la picior cu ferăstrăul, zdrobindu-si osul.
Aproape o lună a mers zi de zi la spital; i-au pus ghips, însă degetul continua să sângereze.
Soţul avea febră si frisoane. Imi făceam griji pentru el. Noi suntem credinciosi, mergem
împreună la biserică. Intr-o zi mi-a venit o idee: să merg la biserică si să cer ajutorul Sfântului
Nicolae. Am venit la biserică si m-am rugat din tot sufletul. Trei zile mai târziu, soţul meu s-a
vindecat. I-au scos bandajele, iar peste un timp nici nu mai schiopăta. Iată ce ajutător minunat
este Sfântul Nicolae!
K.N., orasul Zelenogorsk
Camera Sfântului Nicolae
Un fost lucrător NKVD, Dimitri Efimov, a relatat următoarea întâmplare:
In vara anului 1938 a fost repartizat în raionul Novoderevensk. Trebuia să-si caute o
locuinţă, însă acest lucru s-a dovedit a fi greu, întrucât cei care veniseră înaintea lui ocupaseră
cele mai bune case. Lucrătorii administraţiei locale au hotărât să-i închirieze o cameră la o
femeie văduvă. Ea le-a spus că nu se poate acest lucru, deoarece camera aparţine Sfântului
Nicolae.
Cerându-i să descuie camera, au intrat si au văzut o icoană mare, de la podea până în
tavan, a Sfântului Nicolae. Cu toate lacrimile sărmanei văduve, icoana a fost urcată în podul
casei. In cele din urmă femeia s-a dat bătută. Oricum, sfântul nu va lăsa pe nimeni să-i ocupe
camera. Cei de faţă au râs. Dimitri si-a adus bagajele în cameră, a încuiat-o cu cheia si a
plecat la serviciu.
Era o zi frumoasă de iunie, când din senin a început să tune si să fulgere. Prin geam,
61
Dimitri a observat un incendiu chiar în acea parte a satului unde închiriase camera. A alergat
într-un suflet: ardea casa sărmanei văduve. Vecinii si chiar gazda povesteau cum a apărut pe
cer un nouras „ca un pumn", a tunat si fulgerul a lovit exact în acea cameră închiriată de
lucrătorul de la NKVD.
Casa a ars complet. Astfel Sfântul Nicolae nu a permis nimănui să ocupe camera unde
se afla icoana cu chipul său, care de altfel a rămas neatinsă. Stăpâna casei a primit o asigurare
din care si-a ridicat o casă nouă, mulţumindu-i Sfântului Nicolae pentru ajutorul si mila sa.
„Blagovest", Riazan
De o sută de ori
Impreună cu soţul meu am cumpărat o masină veche, dar destul de bună. Pe părintele
meu duhovnic, Igor Filin, l-am rugat să ne-o sfinţească. După sfinţire am primit de la o soră
de-a mea duhovnicească, Elena, o iconiţă cu Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni. De atunci
nu ne-am mai despărţit de ea.
S-a întâmplat ca într-o zi să parchez lângă piaţă. După ce am cumpărat cele necesare,
de cele zece ruble rămase mi-am luat un ziar. Vânzătorul mi-a dat restul - nouăzeci de ruble si
câteva copeici, ca si cum as fi dat o sută. La început nu mi-am dat seama, însă, pe măsură ce
mă apropiam de masină, am realizat că vânzătorul gresise: când am intrat în piaţă aveam doar
o bancnotă de zece ruble.
Tot gândindu-mă dacă să înapoiez banii sau nu, am hotărât să-i păstrez: doar nu-i
furasem, ci îi primisem, chiar dacă din greseală. Dar masina nu pornea, cu toate că încercam
în fel si chip. Sfântul Nikoluska încerca să mă înţelepţească si să nu mă lase să gresesc, însă
eu am iesit din masină si am cerut ajutorul altui sofer. Când a urcat el, masina a si pornit, de
se mira cum de eu nu am reusit. Am plecat fără să înapoiez banii. La scurt timp au urmat
câteva accidente, unul după altul, care ne-au golit însutit buzunarele. De abia atunci am
alergat la spovedanie si la icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni, din biserică.
Tatiana Smirnova, orasul Sankt-Petersburg
Pierderea
Intr-o zi, soţul meu s-a întors de la serviciu foarte necăjit: „Mi-au furat portmoneul.
Bani nu prea erau, dar aveam pasaportul si încă niste acte importante." „Nu-ţi face griji, i-am
spus. Poate că se vor găsi. Mă voi ruga Sfântului Nicolae."
Soţul meu a dat din mână: „Nu-mi arde mie acum de glume!" Eu, împreună cu fiicele
noastre, am îngenuncheat în faţa icoanei, am citit Acatistul Sfântului Nicolae si l-am rugam să
ne aducă pasaportul. Ceream asta mai mult pentru ca soţul meu să creadă. Asa au trecut două
zile.
A treia zi, când am venit de la serviciu, fiica mai mare mi-a povestit că au venit niste
femei si au adus pasaportul tatei, găsit lângă usa scării noastre. Nu-mi venea să cred: în faţa
mea era chiar pasaportul, puţin murdar. Am mulţumit din toată inima sfântului si m-am
repezit la telefon să-i spun soţului noutatea. El, în schimb, nu a avut nicio reacţie,
62
nemaivorbind de mulţumire si găsind la toate o explicaţie.
- Dar celelalte acte nu s-au găsit? m-a întrebat el.
- Stii ce, mă sufocam eu de supărare, am cerut doar pasaportul.
- Ei, acum cere si celelalte acte!
Simţeam că mă lua peste picior si m-am grăbit să închid telefonul. Incetul cu încetul
întâmplarea a început să fie uitată, când într-o zi am găsit în cutia postală un plic pe numele
soţului. Deoarece în acel moment el nu se găsea în oras, i l-am lăsat pe birou. Dar plicul nu-mi
dădea pace. Mi se părea foarte straniu: nu avea nicio stampilă. Intr-un colţ era puţin rupt, iar
prin gaură se vedea ceva bătut la masină. Mi-a venit ideea să-l desfac, nu cumva să fi fost
ceva urgent.
L-am desfăcut, iar din el au căzut niste adeverinţe si facturi. Inmărmurită, priveam
toate aceste acte, fără să înţeleg ce legătură aveau cu soţul meu. Deodată m-a străfulgerat un
gând, greu de crezut... Se vedea că hârtiile fuseseră culese dintr-o băltoacă si împăturite cu
grijă.
Maria Slavina, orasul Sankt-Petersburg
„Sfinte Nicolae, ajută-mă!"
Această istorioară s-a petrecut cu unchiul meu, care a avut o soartă grea. Când era la
început de viaţă duhovnicească, în una din vizitele lui la noi, în Petersburg, i-am spus: „Dacă
ţi se va întâmpla ceva, să-ţi aduci aminte de Sfântul Nicolae si să-i ceri ajutorul." Peste o
jumătate de an, când a venit din nou la noi, ne-a povestit următoarele:
Intr-o zi s-a dus la vărul său care îsi sărbătorea ziua de nastere, în Kinghiseppe, dar,
dintr-un motiv oarecare, nu s-au înţeles. Unchiul meu, supărat, nu a rămas peste noapte la
vărul său si s-a pornit spre satul său, Usti-Lugu. S-a bizuit pe faptul că nopţile erau luminoase
si că va da peste o masină de ocazie. Dar trecuseră deja câteva ore si nu se zărea nicio masină.
Brusc, si-a amintit de cuvintele mele si a zis: „Hai, Nikola, ajută-mă, dacă poţi!", cu toate că
nu avea mari speranţe. Ce s-a întâmplat mai departe, el ne-a povestit râzând: „Inţelegi, nici nau
trecut două minute si pe drumul absolut pustiu s-a ivit o masină. Un tânăr a oprit masina,
întrebându-mă unde vreau să ajung. «Ai trecut demult de răspântie. Ia loc, te duc unde ai
nevoie». I s-a făcut milă flăcăului de mine si m-a dus până în sat, nici bani nu a vrut să ia.
Uite asa m-a ajutat Sfântul Nicolae, desi chiar eu am fost de vină."
Maria Slavina, orasul Sankt-Petersburg
Bunicul din icoană
Era chiar după război, în satul Samarovsk, regiunea Rostov (staţia Kaiala). Intr-o
iarnă, mătusa mea, Niusea, s-a dus după apă. Cu toate că era zăpadă multă si ger, nu avea de
63
ales.
A ajuns la copcă si s-a aplecat ca să umple găleata cu apă când, deodată - ori a
alunecat, ori gheaţa de sub ea s-a spart -, s-a pomenit în apa rece si pe moment si-a pierdut
cunostinţa. Când s-a trezit, stătea culcată pe zăpadă lângă copcă, iar alături de ea era un
bătrânel. Desi mătusa s-a speriat rău, ar fi vrut să-l întrebe: „Bunicule, de unde ai apărut si
cum m-ai putut scoate?", dar bătrânul si dispăruse. Mătusa a venit acasă si a privit spre
icoană. Iată, bunicul era însusi Sfântul Nicolae!
Ochii lui Kolea
Mama mi-a povestit cum bunica, Varvara Nicolaevna, l-a îngrijit pe fiul său, Kolea: îl
dureau ochii. L-a dus la oftalmologi, însă fără niciun rezultat. Copilul suferea mult. Ii puneau
în ochi niste picături atât de puternice, încât, atunci când el plângea pe umărul bunicii,
mătasea rochiei se găurea. Bunica s-a adresat unui profesor renumit. El a consultat băieţelul si
a spus: „Un ochi i s-a scurs. N-a rămas mult nici din celălalt. Eu nu sunt Dumnezeu, nu-i pot
pune ochii la loc!" Varvara Nicolaevna a plătit la biserică o slujbă pentru vindecarea
pruncului Nicolae. Sfântul Nicolae s-a milostivit de copil. Băieţelul s-a vindecat, nu i-a rămas
nicio urmă de la boală. Mama spunea că ochii lui Kolea erau cei mai frumosi.
Varvara Semionova, orasul Ghelengik
Călăuza
Mama era o femeie bătrână si oarbă, însă în curtea ei se misca singură, fără niciun
ajutor. Imaginaţi-vă un sat de lângă Moscova. Intr-o seară ea a iesit din ogradă să ducă
gunoiul si s-a rătăcit. Nu putea nicidecum să găsească drumul înapoi spre casă. A tot umblat,
dar fără niciun rezultat: nu găsea nici drumul, nici poarta. Se făcuse târziu. Pe drum nu era
nimeni. Mama a început să se roage Sfântului Nicolae. Deodată a simţit cum cineva a apucato
de mână. Ea nu s-a opus, bănuind cine ar putea fi. El a adus-o până acasă. Mama s-a oprit, a
pipăit portiţa si a intrat în curte, iar călăuza a dispărut.
Ocrotitorul meu cel sfânt
Sfântul Nicolae m-a ajutat de multe ori. Desi în tinereţe am fost ateu, în adâncul
sufletului stiam că există ceva mai important decât tot ce este material. De la o bătrânică am
primit o iconiţă cu chipul Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.
Pe atunci învăţam la colegiul de medicină si visam să intru la facultatea de medicină.
La biserică nu mergeam, rugăciuni nu stiam, dar îngenuncheam mereu în faţa icoanei si
spuneam: „Nicolae Făcătorule de minuni, fă o minune: fă în asa fel ca să intru la facultate!"
Am absolvit colegiul, fiind printre cei mai buni studenţi. Printr-o minune am scăpat de armată
si am primit trimitere pentru facultate. Bani pentru meditaţii nu aveam, m-am pregătit singur
64
si am intrat. Cu timpul, prin rugăciunile sfântului, am devenit credincios.
Intru slava lui Dumnezeu am plecat să muncesc la mănăstirea Zeleneţk. La bucătărie
făcea ascultare un bătrân foarte vioi, robul lui Dumnezeu Nicolae. El avea o carte despre
minunile Sfântului Nicolae, pe care o dădea cu bucurie s-o citescă oricui i-o cerea. Din ea am
aflat de multe minuni ale sfântului. Mi-a plăcut îndeosebi minunea prin care Sfântul Nicolae
si Cuviosul Simeon, Primitorul lui Dumnezeu, l-au ajutat pe Cuviosul Petru Atonitul.
Intr-o zi, după ce am îndeplinit ascultarea, am simţit o slăbiciune. De-abia am putut să
stau până la sfârsitul privegherii. M-am spovedit si m-am întors la hotel. Dimineaţa mă
simţeam atât de rău, încât nu puteam nici să mă misc. Nu putea fi vorba să merg la slujbă. Am
început să mă rog Sfântului Nicolae si Cuviosului Simeon. Peste puţin timp am putut să mă
misc. Slăbiciunea a dispărut, mă simţeam din ce în ce mai bine. M-am ridicat din pat, cu greu,
dar am putut să ajung la biserică, iar după ce m-am împărtăsit, eram complet sănătos.
Intr-o seară târzie de noiembrie, împreună cu familia treceam cu masina pe lângă
orasul Nikolskoe. Prima zăpadă si gerul transformaseră soseaua într-un adevărat patinoar. La
prima curbă, masina a derapat brusc într-un sanţ de scurgere. Locul era pustiu si era târziu.
Timp de două ore, pe lângă noi au trecut doar câteva masini, care nu ne-au putut ajuta cu
nimic. Era nevoie de un camion. Dar de unde? Se lăsa frigul. Eram ameninţaţi să petrecem o
noapte sub cerul liber. Bineînţeles, în adâncul inimii am spus că ne poate ajuta doar Sfântul
Nicolae, Făcătorul de minuni. Am început să mă rog. Linistea nopţii a fost întreruptă de
zgomotul unui camion ce se apropia de noi. Am fost scosi din sanţ si am ajuns acasă cu bine.
Interesant este că, desi am plecat imediat după camion, nu l-am mai văzut în faţa noastră, desi,
logic, trebuia să-l ajungem din urmă...
Robul lui Dumnezeu Igor, orasul Sankt-Petersburg
Ne-a ocrotit si ne-a hrănit
Bunica mea, Zinaida, locuia singură cu trei copii mici: soţul ei fusese omorât de către
bandiţi. Intr-o iarnă, în timpul celui de-al doilea război mondial, se întorcea acasă din orasul
Kurik. Drumul era lung. Deodată, chiar lângă ea, au început să urle lupii. Bunica a înţeles că
în orice clipă poate să moară. A început să se roage lui Dumnezeu si Sfântului Nicolae. Ca din
senin, lângă ea a oprit o masină. Doar ce a reusit să urce si să închidă usa, că lupii s-au si
repezit spre masină.
A doua oară Sfântul Nicolae a salvat-o pe bunică după război. Ii venea greu singură si
cu copiii mici. Nu aveau lemne si nici mâncare. Bunica a împrumutat niste bani si a plecat în
Orehovo-Zuievo, ca să cumpere ciorapi si după aceea să-i revândă. Pe atunci asta se numea
speculă si se pedepsea aspru. S-a întors seara târziu si când se pregătea să se culce, la usă s-a
auzit o bătaie: „Miliţia!" Rugându-se Sfântului Nicolae, bunica a deschis usa. Miliţienii au
intrat spunând: „Sunteţi învinuită de speculă. Arătaţi ce aveţi în ladă!" Chiar lângă ladă era
sacul cu ciorapi. Bunica a deschis lada si a început să scoată totul din ea, acoperind astfel
sacul cu ciorapi. Miliţienii au observat că în casă era frig si copiii erau flămânzi. I-au spus să
ia sania si să-i urmeze. Bunica s-a întors cu un sac de cărbune, cu lemne si cu două pâini.
I.Kirina, orasul Novgorod
Dusmanul nu a putut trece
65
In timpul blocadei Leningradului, Mitropolitul Alexie, viitorul Patriarh, a avut o
vedenie cu Sfântul Nicolae, care i-a grăit: „Este bine să veniţi după ajutor la mine, dar cel mai
bine este să n-o uitaţi pe Maica Domnului!"
Găsind un loc retras în Catedrala Sfântului Nicolae, împreună cu marea nevoitoare,
schimonahia Maria, el săvârsea rugăciuni, nădăjduind că Maica Domnului Grabnic
Ajutătoarea si Sfântul Nicolae (în catedrală se găseau icoanele lor făcătoare de minuni) nu vor
permite ca dusmanul să intre în oras.
Dusmanul nu a intrat în oras. Mai mult decât atât: el nu a putut înainta mai departe în
Rusia.
Schiegumenul Savva (f 1980)
Pedeapsa
Am crescut într-o familie credincioasă. Bunicul meu, Vasili Efimovici Taraskin, si
bunica erau oameni evlaviosi. Il cinsteau mult pe ţarul Nicolae. Când s-a născut prima lor
fiică, mama mea, au numit-o, în cinstea fiicei ţarului, Olga. Ea a absolvit trei clase la scoala
parohială, unde obiectul preferat era religia. A învăţat să citească atât de bine din Psaltire,
încât o chemau să citească la înmormântări nu doar în satul nostru, ci si în satele din
împrejurimi.
In colţul rosu, deasupra mesei, se aflau icoanele Mântuitorului, Maicii Domnului si
cea a Sfântului Nicolae. De sărbători, bunica aprindea candela, a cărei lumină aducea pace
sufletească. Se întâmpla ca noaptea să mă trezesc, întredeschideam ochii si de la candelă se
întindeau fire aurii. Când priveam cu atenţie chipurile dumnezeiesti, mi se părea că erau cu
adevărat vii. Asa si sunt. łin minte că eram atât de fericit când, o dată, de Pasti, împreună cu
alţi copii, am avut ocazia să urc până la al treilea etaj al clopotniţei bisericii noastre.
Din păcate, am fost martor la dărâmarea acestei clopotniţe. Sub îndrumarea
comunistului Jitkov, clopotele au fost date jos si s-au sfărâmat în bucăţi. Le ajuta un beţiv,
nenea Vanea Braghin. Pentru asta a primit bani si a băut atât de mult, încât, întorcându-se
acasă, a căzut într-o fântână părăsită si s-a înecat, desi apa acolo era până la genunchiul
broastei. Biserica a fost închisă. Au vrut să facă în ea o sală de dans, însă ţăranii refuzau să o
frecventeze si atunci a fost transformată în depozit.
Biserica a fost distrusă până la temelie după război si tot sub îndrumarea aceluiasi
Jitkov. De data aceasta însă, el nu a putut evita răsplata. S-a îmbolnăvit de tuberculoză, tusea
cu sânge si nu după mult timp a murit. A fost pedepsit si un băieţel, un pionier. El îsi umplea
buzunarele cu pietre si le arunca în chipurile sfinţilor. A răcit la picioare si a rămas pentru
toată viaţa invalid. Nu demult l-am întâlnit în oras. Când a venit vorba de biserica Sfântului
Nicolae, a spus doar: „Am fost niste prosti"- si s-a îndepărtat de mine, sprijinindu-se în cârje.
Eu însumi, mulţi ani, am fost puţin credincios. Mama deseori îmi spunea să citesc din
Sfânta Scriptură, dar eu întotdeauna găseam un pretext ca să fac altceva. Când, în '42, am
plecat pe front, mama mi-a dat o panglică pe care era scrisă o rugăciune, „Cel ce locuiesti în
ajutorul Celui Preaînalt...". Cred că ea m-a salvat, căci de la război m-am întors viu si nevătămat.
Tot prin rugăciunile mamei m-am întors la biserică. Acum nu mă va zdruncina din
credinţă nicio putere diavolească.
66
N. A. Kulinicin, orasul Riazan
Lecţia
Când în Kaliningrad s-a târnosit o nouă biserică în cinstea Mântuitorului Hristos, eu
m-am dus la prima slujbă. La pangar atenţia mi-a fost atrasă de o icoană a Sfântului Nicolae.
Tot drumul spre casă mă încălzea sentimentul de evlavie pentru noua icoană. Când însă am
intrat cu ea în casă, fiica mea a luat icoana în mâini si imediat a dat-o la o parte cu dispreţ,
spunând: „De ce ai mai cumpărat-o? Si asa ai prea multe icoane si mai spui că nu ai bani nici
măcar de pâine!" Cu durere în suflet, i-am răspuns: „Eu nu-ţi impun să crezi. Dar despre
Dumnezeu si icoane te rog să nu vorbesti niciodată urât. Nu judeca ceea ce nu stii!" Câteva
ore mai târziu, masina în care se afla ea a avut un accident. Dintre pasagerii celor două masini
care s-au ciocnit, doar ea a suferit; ceilalţi s-au ales numai cu o sperietură, pe când fiica mea
avea fractură de bazin, o puternică comoţie cerebrală, răni la cap, la faţă, la mâini si la
picioare. I-am spus că toate acestea i-au fost date ca o lecţie pentru atitudinea ei neserioasă
faţă de icoane si credinţă. M-am rugat Sfântului Nicolae pentru iertarea si însănătosirea ei. In
prezent, fiica mea este sănătoasă. Din păcate, ea nu a ajuns încă la o credinţă fermă, desi nu
mai are nicio îndoială.
Liubovi Nikitina, orasul Kaliningrad
De partea cealaltă a râului Ujeni
Intr-un sat îndepărtat si uitat de lume, Zaujeni, care este situat la poalele pădurilor
sălbatice din regiunea Tveri, de partea cealaltă a râului Ujeni, se află o capelă, aproape
ruinată, ridicată în cinstea Sfântului Nicolae. In ea se găsea o icoană mare a sfântului, cinstită
de către toţi locuitorii. Capela a fost înălţată în secolul al XIX-lea. In zilele când ea funcţiona,
aici veneau să se roage atât ţăranii din sat, cât si cei din satele de prin împrejurimi. Sărbătorile
Sfântului Nicolae erau considerate aici aproape cele mai importante. In acele zile se organizau
mese mari si petreceri. Majoritatea bărbaţilor din sat purtau numele Nicolae.
In anii grei, când biserica era prigonită, ţăranii din Zaujeni au hotărât să nu permită
profanarea capelei. Multe din icoane au fost ascunse prin case. Icoana mare a Sfântului
Nicolae si a vieţii sale a fost luată de un mare rugător, ţăranul Nicolae. Capela a fost închisă,
dar fiecare ţăran din Zaujeni continua să se roage si să-l cinstească pe Sfântul Nicolae la el
acasă.
Se relatează un fapt în urma căruia icoana mare a fost considerată făcătoare de minuni.
In primii ani de după război, într-un grajd de vite a izbucnit un incendiu. Focul se răspândea
cu iuţeala fulgerului si era gata să cuprindă nu numai casele învecinate cu grajdul, ci si mai
departe, întreg satul. Masini de pompieri în sat nu existau, iar ţăranii nu erau în stare să lupte
singuri cu focul. Lumea intrase în panică. Atunci bunicul meu a luat în mâini icoana
ocrotitorului său ceresc si, cu rugăciunea pe buze, s-a îndreptat spre partea satului cuprinsă de
flăcări. Peste puţin timp, focul a început să se potolească si să se stingă. Satul a fost salvat
datorită mijlocirii Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni.
După această minune, prin intermediul icoanei, multă lume se adresa sfântului.
67
Oameni bolnavi sau îngreunaţi cu necazurile de zi cu zi primeau de fiecare dată vindecare si
mângâiere. Inainte de a călători, fiecare ţăran se însemna cu semnul crucii si rostea rugăciunea
binecunoscută: „Nicolae, Plăcutule al lui Dumnezeu, ocroteste-mă în timpul călătoriei!" După
moartea bunicilor, icoana a ajuns la mine. La începutul anilor '90 eu am adus-o în Sankt-
Petersburg.
Igor Kuzmin, orasul Sankt-Petersburg
Nikola - dătătorul de pâine
Cum intri în biserică, în partea dreaptă se află icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de
minuni. Chipul este aproape sters, culorile au căpătat o nuanţă cenusie, însă privirea a rămas
clară, vie si blândă. Chiar de la început icoana mi-a atras atenţia. Avea în ea ceva simplu,
sigur si necesar, cum este si o bucată de pâine.
- Acesta este Nikola, dătătorul de pâine! mi-a explicat o călugăriţă.
- Nikola, dătătorul de pâine? am întrebat eu. E prima dată când aud ca o icoană să fie
numită astfel.
- Nici noi nu am auzit, până când nu a fost adusă aici, a spus măicuţa si a scos cutiuţa
pentru lumânări. Priviţi!
In cutiuţă se aflau niste fâsii subţiri de hârtie. Ciudat. .. Toate rudele mele, mulţi ani la
rând, au trăit pe cartele pentru pâine. Am auzit multe istorisiri si întâmplări, însă cartelele nu
le-am văzut niciodată. Printre lucrurile vechi din podul casei găseam bilete vechi de film,
bonuri de manufactură, chiar si bani iesiţi demult din circulaţie, însă cartele pentru pâine -
niciodată. Le aveam în faţa mea pentru prima dată.
O cartelă era pe numele Elisavetei Efimovna Hmeliova - în noiembrie 1941 ea trebuia
să primească 400 grame de pâine. A doua, pe numele Mariei Petrovna Pavlova - noiembrie
1941, raţia întreagă (800 grame). Acestor două cartele nu le-a fost dat să fie întrebuinţate. Pe
16 octombrie armatele germane înaintau spre Georgia, Budogorosci si Tihvin, iar pe 8
noiembrie au ocupat orasul, încercând să supună Leningradul la o a doua blocadă.
Pe perete se afla icoana înnegrită a Sfântului Nicolae.
- Cum a ajuns aici?
- Nu stiu, a dat din cap maica. Femeile care au adus-o ne-au istorisit această
întâmplare...
- Care anume?
- Ele, la rândul lor, au auzit-o în copilărie de la părinţi. Asa a fost: nemţii se apropiau
de oras. Femeile cărora le aparţin aceste cartele au nimerit sub ocupaţie. Nu aveau ce mânca,
întrucât nemţii nu mai dădeau pâine pe baza cartelelor. Măcar să moară toţi de foame! îi
condamnaseră ei pe localnici. A plâns Elisaveta Efimovna (ei îi aparţinea icoana), si-a pus
cartela în cutiuţa pentru lumânări, s-a rugat Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni, si s-a
culcat. Dimineaţa, pe masă a găsit pâine, 400 grame de pâine! Chiar în acel moment a venit la
ea Maria Petrovna. „Masa, tu ai adus pâinea?", a întrebat-o Elisaveta Efimovna. „Nu", a urmat
răspunsul. „Atunci de unde? Stau singură si nu aveam pâine." Elisaveta Efimovna i-a povestit
minunea si Maria Petrovna a rugat-o să pună si cartela ei în cutiuţa pentru lumânări.
Asa au supravieţuit cele două femei ocupaţiei, a spus maica. Cum s-a întâmplat
această minune, nu stiu, însă în fiecare dimineaţă în casă apărea o bucată de pâine. Sfântul
Nikola, dătătorul de pâine, le hrănea. Ce-i drept, nu pentru mult timp, căci ocupaţia a durat
doar o lună. In decembrie armatele noastre au eliberat Tihvinul.
Maica si-a făcut semnul crucii, a luat bonurile de hârtie din mâinile mele si cu grijă le68
a asezat înapoi, în cutiuţă.
„Indreptător credinţei si chip blândeţelor, a început ea să cânte apoi, învăţător
înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câstigat cu
smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte ierarhe Nicolae, roagă-L pe Hristos
Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!"
„Sfinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul!", sopteam eu,
însemnându-mă cu semnul crucii.
Priveam ochii sfântului, luminaţi de bunătate si înţelepciune, plini de căldura pâinii.
Nicolae Koneaev, orasul Sankt-Petersburg
Cei ce cântă minunile tale
Un prieten de-al meu avea un mare necaz. Era chiar în primii ani de după război. Nu
avea nicio vină si se ruga fierbinte Sfântului Nicolae, cerându-i ajutor. Obosit, el s-a culcat. In
vis a văzut cum pe cer erau o mulţime de sfinţi, iar printre ei Sfântul Nicolae strălucea cel mai
tare. Prietenul meu se gândea: „Ce mângâiere că avem un asa mijlocitor si apărător!" Când s-a
trezit, s-a însemnat cu semnul crucii si a spus: „Slavă Domnului! Dumnezeu m-a miluit!" Intradevăr,
Dumnezeu l-a ocrotit si l-a miluit.
Altă întâmplare despre ocrotirea minunată a Sfântului Nicolae: Demult, o bătrânică
evlavioasă îngrijea de un copil. Când părinţii lui plecau la serviciu, ea deschidea un
geamantan, pe capacul căruia era lipită icoana Sfântului Nicolae si se ruga. Copilul, jucânduse,
vedea toate acestea. După ce termina rugăciunea, bătrânica ascundea geamantanul.
Intr-o zi, după serviciu, părinţii erau ocupaţi cu menajul. Geamurile de la balcon erau
deschise. Copilul a iesit pe balcon si privea în jos, la copiii care se jucau si râdeau în curte. A
vrut si el să se joace cu ei. A adus un scaun, s-a urcat pe el - copilul avea patru ani - si a sărit
de la etajul al patrulea.
S-a adunat multă lume. Toţi strigau: „A căzut un copil!" Părinţii au observat lipsa
copilului de pe balcon. S-au repezit afară. Băieţelul era jos, viu, fără nicio vânătaie. Mama l-a
luat în braţe:
- Feciorasule, cum de-ai rămas în viaţă?
- Bunicuţul m-a prins! a urmat răspunsul.
- Care bunicuţ?
- Cel din geamantanul bunicuţei.
Au venit acasă.
- Bunicuţo, deschide geamantanul!
Ea îsi păstra în taină credinţa, însă atunci a fost nevoită să se descopere. Copilul a
spus, arătând la icoana din geamantan:
- Acest bunic m-a prins!
Arhimandritul Ambrosie (Iurasov)
Biserica Sfântul Nicolae
De profesie, sunt specialist pe probleme sociale într-un sat. Prin Pronia dumnezeiască
mi s-a încredinţat un monument arhitectonic - ansamblul bisericesc Sfântul Nicolae, alcătuit
69
din două biserici: una de vară si alta de iarnă. Din cauza lipsurilor financiare, aceste biserici
erau într-o stare jalnică.
De patru ani trebuia să rezolv probleme de ordin organizatoric. Câte ceva am reusit să
facem, dar a rămas încă mult de lucru. Biserica are cinci altare: al Sfântului Nicolae, care
funcţionează, al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir - din biserica de iarnă,
al Invierii Domnului, al Mucenicilor Fior si Lavr, al Cuviosului Serghie de Radonej. Din ansamblu
mai fac parte si porţile lui Avraam, care sunt la intrarea în cimitir, si clădirea scolii
duminicale.
Biserica s-a construit din donaţiile oamenilor. Inceputul construcţiei datează din 1776,
iar prestolul în cinstea Sfântului Nicolae a fost sfinţit în 1786. Doar el a rămas neatins de
răufăcători, împreună cu toate obiectele sfinte - o minune!
Erau timpuri când această biserică era singura care funcţiona în întreg raionul
Soligalsk. Până la revoluţie, aici erau cincizeci de biserici. In anii 1939-1944 biserica noastră
a fost închisă, iar părintele, care era înaintat în vârstă, dat afară din casă. Pe atunci paroh al
bisericii era preotul Alexandr Ivanovici Kastorski. La doi kilometri de biserică, el a cumpărat
o căsuţă, iar mai târziu încă una, chiar lângă biserică. Oamenii povesteau cum părintele slujea
chiar în această căsuţă.
Bineînţeles că nu toţi încăpeau înăuntru, de aceea mulţi rămâneau afară. Desi după
acte, părintele Alexandr figura ca fiind exilat în satul Verhovie, el continua să slujească pe la
case. Avea picioarele bolnave si nu putea să urce scările. Oamenii îsi înfrumuseţau curţile
pentru sfinţirea apei.
Inainte de război, părintele Alexandr a fost arestat pentru agitaţie religioasă. Dar
oamenii continuau să-l viziteze la închisoare si să-i ducă de-ale gurii. Se spune că în acea
perioadă toţi deţinuţii din închisoare mâncau pe săturate. Din cauza vârstei înaintate, el a fost
eliberat. Părintele Alexandr a slujit în Biserica Sfântul Nicolae până la moarte. S-a stins din
viaţă la vârsta de 85 de ani.
Galina Gromova,
satul Burdukova, regiunea Kostroma
Fotografia
In Samara, parohul Bisericii Vera, Nadejda, Liubovi9
si mama lor, Sofia, preotul Vitali
Kalasnikov, îi cununa pe Serghie si Olga. A doua zi, tânărul căsătorit a venit la biserică si i-a
arătat preotului o fotografie făcută în timpul cununiei, cu un aparat „Polaroid" obisnuit. In
partea stângă a fotografiei se vedeau clar contururile unei figuri omenesti, asemănătoare, după
afirmaţiile preotului Vitali, cu Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni: aureola, barba, cutele
vesmintelor... Uimit, preotul s-a îndreptat spre unul din pereţii bisericii, unde era înfăţisat
Sfântul Nicolae - era exact copia de pe fotografie! Singura diferenţă era că pe fotografie se
vedea în mâna stângă a sfântului Potirul pentru Sfânta Impărtăsanie, iar în cea dreaptă,
Evanghelia. Conform tradiţiei picturii bisericesti ortodoxe, cu Potirul în mână este înfăţisat
doar Sfântul Ioan de Kronstadt.
In fotografie chipul sfântului părea că plutea în văzduh, vizavi de peretele unde încă
înainte de revoluţie era o sobă. Când după zece ani s-a reconstruit biserica, zidarii au tencuit
peretele care nu avea nicio pictură.
Curiosi, slujitorii bisericii au hotărât să verifice dacă nu cumva a fost vreo coincidenţă.
Ei au fotografiat acelasi loc, unde a apărut chipul sfântului. Pe fotografii au văzut exact
9 Credinţă, nădejde si iubire.
70
acelasi lucru. Un fapt curios: biserica a fost sfinţită în 1898 cu hramul Nikolo-Sofiiski.
După această întâmplare, enoriasii s-au adresat conducerii eparhiale, ca să-i fie întors
bisericii numele vechi.
„A mai fost o minune, când s-a înălţat turla bisericii, povestea părintele Vitali. Chiar
deasupra ei, pe cer, a apărut o urmă ca a unui avion cu reacţie, în chipul unei cruci cu opt
colţuri, îndreptată spre răsărit."
Andrei Polânski
Visul
Pe când eram directorul unei case de cultură, am fost invitat într-un an să petrec
Revelionul la restaurant. Desi era în Postul Crăciunului, m-au ispitit banii propusi si am căzut
de acord. In ajunul petrecerii am avut un vis. In biserica noastră se află moastele Sfântului
Nicolae, Făcătorul de minuni. Toţi cei prezenţi în biserică se apropiau si le sărutau. A venit si
rândul meu. Dar atunci când am vrut să sărut moastele, Sfântul Nicolae s-a ridicat, m-a împins
la o parte si a început să mă certe în faţa tuturor.
De rusine si de frică, m-am trezit si mult timp nu am putut să adorm. Mă rugam si
plângeam, însă nu mi-am schimbat hotărârea. Nu voiam să ratez sansa de a câstiga jumătate
din salariu într-o singură seară. Mult timp sentimentul de frică si rusine nu m-a părăsit. Din
cauza lui am avut si alte necazuri, căci nu poţi rămâne curat în timp ce te scalzi într-o
băltoacă.
Toţi banii câstigaţi au mers pentru medicamentele fiicei mele, care s-a îmbolnăvit din
senin. Eram disperat, fiind constient de păcatul meu. Niste oameni cu suflet bun mi-au dat o
iconiţă si viaţa sfântului. Pe icoană era exact chipul sfântului din visul meu. In fiecare zi îi cer
iertare sfântului pentru că îi port cu nevrednicie numele, îi cer ajutorul si ocrotirea. Si stiu ca,
desi sunt păcătos, plăcutul lui Dumnezeu nu mă va lăsa să pier.
Nicolae Ivanenko, orasul Velelka, regiunea Minsk (Bielorusia)
In acel cumplit an
Război. Toamna târzie a anului 1942. Ne aflam sub ocupaţie. Scolile din Letonia nu
funcţionau. La lucru se putea angaja doar în Bielorusia, dar până acolo era greu de ajuns. Intrun
moment de disperare, m-am apropiat de icoane si am început să mă rog Sfântului Nicolae:
„Părinte Nicolae, pe toţi îi ajuţi. Niciodată nu m-am adresat ţie. Ajută-mă! Am rămas singură
cu mama bolnavă, nu am nici tată, nici frate, nici soţ. Fii-mi tu tată, ajută-mă! Tu, care nu
refuzi pe nimeni, nu mă refuza nici pe mine!" In aceeasi zi noi am putut pleca în Bielorusia.
Acolo, într-un sat, m-am angajat ca administratoră într-o scoală.
Locuiam la un ţăran, care ne si hrănea. Pentru aceasta eu îi plăteam cu lemnele pe care
le primeam de la scoală si care erau greu de găsit. Pe la mijlocul iernii s-a zvonit că nu vor
mai fi lemne. Imi făceam griji. Din nou m-am adresat Sfântului Nicolae: „Tăicuţule! Scoatemă
din încurcătură, ajută-mă să găsesc lemne! Căci nu mai am cu ce plăti gazdei, care ne si
hrăneste!" Peste câteva zile am fost înstiinţaţi că ni s-a oferit un alt teren pentru lemne, dar că
71
acolo în acel moment se aflau partizani. Eu continuam să mă rog: „Ajută-mă, singură nu pot
face nimic..." De câteva zile stăteam fără lemne. De frig, apa îngheţa noaptea în cameră.
Intr-o dimineaţă, gazda a plecat să caute lemne. La scurt timp, am zărit prin geam că
spre casa noastră se îndrepta o căruţă cu lemne. Am aflat că aceste lemne erau pentru mine.
Căruţasul mi-a povestit următoarele: „Ieri a trebuit să duc lemne în raion. Am încărcat căruţa
si am pornit la drum. Deodată calul s-a oprit si nu a vrut să mai meargă. S-a culcat pe pământ
si gata! Nu puteam să fac nimic. Tot l-am îmboldit să facă măcar câţiva pasi. Asa am ajuns cu
greu la voi în sat. Când s-a întunecat, niste oameni m-au găzduit peste noapte. Dimineaţă am
hotărât să pornesc spre casă, iar de acolo, în raion. Am ajuns la drum, dar calul meu se culcă
din nou. In întâmpinare mi-a iesit un învăţător de la scoala dumitale. El mi-a spus să ţi le
aduc: «Oricum trebuia să le primească, iar eu voi semna în acte că lemnele au ajuns la
destinaţie»".
L-am ospătat pe ţăran, i-am arătat drumul pe care trebuia s-o apuce si el a plecat. Eu
am intrat în casă, am îngenuncheat în faţa icoanei si am izbucnit în plâns. As fi intrat în
pământ ca să-i mulţumesc neîncetat celui pe care l-am rugat să-mi fie tată în acel cumplit an...
Imi place să-mi amintesc aceasta întâmplare, care îmi încălzeste întotdeuna sufletul. Plâng si
acum, când scriu aceste rânduri.
Din amintirile Pavlei Ivanovna Krukovskaia f f 7995 j,
T.S. Kuzmici, or. Pskov
Dusmanii Bisericii
Până la sfârsitul anilor '50 la noi se slujea în Biserica Sfântul Nicolae. Incă înainte de a
fi dărâmată, un oarecare Iastrebov a tras cu arma în crucile bisericii. Peste câteva zile a
nimerit sub roţile unei căruţe si a rămas fără picioare. Striga de durere, dar mulţi din cei care
erau de faţă în momentul accidentului nu s-au putut apropia de el. O putere nevăzută îi oprea.
Nici soţia lui nu a putut face nimic ca să-l salveze. El a rămas acolo, sub roţi, mult timp. Intrun
târziu a fost totusi scos, dar picioarele i-au rămas ţepene până la sfârsitul vieţii. A trăit
puţin. Până azi mulţi săteni îsi amintesc despre aceasta întâmplare. Nu au murit de moarte
bună nici cei care au participat la dărâmarea bisericii.
Viaceslav, regiunea Ivanovo
Pe râul Belaia
S-a întâmplat în orasul nostru, în timpul puterii sovietice. O familie locuia pe malul
râului Belaia. Băiatul lor a găsit o icoană a Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni, si a adus-o
acasă. Mama a agăţat icoana pe perete. Seara, tatăl s-a întors de la serviciu si, când a văzut-o,
72
a aruncat icoana la cosul de gunoi. Peste câteva zile, soţul si soţia se aflau într-o barcă. Voiau
să ajungă pe malul celălalt, unde se afla o păsune. La jumătatea râului, vaca a aplecat barca si
a răsturnat-o. Soţia si vaca au reusit să iasă la mal, însă soţul s-a înecat.
R. F. Guseva, orasul Ufa
Vedenia
O femeie avea un fiu bolnav. Băiatul avea nouă ani si nu putea să meargă. Mama se
ruga cu lacrimi Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Intr-o seară, când s-a întors acasă de
la serviciu, mama a auzit cum fiul ei vorbea cu cineva. L-a întrebat cu cine a vorbit, iar băiatul
i-a spus că l-a vizitat un bătrân, care semăna cu cel de pe icoană si că s-au jucat împreună.
După această vedenie, copilul a început să meargă.
V.V. Suhoroslova, orasul Permi
Bunicul cu barbă albă
Aveam cinci ani când, în timpul somnului, m-am speriat si din această cauză m-am
îmbolnăvit. Aveam adesea crize si dureri mari de cap. Odată, în timpul războiului, când
tocmai îmi reveneam după o astfel de criză, în faţă mi-a apărut un bătrân cu barbă albă:
- Ce s-a întâmplat, drăguţă, nu cumva esti bolnavă?
- Cine esti, bunicule? l-am întrebat eu.
- Sunt Nicolae, Făcătorul de minuni. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu si nu vei mai fi
bolnavă.
Bătrânul a dispărut, iar eu am chemat-o pe mama si i-am povestit ce mi s-a întâmplat.
Ea m-a pus să-i jur că voi merge la biserică. Dar era război si ne aflam sub ocupaţia nemţilor.
După război m-am căsătorit, însă nu aveam copii. Când a fost eliberat orasul
Petrozavodsk, m-am dus la biserică, am plătit o slujbă cu Acatistul Sfântului Nicolae, am
aprins o lumânare si am împodobit icoana sfântului cu un stergar.
După slujbă m-am dus la o prietenă si m-am culcat puţin. Din nou mi-a apărut în somn
bătrânul cu barbă albă:
- Ei, drăguţă, acum esti sănătoasă. Continuă să faci cum ai făcut azi. Iar cine te va
obijdui, va suferi toată viaţa lui. Tu să nu cerţi pe nimeni, ci doar să spui: „Doamne, miluiestei
pe cei ce mă urăsc".
De atunci nu l-am mai văzut. M-am însănătosit. Am cinci copii: patru băieţi si o fată.
N. G. Paikaceva
Prin mila Sfântului Nicolae
Prima mea întâlnire cu Sfântul Nicolae a avut loc în copilărie. Noi, copiii, pe când ne
jucam în casa străbunicii, am găsit icoana sfântului si am adus-o în camera noastră. De atunci
au trecut mulţi ani. Prin mila lui Dumnezeu, Sfântul Nicolae m-a salvat de o boală grea.
73
In 1995, după o operaţie, am simţit o durere acută în plămâni. Mi-au făcut o
radiografie, în urma căreia au depistat o infiltraţie. Si, după cum se întâmplă de obicei,
medicii, fără să cerceteze cazul, m-au trimis la sanatoriu, unde am stat o perioadă, în niste
condiţii groaznice, fiind diagnosticată cu TBC. La un moment dat am vrut să fug de acolo.
In salon cu mine stătea o femeie credincioasă, care mi-a dat cartea ei de rugăciuni si
m-a sfătuit să mă rog Sfântului Nicolae.
Peste câteva zile, prin mila lui Dumnezeu si rugăciunile Sfântului Nicolae, eram deja
acasă, vie si sănătoasă. Pe plămâni mi-a rămas doar o cicatrice.
Vă imaginaţi?! După septicemie, la câteva zile după operaţie, slăbită, cu un plămân
bolnav, am nimerit într-un focar de tuberculoză si am reusit să supravieţuiesc!
Roaba lui Dumnezeu Irina,
orasul Serafimovici, regiunea Volgograd
Bătaia în geam
S-a întâmplat la începutul războiului, într-un orăsel de lângă Moscova, Balasih. In
familia Soloviov erau patru copii. Iarna, mama s-a îmbolnăvit grav, era pe moarte. Fiica ei de
zece ani, Parascheva, stătea la geam si plângea. Deodată ea a auzit o bătaie în geam.
Parascheva a sters usor cu degetul un colţ din geamul îngheţat si a văzut un bătrân care avea
peste umăr o panglică. El i-a spus:
- Fetiţo, nu plânge! Mama ta nu va muri.
Parascheva s-a linistit si s-a dus să le povestească vecinilor întâmplarea.
- Mama nu va muri. Mi-a spus un bătrân.
- Care bătrân?
- Cel care a bătut la noi în geam. Avea o panglică pe umăr. El mi-a spus că mama nu
va muri.
I-au arătat câteva icoane. Intr-una din ele l-a recunoscut pe Sfântul Nicolae, care era
înfăţisat cu omofor si cu Evanghelia în mână.
Vinogradova, orasul Lipeîk
Cine m-a chemat în ajutor?
Nu departe de malul mării locuia o tânără familie. Se apropia ziua de nastere a unuia
din soţi si au hotărât să o sărbătorească pe o plută, împreună cu prietenii. Tinerii au construit o
plută si, când a sosit ziua mult asteptată, au sărbătorit. Veselie, băutură si mâncare multă.
Deodată cerul s-a întunecat, au apărut nori negri, a început să tune si să plouă. Prietenii s-au
grăbit să ajungă la mal, iar soţii, nu se stie din ce cauză, au mai rămas pe plută. Un val
puternic a lovit însă pluta si i-a scos în largul mării. Era întuneric beznă.
Brusc, soţul si-a amintit că în cele mai grele momente oamenii îl cheamă în ajutor pe
Sfântul Nicolae. Soţii nu credeau în Dumnezeu, nu stiau rugăciuni, dar s-au rugat cu propriile
cuvinte. Peste câteva clipe s-a auzit zgomotul unei bărci cu motor si o voce care li se adresa:
„Cine m-a chemat, ce s-a întâmplat?" Tinerii, cu lacrimi în ochi, i-au spus necazul. Bătrânul
74
le-a întins o funie si ei au legat-o de plută.
Cât timp a trecut, nu se stie. In depărtare s-a auzit lătrat de câini. Când au ajuns pe
mal, tinerii l-au invitat pe bătrân la ei. Insă el le-a răspuns că nu poate rămâne, pentru că
trebuia să-i ajute si pe alţi oameni. Ei l-au întrebat unde să-l caute, ca să-i mulţumească. Bătrânul
le-a dat o adresa dintr-un alt oras.
După un timp, tinerii au plecat în acel oras. Au ajuns acolo, au găsit strada si casa,
care, de fapt, era o biserică, si au început să întrebe de bătrân. Nimeni nu-l cunostea. Pe când
se uita prin biserică, soţia a recunoscut într-una din icoane pe cel care îi salvase. Acesta era
Sfântul Nicolae. Tinerii au lăsat darurile si au adus mulţumire lui Dumnezeu si sfântului.
G. Bulanova, regiunea Volgograd
Casa neîncuiată
O femeie s-a dus în pelerinaj la o mănăstire si abia la sfârsitul zilei si-a amintit că
lăsase usa casei descuiată. Casa era la capătul orasului Kirov si în afară de ea, nu mai locuia
nimeni acolo. Ce să facă? Toţi o sfătuiau să se întoarcă, însă ea le-a spus: „Nu, nu mă voi
întoarce. Facă-se voia Domnului!" Si si-a continuat drumul. Peste o săptămână s-a întors
acasă. Usa era larg deschisă. A înţeles că înăuntru era cineva. S-a oprit speriată în prag. Din
casă a iesit un bărbat tânăr, care s-a aruncat la picioarele ei.
- Lasă-mă să plec, striga el, în numele lui Dumnezeu, lasă-mă să plec! Iţi întorc tot ceam
luat, numai lasă-mă să plec!
- Usa este deschisă, pleacă!
- Nu pot! Bătrânul nu mă lasă.
- Care bătrân?
- Unul... asa, mic de statură. Eu am intrat în casa ta, am golit frigiderul, am mai luat
câte ceva, uite, nici nu le-am atins si am dat să ies. Când colo, în usă stătea el. Nu scotea un
cuvânt. Mi s-a făcut frică. Am încercat să ies noaptea - el tot acolo stătea. Dacă vrei, du-mă la
miliţie!
- Uite ce-ţi mai trece prin cap! Pleacă. Nu ai dat foc casei, si-ţi mulţumesc pentru asta!
- Mi-e frică de bătrân.
Femeia a spus o rugăciune si a lăsat hoţul să plece.
„Pavoslavnâi Suzdali"
Bătrânul
Imi amintesc că în copilărie mama mi-a povestit că se dusese în pădure după ciuperci
si se rătăcise. S-a asezat pe o buturugă si a început să plângă. Nu a trecut mult timp si s-a
pomenit lângă ea cu un bătrân care avea o barbă albă. Parcă îl mai văzuse undeva. El a
75
întrebat-o: „De ce plângi?" „M-am rătăcit, i-a răspuns mama, nu stiu cum să ies din pădure si
deja a început să se întunece". „Ia-o pe cărăruia aceasta si mergi tot înainte. Vei ajunge în
satul tău."
Si, într-adevăr, mama a zărit cărăruia si s-a bucurat mult. Cât despre bătrân, el a
dispărut de parcă nici n-ar fi fost. Mama a ajuns acasă cu bine. Tatăl i-a spus: „Simţeam că ai
păţit ceva si m-am rugat Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni".
Ekaterina Plipenko, orasul Iaroslav
Serioja
Această întâmplare a avut loc în satul nostru, în ziua de 22 mai 1956. O femeie,
Antonina, cu fiul său, Serioja, în vârstă de trei ani, lângă ea, s-a apucat să-si împrejmuiască
grădina. Bunica ei, o femeie credincioasă, a atenţionat-o să nu lucreze în ziua Sfântului
Nicolae, Făcătorul de minuni. Antonina i-a răspuns că sărbători sunt multe, iar munca nu
asteaptă, si s-a apucat de lucru. Peste 15-20 de minute femeia s-a alarmat brusc: „Unde-i
Serioja?" Copilul nu era nicăieri. A căutat peste tot. Vecinii si noi, elevii, ne-am pornit să
căutăm băieţelul în pădure, însă fără niciun rezultat.
A treia zi, vânzătoarea de la magazinul din sat a plecat pe cal în satul vecin, după
marfă, si la 11 km de sat l-a zărit pe Serioja. Stătea nu departe de drum, pe un musuroi de
furnici. Băieţelul mărturisea că un bătrân îl lăsase acolo, spunându-i: „Stai aici. Vor veni
oamenii si te vor găsi". Uimitor era că furnicile nici nu îl atinseseră, desi era îmbrăcat subţire.
Cu timpul, sătenii au ajuns la concluzia că acest bătrân nu putea fi altul decât Sfântul
Nicolae, Făcătorul de minuni.
Roaba lui Dumnezeu Galina, regiunea Kemerovo
Ocrotitorul ceresc
Am rămas fără serviciu. Producţia uzinei unde am lucrat aproape 16 ani s-a oprit.
Câstigam bani prin diverse locuri, cum si unde puteam, iar ca să mă angajez în specializarea
mea nu era nicio nădejde, mai ales că mă apropiam de 50 de ani. Situaţia în familie era critică.
Părintele de la biserică, aflând de situaţia mea, m-a sfătuit să mă rog Sfântului Nicolae si să-i
citesc în fiecare zi acatistul. I-am urmat sfatul.
Peste câteva zile am fost anunţat că eram asteptat să fiu angajat conform specializării
mele. Interesant este faptul că la întreprinderea unde am început să lucrez era ordinul ca să nu
fie angajaţi oameni „de pe stradă" si, când îmi semna cererea, seful mă tot întreba cine este
patronul meu.
De această minune m-am învrednicit eu, nevrednicul, din partea Sfântului Nicolae.
Alexei Popov, orasul Volgograd
76
Lupii
Toată viaţa, si a trăit 80 de ani, mama a crezut în ajutorul Sfântului Nicolae, căruia
adesea i se ruga. Când din cauza bătrâneţii si a bolilor nu mai putea să meargă la biserică, ea
citea si cânta acatiste acasă. Mi-a povestit multe despre ajutorul sfântului, dar eu am reţinut o
anume istorisire.
S-a întâmplat pe la sfârsitul anului 1941, în regiunea Iaroslav, unde fuseserăm
evacuaţi. Am primit o înstiinţare că tata s-a pierdut fără urmă. Mama trebuia să meargă în
centrul raional. Nu exista niciun mijloc de transport până acolo, asa că de la colhoz i-au dat un
cal înhămat la o sanie.
Seara târziu, când se întorcea acasă prin pădure, a observat cum o haită de lupi îi
înconjura sania. Mama a început să se roage Sfântului Nicolae. A lăsat hăţurile din mâini si a
închis ochii. Când i-a deschis, calul alerga din toate puterile, iar lupii nu se mai vedeau. In
depărtare se zărea satul, unde era asteptată de copii.
Spre sfârsitul vieţii, mama s-a îmbolnăvit grav. Cel mai mult se temea să nu ne
împovăreze pe noi. Se ruga mult, chiar si în ziua morţii sale, pe 22 mai, ziua cinstirii Sfântului
Nicolae, si spre dimineaţă s-a stins încet din viaţă.
Roaba lui Dumnezeu Galina,
orasul Sankt-Petersburg
Referatul
preotului Bisericii Schimbarea la Faţă din orasul
Penza, Gherasim Iakovlevici Dubasovski,
din partea asesorului10 Subocev
In 1818, la genunchiul drept mi s-a deschis o rană, din cauza căreia sufeream atât de
mult, încât, sprijinit în baston, de-abia puteam să calc, durerea fiind insuportabilă. Prin grija
sefilor mei, au fost consultaţi diferiţi medici.
Dorind să-mi salveze viaţa si temându-se să nu înceapă cangrena, medicii au hotărât
să-mi amputeze piciorul bolnav. Imediat si-au luat instrumentele necesare si opiul, însă, prin
lucrarea lui Dumnezeu, eu m-am împotrivit, spunându-le că mai bine mor, decât să rămân fără
picior.
Toate tratamentele s-au dovedit însă ineficiente. Asa am suferit mai mult de un an.
Intr-o noapte de iarnă, mă întorceam de la slujbă acasă (locuiesc aproape de capela
Preobrajensk). In momentul când treceam pe lângă poarta capelei, din urmă m-a ajuns un
bătrân, îmbrăcat ţărăneste. Deoarece era o noapte cu lună, am putut să-i văd bine faţa. M-a
întrebat de boala mea si de tratamentele pe care le-am urmat. I-am povestit tot, iar când am
ajuns în dreptul capelei, bătrânul mi-a spus: „Dacă nu te-au putut vindeca medicii, te va ajuta
această capelă. Să iei din ea apă si pământ. Cu apa să speli rana, iar pământul să-l presari
peste ea".
Apoi parcă am lesinat, iar când mi-am revenit si m-am uitat în jur, însoţitorul meu
dispăruse. Nici până astăzi nu pot pricepe cum s-a întâmplat aceasta. Bătrânul nu mai era nici
în faţa, nici în spatele meu. In dreapta aveam un mal abrupt, iar în stânga, un deal asemănător,
si deci nu ar fi avut pe unde să treacă. Din această cauză eram foarte speriat, ceea ce au ob-
10 Kolejskii asessor - al optulea din cele 14 grade ale ierarhiei civile din Rusia ţaristă (nota trad.).
77
servat si vecinii mei în momentul când am ajuns acasă. La întrebările lor, eu le-am povestit tot
ce mi se întâmplase. Gazda mea a plecat imediat la capelă, a luat un pumn de pământ si, întrun
vas, apă. După ce a uscat pământul pe sobă, mi-a curăţat rana cu apă si a presărat pământ
peste ea, după care mi-a bandajat în cârpe piciorul. Noaptea am dormit linistit, ceea ce nu mi
se mai întâmplase de foarte mult timp. A doua zi dimineaţa si seara următoare a urmat aceeasi
procedură, iar mai mult nu a mai fost nevoie, pentru că piciorul mi se videcase.
Câteva săptămâni mai târziu, întâmplător, am intrat în capelă, unde se afla icoana
Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Am rămas înmărmurit când am recunoscut în Sfântul
Nicolae pe acel bătrân. Adevărul celor relatate de mine sunt gata să il confirm prin jurământ.
„Penzenski vremennik", 1849
Viata
Când ne-am căsătorit, nu aveam casa noastră si de aceea locuiam la soacra mea. Viaţa
de familie nu mergea. După trei ani, am hotărât să divorţez. Fiul nostru avea doi ani. In vis
sau în realitate, nu stiu, mi-a apărut Sfântul Nicolae, într-un vesmânt gri, împodobit cu cruci,
si mi-a spus: „Să nu-l părăsesti!" Fireste, nu am îndrăznit să nu-i dau ascultare, mai ales că,
desi puţin, eram totusi credincioasă: în copilărie, bunica mea, o cazacă de pe Don, m-a educat
în credinţa crestină.
Noi locuiam pe atunci aproape de Biserica Sfinţii 12 Apostoli, în orasul Tuia. Deseori,
bunica mă lua cu ea la biserică. Imi plăcea să asist la cununii, iar când oboseam, plângeam la
urechea ei: „Bunico, mă dor picioarele". Ea îmi răspundea: „Stai în genunchi si nu te vor mai
durea."
Peste un timp, îrapreună cu soţul meu am plecat mai întâi în poitul Varvno, iar după
aceea, în regiunea Magadan. Am trăit împreună treizeci si doi de ani, până la moartea soţului,
pe 19 decembrie (stil vechi), în ziua Sfântului Nicolae.
I. J. Kosiiunum, regiunea Kaliningrad
Rugă din adâncul mării
In Marea Egee, la cinci kilometri de insula Paros, s-a scufundat o corabie. Din cinci
sute de pasageri, au pierit vreo optzeci. In întuneric, corabia s-a lovit de o stâncă. S-a făcut o
spărtură mare, prin care a început să pătrundă apa. Căpitanul a dat comanda ca toţi pasagerii
să părăsească vasul. Mulţi dintre ei dormeau. Luminile s-au stins. A început panica generală,
fiecare grăbindu-se, după cum putea, să sară în apa învolburată.
Printre ei era si o femeie de vreo 50 de ani. Nestiind să înoate, era cât pe ce să se
înece. Ea însă nu voia să moară si din toate puterile a început să strige: „Doamne, dacă este
voia Ta cea sfântă, salvează-mă! Sfinte Nicolae, ajută-mă, nu vreau să mor!" Deodată s-a
apropiat de ea o barcă. Cele cinci persoane care se găseau în ea cu greu au scos-o din apă.
Despre această minune, ea a povestit la o emisiune televizată. Astfel, telespectatorii au
fost martori ai credinţei vii a acestei femei, a cărei rugăciune a ajuns până la cer si a primit
ajutor grabnic de la Dumnezeu si de la Sfântul Nicolae.
78
Evanghelia Legopoulu, Grecia
Nu a permis săvârsirea păcatului
I s-a întâmplat unei cunostinţe de-ale mele în 1988. Fiind o persoană puţin
credincioasă, a hotărât, desi era femeie măritată, să plece în alt oras, pentru a se întâlni cu
bărbatul iubit, si el căsătorit. Pe atunci se făcea rost cu mare greutate de un bilet de avion. Cunostinţa
mea a luat cu sine o iconiţă a Sfântului Nicolae si a plecat la aeroport.
Bilete nu erau nici pentru acea zi, nici pentru următoarea. Femeia a luat în mâini
iconiţa si i s-a adresat sfântului cu cuvintele: „Nicolae, Făcătorule de minuni, doar tu poţi! Fă
o minune! Ajută-mă să fac rost de un bilet!" După ce a spus ea aceste cuvinte, în sală s-a
anunţat că este un bilet pentru ziua următoare, exact la cursa de care avea ea nevoie.
Bucuroasă peste măsură, a cumpărat biletul.
Dar mai interesant a fost ceea ce s-a petrecut a doua zi. Venind la ora indicată la
aeroport, femeia astepta să se afiseze cursa pentru ruta ei. A venit si timpul decolării
avionului, dar afisarea tot nu se producea. Ingrijorată, s-a adresat la ghiseul de informaţii. Aici
a aflat că în ziua respectivă niciun avion nu avea ruta respectivă.
Lucrătorii aeroportului se mirau cine putea să anunţe si să vândă un astfel de bilet. Ei o
încredinţau că asa ceva nu se putea întâmpla, dar după ce au văzut biletul si au verificat pe
calculator, si-au cerut scuze si i-au returnat banii.
Astfel Sfântul Nicolae a făcut o minune, dar în acelasi timp a înţelepţit-o pe femeie,
căci o asemenea călătorie ar fi dus la păcat, ceea ce el nu putea îngădui. In consecinţă, a
împiedicat-o să păcătuiască!
Tatiana Stepanovna, orasul Sankt-Petersburg
Vânzătorul de piei
Un vânzător de piei se pregătea să plece să-si vândă marfa, dar a întârziat dintr-un
motiv oarecare.
Era iarnă, se întuneca repede si a hotărât să înnopteze în primul sat care îi va iesi în
cale. A întâlnit un om si acela i-a arătat o casă în care îl puteau primi. A intrat în curte, a
deshămat caii si cum a intrat în casă, s-a culcat pe cuptor. Era pe cale să adoarmă, când a auzit
cum cineva a intrat în casă si a întrebat în soaptă:
- A adormit?
Gazdele i-au răspuns:
- A adormit.
- Unde-i toporul? Eu acum, dintr-o lovitură...
A înţeles omul nostru că nimerise la oameni răi. Voia să se roage, dar nu-i venea în
minte nicio rugăciune. Si-a amintit doar de Sfântul Nicolae si a început să soptească
înfrigurat: „Nicolae, Făcătorule de minuni, scapă-mă de moarte năprasnică! Până la sfârsitul
vieţii te voi cinsti!"
Gazdele deja se pregătiseră să-l omoare, când de afară a răsunat o voce:
79
- Hei! Inhamă caii! Nu mai dormi! Pe tine te mai asteptăm!
Gazdele, nedumerite, se întrebau: „Oare nu fusese singur?"
Vânzătorul de piei s-a însemnat cu semnul crucii, a sărit de pe cuptor si a iesit afară în
mare grabă, strigând din răsputeri:
- Asteptaţi-mă si pe mine!
Afară, în jur, ţipenie de om. A înhămat caii si restul nopţii l-a petrecut pe drum. A
plâns toată calea, mulţumind Sfântului Nicolae. Spre dimineaţă a ajuns acasă si a povestit
tuturor cele întâmplate.
Până la sfârsitul vieţii el si-a ţinut promisiunea: în zilele de sărbătoare aduna toţi copiii
din sat si le împărţea dulciuri. Intâmplarea aceasta se povesteste si azi. Soţia lui încă mai
trăieste.
Roaba lui Dumnezeu Vasilisa,
orasul Pogvistnevo, regiunea Samara
Bunica Ecaterina
In grădină înflorea liliacul, iar în casă murea bunica Ecaterina.
Avusese o viaţă grea. Fusese milostivă cu oamenii, blândă si muncitoare. Se străduia
să-i ajute pe toţi. Nu voia să fie nimănui o povară si, când s-a îmbolnăvit, a început să se
roage: „Sfinte părinte Nicolae, milostive, ia-mă la tine!" Plângea fiica, tăceau nepoţii.
Cu puţin timp înainte de ziua Sfântului Nicolae, bunica i-a soptit fiicei sale: „Valea,
mi s-a spus că trebuie să mă spovedesc înainte de moarte". Fata ar fi vrut să-i amintească:
„Mamă, la noi nimeni nu a fost spovedit! Cine putea să-ţi spună asa ceva?", însă a tăcut si,
plângând, a iesit afară, ca să îndeplinească ultima rugăminte a mamei sale iubite. Dar de cine
să întrebe?
In oras nu era nicio biserică, trăiau timpuri grele, când era periculos si să stai de vorbă
cu un preot. Dar, pentru a fi cu inima împăcată, a întrebat-o pe prima femeie care i-a iesit în
cale: „Nu stiţi la cine a venit părintele?" „La ce vă trebuie?" Ea i-a povestit necazul său.
Femeia a condus-o la casa unde venise preotul la rugămintea credinciosilor.
Bunica Ecaterina s-a spovedit, s-a împărtăsit si, trei zile mai târziu, în ziua pomenirii
Sfântului Nicolae, în zori, s-a stins din viaţă.
Roaba lui Dumnezeu Nadejda, regiunea Krasnodar
Două minuni
Aceste întâmplări mi-au fost relatate de către roaba lui Dumnezeu Galina, din satul
Bogotolea, regiunea Krasnodar. Prima s-a petrecut pe 31 decembrie 1945, într-un sat din Ural.
Acolo locuia o văduvă evlavioasă, împreună cu fiicele sale. Soţul uneia era beţiv si înjura
80
întruna. Când a murit văduva, singurii bărbaţi care mai rămăseseră în sat erau bătrânii si invalizii
de război. Nu era nimeni care să-i sape groapa, în afară de ginerele ei. Tot înjurând el,
s-a dus la cimitir. Dar, când a ridicat piconul, acela i-a căzut pe mână si l-a lovit la deget.
Bărbatul, continuând să înjure, s-a întors acasă, asa că fiica văduvei a fost nevoită să meargă
în locul lui la cimitir, să sape groapa mamei sale.
Era un ger de crăpau pietrele. Femeia a ajuns la cimitir, a ridicat cu greu piconul, a
lovit cu el pământul, însă l-a scăpat imediat din mâini. S-a asezat atunci pe un mesteacăn tăiat
si a început să plângă.
Deodată a simţit cum cineva a atins-o pe umăr si a auzit o voce:
- De ce plângi, femeie?
Ea a ridicat capul. In faţa ei stătea un bătrân, fără căciulă, îmbrăcat într-o haină de
pânză impermeabilă. Alături de el era un băiat de vreo 12 ani. Femeia le-a spus că i-a murit
mama si nu avea cine să-i sape groapa. Bătrânul a linistit-o, zicându-i că o vor ajuta ei, si si-au
agăţat imediat desagile de crengile unui copac. Bătrânul ridica piconul cu usurinţă si lovea cu
el pământul, iar băiatul lua cu mâinile bolovanii si îi dădea la o parte. Peste 20 de minute,
groapa era gata.
- Am săpat un metru si jumătate, a spus bătrânul, mai mult nu trebuie.
- Cum să vă răsplătesc?
- Noi nu avem nevoie de nimic! a fost răspunsul lor.
Ea i-a invitat la pomană.
- Dacă vom putea, vom veni! i-a răspuns bătrânul.
- Cu aceste cuvinte, ei au plecat. Mergeau pe zăpadă de parcă ar fi mers pe un drum
asfaltat, fără să se afunde, iar când au ajuns la o distanţă mai mare de femeie, au dispărut.
După înmormântare, toţi s-au adunat la pomană, însă nimeni nu se aseza la masă: toţi îl
asteptau pe bătrân. Nelinistită, fiica văduvei a iesit în tindă să vadă dacă nu cumva se zărea
oaspetele în depărtare, dar a auzit o voce:
- Nu ne astepta, că nu vom veni!
Peste un timp, ea a plecat în vizită la o mătusă, o femeie credincioasă. Aceasta a
invitat-o să intre în casă. Mare a fost mirarea nepoatei când, ridicând ochii, a recunoscut întruna
din icoanele aflate pe un perete... chipul bătrânului care săpase groapa. Acesta era Sfântul
Nicolae, Făcătorul de minuni. Nu putea să treacă nici pragul, căci icoana emana o lumină
orbitoare. Din acel moment ea a crezut în Dumnezeu si până la sfârsitul vieţii l-a cinstit pe
Sfântul Nicolae.
A doua minune: Intr-un sat, doi oameni s-au dus la pescuit, dar nu au prins niciun
peste. Atunci unul dintre ei a spus: „Hai să aprindem de zece ruble lumânări Sfântului
Nicolae!" Celălalt pescar s-a învoit. Nu a trecut mult timp, si ei au prins un nisetru de un
metru si jumătate.
Câteva zile mai târziu, alţi doi oameni s-au dus la pescuit. La fel, nu au prins niciun
peste. Unul dintre ei si-a amintit de cei doi tovarăsi si a spus: „Hai să aprindem si noi
lumânări Sfântului Nicolae!", însă celălalt, fiind beat, a început să înjure. In acelasi moment,
barca în care se aflau ei s-a răsturnat. Nu au mai putut-o întoarce si cu mare greutate au ajuns
la mal.
Ieromonah Nifon, satul Itat, raionul Tiajinsk, regiunea Kemerovo
Schiloada
Incă din 1903, în gara orasului Cerepoveţ este un paraclis al Sfântului Nicolae. El a
fost construit ca oamenii să vină să se roage aici înainte de călătorie, să aprindă o lumânare.
81
Chiar si în zilele noastre vin oamenii aici ca să se roage sfântului, cerându-i să-i ocrotească în
timpul călătoriei, după care aleargă grăbiţi la tren. Dar se întâmplă, dacă mai rămâne timp, să
povestească si câte o întâmplare. Iată, de exemplu, ce mi-a povestit o femeie:
„M-am născut bolnăvicioasă. Toţi credeau că nu voi trăi mult. Pe lângă crize, aveam si
un strabism. In familie mai erau cinci copii. Noi eram foarte săraci, niciodată nu mâncam pe
săturate. Despre mine mama spunea: «De te-ar lua Dumnezeu! La ce să mai cresc o
schiloadă?»
Dar eu continuam să trăiesc. łin minte că îmi era rusine de mine însămi pentru faptul
că nu muream si le stăteam tuturor în cale. Câteodată, părinţii le cumparau surorilor mele
rochiţe sau pâslari, iar mie nimic, dar eu nici măcar nu mă supăram. Inţelegeam: eram o
schiloadă.
Pe atunci televizoare nu existau. La noi în casă, în colţul rosu, conform tradiţiei, erau
icoane. Odată m-am apropiat si eu de icoane. Părintele Nicolae mă privea. In oricare colţ al
casei mă duceam, el continua să mă privească. Si atunci am început să-l rog: «Părinte Nicolae,
fă ceva ca să nu mai fiu schiloadă, ci să fiu si eu ca toţi copiii! Să nu mai am crize, să nu mai
fiu bolnavă si ochii să mi se vindece!» łin minte că am plâns. Nu era nimeni în casă.
A doua zi a venit la noi o femeie si o ruga pe mama să mă dea ca dădacă pentru
copilul ei. Mama i-a spus:
- Ce-ţi trece prin cap? Ia pe altcineva! Asta e schiloadă si pe deasupra mai este si
bolnavă.
Inima mea a încetat să mai bată. Priveam icoana si mă rugam în gând: «Părinte Nikola,
te rog, să mă ia pe mine!» Femeia însă insista:
- Nu, o vreau pe ea!
- Dacă-i asa, treaba ta! i-a răspuns mama. Numai că mi-o vei aduce singură înapoi
peste două zile.
Femeia m-a luat cu ea. Locuia în satul vecin. Avea mâncare multă: nu doar cartofi si
pâine, ci si terci cu lapte, să mănânci cât îţi pofteste inima. Toţi erau buni cu mine, iar copilul
era cuminte si blând. Primăvara au venit să mă viziteze mama împreună cu surorile mele:
- Vai, Nina! Cât de bine arăţi! Si ochii ţi s-au îndreptat, si ce vioaie esti!
Mai ţin minte că într-o noapte cineva m-a trezit. Am deschis ochii. Un bătrân stătea în
faţa mea:
- De ce mai ai nevoie, Nina? Cere!
- Ce să mai cer? i-am răspuns. Acum sunt sănătoasă, si pentru aceasta îţi mulţumesc,
părinte!
De atunci nu este sărbătoare a Sfântului Nicolae si eu să nu merg la biserică. Asa am
crescut. Mă rog si-i mulţumesc mult Sfântului Nicolae pentru ajutorul său. Imi amintesc că
odată, eram deja măritată si aveam copiii mici, într-o seară, fiind foarte obosită si a doua zi
fiind sărbătoarea Sfântului Nicolae, îmi făceam griji că voi adormi si voi întârzia la slujbă. Mam
trezit simţind cum cineva mă trăgea de umăr si-mi spunea:
-Nina, trezeste-te! Slujba!
M-am trezit. Lângă mine nu era nimeni. Ai mei toţi dormeau. M-am îmbrăcat si m-am
grăbit să ajung la biserică. Pe drum tot mai simţeam atingerea mâinii, iar în urechi îmi răsuna
vocea. Sfântul Nikola nu mă părăseste niciodată."
Femeia îsi stergea încet lacrimile.
Z. S. Pavlova, orasul Cerepoveţ
Intoarcerea
Am o iconiţă cu chipul Sfântului Nicolae. Simplă, dar cu mare har. Am decupat-o
82
dintr-un calendar si mi s-a părut - iartă-mă, Doamne! - nu prea reusită: parcă avea chipul prea
întunecat. Dar când am privit ochii sfântului, m-am simţit vinovată: privirea lui severă îmi
pătrundea până în adâncul sufletului. Nu puteam să mă ascund nicăieri de ea. Aveam exact
aceeasi senzaţie pe care mulţi dintre noi o încercam în copilărie, când ne aflam în faţa
părinţilor si simţeam că ei ne stiu deja greseala, însă asteaptă să ne-o recunoastem singuri.
Această iconiţă simplă, de carton, am agăţat-o pe perete. Peste câteva zile am aflat că
unei prietene de-a mamei mele i-a dispărut fiul de patru zile. A plecat într-o dimineaţă la
serviciu si nu s-a mai întors. Am îngenuncheat ca să mă rog. Dar cui să mă rog? Cum? De
obicei, în momentele cele mai grele, eu mă rog fericitei Xenia, dar atunci am simţit o căldură
aparte când mă rugam Sfântului Nicolae. Cu lacrimi îl rugam să ajute pe cel dispărut.
Nu mă asteptam să se rezolve atât de repede. Peste o jumătate de oră m-a sunat mama
si mi-a spus că tânărul s-a întors acasă. Bătut până la sânge, el povestea că, pe neasteptate,
hoţii nu i-au mai cerut bani si l-au adus acasă...
M. D., orasul Sankt-Petersburg
Deasupra prăpastiei
Intr-un sat locuia o bătrână. Se descurca greu, mai ales iarna, când trebuia să
încălzească casa si să-si procure de mâncare. Copiii ei se mutaseră de mulţi ani în oras. O
chemau să stea cu ei, însă ea nu dorea să-si părăsească satul natal. Intr-un sfârsit au reusit s-o
convingă, spunându-i că în oras erau multe biserici si că va putea merge la slujbe. Numai
atunci s-a învoit. Dar, mai întâi de toate, a hotărât să dea bisericii din sat toate icoanele din
casă, cu excepţia icoanei celei mari a Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni, pe care a vrut so
dea bisericii din satul vecin.
Ploua. Autobuzul se apropia de sat. Se zăreau turlele bisericii, însă la o cotitură
autobuzul a alunecat si roţile din urmă au ajuns să atârne deasupra prăpastiei. Toţi pasagerii
erau speriaţi. Soferul le-a spus să coboare în liniste, mai întâi cei de pe scaunele din spate si,
tot asa, până le venea rândul celor din faţă.
Bătrâna a coborât ultima. Ea se ruga Sfântului Nicolae. Când autobuzul a fost adus de
deasupra prăpastiei, soferul s-a apropiat de pasageri, stergându-si sudoarea de pe frunte: „Se
pare că un sfânt s-a rugat pentru noi!" In acel moment bătrânica i-a arătat icoana Sfântului
Nicolae. Soferul s-a închinat si a sărutat icoana. Exemplul lui l-au urmat toţi pasagerii. In procesiune
au adus ei icoana în biserică. Au povestit minunea preotului, care a săvârsit o slujbă
de mulţumire lui Dumnezeu si Sfântului Nicolae.
Roaba lui Dumnezeu Maria,
satul Bobiakova, regiunea Voronej
Oaspetele ceresc
Eram internată în Spitalul Alexandrovsk, când a iesit numărul curent al ziarului
83
„Adevărul credinţei". Pe prima pagină era icoana Sfântului Nicolae de la Catedrala Nikolo-
Bogoiavlensk. Vecina mea de salon, Asia, mi-a povestit următoarea întâmplare:
Era în timpul războiului. Ea avea zece ani. Intr-o seară geroasă de iarnă, cineva a bătut
la usă. Un bătrân se ruga să fie găzduit peste noapte.
Desi era puţin loc în casă, mama l-a primit cu bucurie. I-a dat să mănânce. Bătrânul i-a
spus că tata a căzut prizonier (lucru adeverit mai târziu). S-a plâns apoi că a îngheţat până la
oase. Mama i-a propus atunci să se culce el pe cuptor, iar pe Nicolae, fiul ei mai mare, l-a
trimis să se culce în altă parte. Dimineaţa, mama a vrut să-l cheme pe bătrân la masă si să-i
pună în desagă ceva de-ale gurii. Dar el nu mai era nicăieri, dispăruse. S-au dus cu toţii la usă:
aceasta era însă încuiată. Si-au îndreptat privirile spre icoană - bătrânul semăna cu Sfântul
Nicolae.
Asia mi-a luat din mâini ziarul si cu blândeţe a întrebat: „Bunicule, unde ai plecat
atunci? Nici mâncare nu ai luat!"
N. A. Milanova, orasul Sankt-Petersburg
Botezat cu numele Nicolae
Când s-a născut fiul meu, nu stiam ce nume să-i pun. M-am gândit mult si până la
urmă l-am numit Stanislav. O prietenă, care mă ajuta să-l îngrijesc, mi-a spus: „Dacă vrei să ai
un fiu sănătos, pune-i numele Nicolae." Si a mai adăugat că asa spun oamenii bătrâni. Copilul
crestea sănătos, dar nu a mers până la vârsta de doi ani. Medicii nu i-au depistat nimic
patologic si nu puteau explica fenomenul. Copilul se deplasa cu ajutorul mâinilor, si chiar
destul de repede. După doi ani a început să meargă pe picioare, însă nu-i plăcea, mai ales să
alerge. Deseori stătea cu picioarele încrucisate si cu o privire gânditoare. Când cineva se
apropia de el si începea să-i vorbească, el parcă atunci se trezea din somn si nu înţelegea ce se
petrece în jurul său.
Pe când avea cinci ani, de Pasti, l-am luat cu mine la biserică. Stăteam la rând pentru
lumânări. El dorea să vadă ce se vindea la pangar si ţinea morţis să-l iau în braţe. Era ceva
neobisnuit pentru el, deoarece, de obicei, era foarte linistit. Când l-am ridicat ca să vadă ce se
afla la pangar, dintr-o mulţime de iconiţe care se poartă la gât, el a ales una si cerea să i-o
cumpăr. Aveam puţini bani si încercam să-i explic că cei nebotezaţi nu au voie să poarte
iconiţe, însă fiul meu continua să insiste si chiar a început să plângă.
A venit si rândul nostru. Femeia care vindea lumânări mi-a spus: „Cumpăraţi-i
copilului iconiţa! A stiut el ce să aleagă, acesta este Nicolae, Făcătorul de minuni!" Auzind
aceste cuvinte, fiul meu dintr-o dată s-a linistit, iar când i-am cumpărat-o era nespus de fericit.
A purtat-o mult timp. Când dormea, o strângea în pumn, când se trezea si-o punea în
buzunarul cămăsii. In ziua când a pierdut-o, a plâns mult. Stătea pe vine, iar cu o mână îsi
sprijinea un obrăjor. Iconiţa a fost găsită si bucuria fiului meu era nespus de mare. Deseori se
retrăgea într-un colţ si vorbea cu ea.
A fost botezat la vârsta de opt ani. Când i se înregistra numele pentru botez, ni s-a spus
că la ortodocsi nu există în calendar numele Stanislav. Femeia care l-a înregistrat, auzindu-i
data nasterii, a spus: „Nu-i nimic că nu există numele Stanislav. Tu doar esti Nicolae! Esti
născut pe 19 decembrie!" Acum fiul meu are 13 ani. El vrea să fie clopotar; eu as vrea doar
atât: ca el să fie demn de numele ce i s-a dat la botez.
Zlata Saghina, orasul Saratov
84
Timpul a fost oprit
Sunt dăscăliţă în Biserica Cuviosul Paisie Velicikovski. Vreau să povestesc despre
cum Sfântul Nicolae mă ocroteste. Adesea îmi amintesc două întâmplări:
Imi cresc singură cei trei copii, într-un apartament cu două camere. Toată speranţa
noastră este doar în Dumnezeu si în sfinţii Săi. Intr-o zi nu mai aveam bani în casă, nu aveam
nici de pâine. Până la salariu mai era mult. Copiii erau tristi, iar eu am luat în mâini cartea de
rugăciuni si le-am spus: „Copii, să-i cerem Sfântului Nicolae să ne trimită bani pentru pâine!"
Si am îngenuncheat pentru rugăciune. Martor la întâmplare a fost un tânăr, care acum este
soţul surorii mele. Cât de mare ne-a fost mirarea, când el ne-a spus că a fost trimis de cineva
ca să ne aducă niste bani!
Un alt caz: Impreună cu sora mea eram în anul întâi la Universitatea de Teologie
Ortodoxă din łariţâno, la secţia de cântăreţi. In orar, în fiecare joi, la sapte dimineaţa era
trecută practica la strană. In acea zi, anul nostru începea Sfânta Liturghie la mănăstirea de
călugări Sviato-Duhovnâi, unde se află si Universitatea si unde noi mai făceam si ascultare.
Odată, s-a întâmplat ca noi (eram patru surori) să rămânem peste noapte la niste prieteni,
pentru că trebuia să ne întâlnim cu părintele nostru duhovnic, Vasili (Sveţ).
In casă nu era niciun ceas desteptător si dimineaţa ne-am trezit târziu. Până la
începutul slujbei mai era un sfert de oră. Ne aflam în celălalt capăt al orasului si aveam mult
de mers. Nu ne-am pierdut cu firea si am iesit glonţ din casă. Pe stradă era polei, noi alergam,
cădeam, din nou ne ridicam si strigam: „Sfinte părinte Nicolae, ajută-ne, fă ceva!" Asa am
alergat mult timp. Pe drum am oprit un taxi si l-am rugat pe sofer să ne ducă repede. Nu
aveam voie să întârziem. Dacă întârziam, nu avea cine să înceapă slujba.
Am ajuns la mănăstire si, cum am intrat în biserică, au răsunat primele cuvinte din
Sfânta Liturghie. Cu sufletul la gură, am ajuns la strană si am cântat: „Amin". Toate ne
trăgeam aer în piept si ne uitam la ceas. Era ora 7 fix. Fără să scoatem un cuvânt, ne-am
închinat Domnului, Maicii Domnului si Sfântului Nicolae si am început să cântăm. Asa, prin
rugăciunile Sfântului Nicolae, timpul s-a oprit în loc.
I. Breidakova, orasul Volgograd
Ocrotirea sfântului
Nu departe de satul nostru se află satul Nikolskoe, cu Biserica Sfântul Nicolae. In ea
se slujeste si astăzi - este mare, frumoasă si plină de har, desi a fost construită cu mulţi ani în
urmă. Bătrânii spun că în vremurile grele, când se dărâmau bisericile, un om a vrut să dea jos
crucea de pe biserica satului. A urcat până la turlă, dar acolo stătea un bătrân. „De ce ai
urcat?", l-a întrebat el. Omul si-a dat seama că acesta era Sfântul Nicolae si, speriat, a coborât.
De biserică nimeni nu s-a mai atins.
Tatiana Avdeeva,
satul Bobiakova, regiunea Voronej
85
„După credinţa voastră fie vouă!"
Victoria Bronislavovna Tihonova s-a născut în 1941. Relatările ei demonstrează faptul
că bolnavii primesc ajutor prin rugăciunile părintelui Serafim de Vâriţa. E nevoie însă de o
credinţă sinceră, căci Insusi Dumnezeu a spus: „După credinţa voastră fie vouă!"(Mt. 9; 29).
„Am copilărit în timpul blocadei Leningradului. Când am împlinit un an si jumătate,
peste grădiniţa noastră de copii a căzut o bombă. Mulţi copii au fost răniţi, precum si mulţi
educatori. Eu am suferit cel mai puţin. Schijele mi-au zdrobit degetele de la piciorul stâng. Au
urmat osteomielita si ulcerul trofic la talpă, astfel că încă din copilărie am ajuns infirmă.
Cu vârsta, boala s-a agravat. Ani în sir aveam dureri îngrozitoare. In 1981 am fost
trimisă pentru analize si tratament la Institutul de protezare. După câteva operaţii nereusite, mi
s-a amputat talpa. Mi-au lăsat doar osul tălpii. M-am întors acasă cu proteză. Suferinţele s-au
înmulţit, permanent aveam dureri.
Inchipuiţi-vă cum ar fi câteva decenii la rând să aveţi o durere acută de dinţi, din cauza
căreia să nu vă puteţi găsi nicăieri locul. Pe parcursul acestei perioade, aproape că nu am
dormit. Doar două-trei ore reuseam să aţipesc, sleită de puteri. Dimineaţa, îmi muscam buzele
de durere si plecam la serviciu. Câteodată mi se întuneca în faţa ochilor.
In primăvara anului 1983, în ziua prăznuirii aducerii moastelor Sfântului Nicolae din
Mira - Lichiei în Bari, am îngenuncheat în faţa icoanei din Catedrala Sfântul Nicolae si m-am
rugat mult, cu lacrimi în ochi. Mă rugam din tot sufletul, cerând sfântului ajutorul său ceresc.
De mine s-a apropiat o femeie si m-a sfătuit să plec în Vâriţa. Astfel, Sfântul Nicolae mi-a
îndreptat pasii spre părintele Serafim de Vâriţa.
A doua zi, m-am dus la mormântul sfântului. In dimineaţa aceea aveam dureri
îngrozitoare. Cu greu am ajuns de la staţie până la Biserica Icoanei Maicii Domnului din
Kazan. Cu inima zdrobită, am îngenuncheat si cu rugăciunea pe buze am înconjurat
mormântul. Mi-e greu să descriu ce se petrecea în sufletul meu în acel moment. Pentru prima
dată însă, după mulţi ani, am simţit că sunt un om complet sănătos. Imi venea să zbor! Am
ajuns repede la staţie si am urcat în trenul electric.
Aceste mici detalii vorbesc de la sine: părintele Serafim m-a auzit si m-a ajutat să
ajung repede acasă. Seara, pentru prima dată, am adormit linistită. După această călătorie
minunată, am început să vizitez des mormântul făcătorului de minuni. Trebuie doar să te rogi
si durerea dispare. Câteodată mi se întâmplă să ajung acolo în genunchi de durere, iar înapoi
să vin zburând."
Valeri Filimonov, orasul Sankt-Petersburg
In faţa icoanei nefăcute de mână omenească
In 1997, în familia noastră era o situaţie critică din cauza certurilor permanente. Soţul
mă alunga de acasă. Eu ba plecam, ba mă întorceam, însă împăcarea nu dura mult timp. Toate
încercările mele de a ne păstra căsnicia erau inutile. Pe zi ce trecea, noi ne îndepărtam tot mai
86
mult unul de altul. Si iată că, după o nouă ceartă, soţul mi-a arătat usa si am înţeles că încă o
împăcare nu mai avea sens. M-am îmbrăcat ca să plec. Imi era greu. Căsnicia noastră se
destrăma din cauza unor fleacuri. Deodată, în minte mi-a apărut chipul Sfântului Nicolae. Pe
suflet mi s-a asternut pacea. Câteva minute am stat la balcon si am admirat copacii, iar apoi
am intrat în casă si cu hotărâre am spus: „Nu plec de aici. Mă vei răbda asa cum sunt!" Nici
nu vă închipuiţi cât de mult s-a bucurat soţul meu auzind acestea! Eu cred că de fapt nu el mă
alunga, ci demonul din el. De atunci, aproape că nici nu ne mai certăm. Din păcate, familia
noastră a rămas o familie bolnavă, pentru că soţul meu este departe de biserică. Sfinte
Nicolae, ajută-ne să dobândim duhul credinţei!
In 1998, Dumnezeu m-a învrednicit să săvârsesc un pelerinaj în łara Sfântă si în
orasul Bari, la moastele sfântului lui Dumnezeu. Inainte de călătorie, am citit timp de 40 de
zile Acatistul Sfântului Nicolae. Dumnezeu mi-a trimis multe ispite, necazuri si boli. Odată,
când aveam febră mare, în somn, l-am văzut pe Sfântul Nicolae, care mergea pe malul mării,
îmbrăcat în vesminte. Era încă departe de mine, dar stiam că venea anume în întâmpinarea
mea. Mă temeam că Dumnezeu nu mă va lăsa pe mine, nevrednica, să ajung la locurile sfinte.
Dar, prin rugăciunile sfântului, am ajuns pe corabia „Dmitri Sostakovici".
Pe 21 mai, în ajunul sărbătorii sfântului, am ajuns în orasul Bari. Cu procesiune neam
îndreptat spre biserică pentru priveghere. Oare nu a fost aceasta o minune? Sfântul
Nicolae, atât de mult iubit în Rusia, a adunat la sărbătoarea sa, tocmai în depărtata Italie, peste
500 de oameni din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Estonia. Arhiepiscopul Nifon de Luţk si
Volânsk, care era în fruntea pelerinajului, a ţinut o predică emoţionantă. Lacrimile curgeau
din ochii femeilor si ai bărbaţilor, ai copiilor si ai preoţilor; plângea chiar si arhipăstorul. El
spunea cât de apropiat este Sfântul Nicolae de fiecare dintre noi si că încă înainte de
crestinarea Rusiei el venea în ajutorul rusilor. Când din łarigrad au venit preoţi ca să boteze
poporul, în una din icoane oamenii îl recunosteau pe sfântul: „El mi-a întins o vâslă când mă
înecam!", spunea unul; „El mi-a arătat drumul prin pădure!", striga altul. Si până în prezent
rugătorul milostiv ne ajută pe fiecare dintre noi.
In biserica catolică nu există icoane, de aceea unui ortodox îi vine greu să se roage. In
timpul Liturghiei, întâmplător, am ridicat ochii în sus - si am înlemnit: pe cupolă apăruse o
icoană, formată din umbrele becurilor. Se vedeau clar conturul capului, umerii si o mână
binecuvântând. In mijlocul nostru se afla Sfântul Nicolae! El ne binecuvânta pe toţi cei
adunaţi la sărbătoarea sa. Acum mă puteam ruga, cu ochii aţintiţi în sus, asupra icoanei
nefăcute de mână omenească. Minunile Sfântului Nicolae sunt nenumărate.
Nu demult, câteva zile la rând m-a durut un dinte pe care abia îl tratasem. Aplicam pe
el un tampon cu ulei sfinţit de la moastele sfântului si mă rugam: „Sfinte Nicolae, vindecă-mi
dintele, iar eu, în schimb, voi trimite o scrisoare în Sankt-Petersburg cu minunile tale!"
Dintele însă continua să mă doară. Cu smerenie m-am adresat medicului. S-a constatat că nu
era bine pusă plomba. Medicul a făcut toate cele necesare, fără să-mi ia bani si durerea a
trecut. Din spital am iesit mulţumind Domnului si Sfântului Nicolae.
Olga Zubkova
„Oare nu a fost aceasta o minune?"
Vreau să povestesc cum l-a ajutat Sfântul Nicolae pe fiul meu, Vladimir. In 1986, el a
fost luat în armată, în Afganistan, si trimis pentru „pregătire" la 15 km. de Fergana. O lună am
87
fost parcă pe altă lume. Am început să merg la biserică, la icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul
de minuni. Pe atunci nu stiam nicio rugăciune. Cu lacrimi ceream doar un singur lucru: „Lasămi
fiul acasă!"
Fiul meu a fost luat în septembrie, iar în decembrie am avut un vis. El stătea înaintea
mea, dar faţa nu i se vedea. Eu tot încercam să-l întorc spre mine si îl întrebam: „Fiule, unde
esti?" " Lângă Leningrad!" a fost răspunsul. De profesie, el este sofer. Inainte de a fi luat în
armată, a sărit de trei ori cu parasuta si de aceea a fost luat în trupele parasutate.
La sfârsitul lui decembrie am primit o scrisoare: fiul meu era internat în spitalul
militar; fusese bătut si avea o serioasă comoţie cerebrală. Nu i s-a acordat primul ajutor,
pentru că ei credeau că simulează. Din această cauză i s-a deplasat pupila si nu mai putea
conduce masina. Peste o lună l-am vizitat - de trei ori am fost la el -, medicii au spus că va
rămâne cu un ochi bolnav.
Nu a mai fost trimis în Afganistan. In aprilie, toţi cei inapţi au fost repartizaţi în
diferite orase. Fiul meu a fost trimis în Vitebsk. Pentru orice eventualitate, am luat de la spital
o adeverinţă de invaliditate. Gândeam că nu va mai putea fi sofer, însă în Vitebsk el nu mai
avea nimic. In prezent, fiul meu are 31 de ani si, slavă Domnului, nu are nicio complicaţie de
pe urma bolii. Oare nu a fost aceasta o minune? Prin ea, Dumnezeu m-a adus la biserică si mia
îndreptat viaţa.
A. N. Lipatova, orasul Tver
„Vei rămâne în viată!"
In orăselul nostru de mineri există o comunitate de crestini care îl cinstesc pe Sfântul
Nicolae. Ea a fost înfiinţată în 1992 de către niste călugări din Lavra Troiţe-Serghiev.
Dumnezeu ne-a adus la credinţă pe noi, cei din îndepărtatul nord. Sfântul a săvârsit multe
minuni cu enoriasii nostri, dar as vrea să povestesc despre minunea care s-a întâmplat cu tatăl
socrului meu - un om care era departe de credinţă. Intr-un an, eram în vizită la rudele din
Gorlovka, regiunea Don. Discutam despre Dumnezeu. Socrul meu a spus: „Eu îl am pe
Dumnezeul meu!" Mai târziu am aflat că el îl numea Dumnezeu pe Sfântul Nicolae si, la
protestele mele că Sfântul Nicolae este doar slujitorul lui Dumnezeu, el mi-a povestit
următoarea istorisire:
In timpul războiului, tatăl său preda la un gimnaziu din Kiev. Nemţii l-au arestat.
Celula unde a fost închis bunicul Emanuil era strâmtă. Sapte oameni erau asezaţi pe
podea, iar picioarele si le întideau spre mijlocul celulei, unul peste altul. In câteva minute,
picioarele celui de dedesubt oboseau si atunci el le punea deasupra celorlalţi. Aproape că nu
dormeau. Odată, aţipind, Emanuil a auzit o voce: „Vei rămâne în viaţă. Să vii să mulţumesti
pe adresa...", si i-a numit casa, strada, etajul. Tovarăsii lui Emanuil au fost împuscaţi toţi, unul
după altul. In celulă a rămas doar bunicul. Orasul a fost eliberat, iar deţinuţilor li s-a dat
drumul.
Bunicul nu înceta să se gândească: cine oare l-a salvat? S-a dus pe adresa indicată. A
urcat la etajul al doilea, dar s-a pierdut. Nu mai stia numărul apartamentului. A mers prin
coridorul întunecat. In stânga si în dreapta erau doar apartamente. La capătul coridorului se
zărea o luminiţă. Bunicul si-a îndreptat pasii într-acolo. Când a ajuns, a văzut pe perete icoana
Sfântului Nicolae si o candelă care ardea. Iată cine l-a salvat! De aceea, mai târziu el le-a
cerut copiilor săi să-l cinstească pe Sfântul Nicolae.
Liudmila Kotlovskaia, orăselul Beringovsk (Ciukotka)
88
Nu se va pierde nimic
Impreună cu sora mea am plecat în Egipt. Am luat cu mine o iconiţă pliantă cu
chipurile Mântuitorului, Maicii Domnului si Sfântului Nicolae, pe care o primisem în dar de
la redacţia ziarului „Adevărul credinţei", precum si ultimul număr al ziarului. In a doua zi a
sederii noastre în Hurgad, după o plimbare prin oras, coborând din autocar, fără să-mi dau
seama am scăpat portmoneul. Am constatat că nu-l mai aveam abia în ziua următoare. Vă
imaginaţi situaţia noastră, când mi-am dat seama că pe lângă o sumă neînsemnată de bani, în
portmoneu mai era si cheia de la seif, unde se păstrau toţi banii nostri.
Ne-am adresat la biroul de informaţii. Nimeni nu ne înţelegea. La ora trei am fixat o
întâlnire cu agenta noastră de turism. Asteptarea mi s-a părut lungă. Eu m-am întors la hotel si
am început să mă rog. După aceea am luat în mâini ziarul „Adevărul credinţei", unde pe prima
pagină era icoana Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Am îngenuncheat pentru rugăciune.
Ceream sfântului să facă o minune - să găsesc portmoneul.
La ora fixată, ne-am întâlnit cu agenta noastră si i-am povestit cele întâmplate. Ea ne-a
linistit, încredinţându-ne că dacă portmoneul s-a pierdut în autocarul nostru, el se va găsi
negresit.
Agenta a sunat la sediul firmei si ce mare ne-a fost bucuria când am aflat că
portmoneul nostru se găsea acolo! Tot drumul până acolo nu încetam să-I mulţumim lui
Dumnezeu si Sfântului Nicolae. Dar cea mai mare bucurie a fost că am găsit iconiţa cu chipul
Sfântului Nicolae al Mirei Lichiei, căruia i-am promis că voi scrie despre această minune la
ziar.
„Bucură-te Nicolae, mare făcător de minuni!"
Nina Levitskaia, orasul Sankt-Petersburg
Rugăciunea
In satul nostru se reconstruieste Biserica Sfântului Nicolae. Conform legendei, nu
departe de biserică a fost găsită de către un nebun pentru Hristos o icoană a Sfintei
Parascheva. łăranii au luat-o cu forţa si au adus-o la biserică, însă ea, în chip minunat, a fost
găsită din nou în acelasi loc, lângă izvor. Mai târziu, acolo a fost înfiinţată o mănăstire de
femei, iar apa din izvor era socotită tămăduitoare.
Biserica se reconstruieste cu greu. Au fost refăcuţi pereţii, s-au scos tone de gunoi, s-a
cimentat podeaua si s-au pus geamurile. Din păcate, turla bisericii este din cărămidă si, din
cauza ploilor, se năruie. Trebuie acoperită cu tablă, dar nu mai avem resurse. Noi dorim din
tot sufletul să ne rugăm în biserică si sperăm că Dumnezeu ne va trimite si un preot.
In luna mai, în ziua prăznuirii Sfântului Nicolae, din satul vecin, Vâsnii Volocika, a
venit la noi un preot. Peste o săptămână, de Sfânta Treime, s-a stins din viaţă o bătrână, Maria
Tomkina, care îl cinstea în mod deosebit pe Sfântul Nicolae. Sfântul i-a apărut de două ori.
Maria ne-a povestit aceasta după slujbă, la masa de sărbătoare.
Prima dată, când era mai tânără, a fost arestată pentru că nu venea la muncă. A fost
închisă în casa parohială. A plâns si s-a rugat toată noaptea. Dimineaţa, o mână grea de
89
bărbat, povestea ea, a atins-o pe umăr. Era Sfântul Nicolae, care i-a spus că nu va păţi nimic.
Maria a trecut fără frică pe lângă miliţian si, într-adevăr, două ore mai târziu a fost eliberată.
Noi am întrebat-o de ce era sigură că acela fusese anume Sfântul Nicolae, iar ea ne-a explicat
că lui i se rugase cel mai mult.
A doua oară, Maria l-a văzut iarna, în pădure, când aducea cu carul lemne pentru calea
ferată. Ne spunea că se ruga întotdeauna Sfântului Nicolae ca să ajungă cu bine si să nu se
răstoarne carul cu lemne. Lângă o movilită, unde multe care se răsturnau, pe trunchiul unui
mesteacan retezat stătea asezat un bătrân, îmbrăcat în negru. El a salutat-o. Când au ajuns la
destinaţie, femeile au întrebat-o de ce acesta a salutat-o numai pe ea, si nu si pe ele. Iar
bărbaţii care mergeau în urmă le întrebau pe cine au văzut. La întoarcere, lângă mesteacăn, nu
mai era nimeni.
Nicolae Dubrovin, satul Tubos, regiunea Tver
„Incremenirea Zoiei"
In anul 1956, când la putere era N. S. Hrusciov, a avut loc un eveniment care a zguduit
întreaga lume ortodoxă - „încremenirea Zoiei". Vom relata pe scurt această minune, care s-a
întâmplat în Samara (pe atunci Kuibâsev).
O muncitoare a uzinei de ţevi, pe nume Zoia, a hotărât să întâmpine Revelionul
împreună cu prietenii săi. Mama ei, o femeie credincioasă, s-a opus acestei petreceri, pentru
că era postul Crăciunului. Zoia nu i-a dat ascultare. De Revelion s-au adunat toţi prietenii, cu
excepţia logodnicului Zoiei, care fusese reţinut undeva. Cânta muzica si toţi dansau, numai
Zoia nu avea cu cine. Supărată, a luat de pe perete icoana Sfântului Nicolae, spunând: „Dacă
nu este Nicolae al meu, voi dansa cu Sfântul Nicolae!" La rugămintea prietenelor să nu facă
asa ceva, ea a răspuns cu obrăznicie: „Dacă Dumnezeu există cu adevărat, atunci să mă
pedepsească!" Cu aceste cuvinte, a început să danseze. La a treia rotire, camera s-a umplut de
un zgomot puternic, s-a ridicat un vârtej si a fulgerat. Toţi au fugit speriaţi din casă. Doar Zoia
a rămas încremenită, cu icoana în braţe - era ca o stană de piatră si rece ca marmura.
Nu au putut s-o miste din loc, picioarele îi erau parcă înfipte în pământ. Cu toate că nu
dădea niciun semn de viaţă, Zoia era vie: inima îi bătea. Din acel moment, ea nu a mai putut
bea si mânca. Medicii se străduiau din răsputeri s-o readucă în simţire.
Vestea despre minune s-a răspândit cu iuţeala fulgerului prin oras. Mulţi veneau să
vadă „încremenirea Zoiei". Insă peste un timp, autorităţile au interzis aceste vizite si au pus
miliţieni să păzească locuinţa si să le spună celor veniţi în oras si celor curiosi că nu s-a
întâmplat nicio minune.
Cei care erau la post, auzeau însă noaptea cum Zoia striga: „Mamă! Roagă-te! Pierim
în păcate! Roagă-te!" Comisia medicală a confirmat că inima fetei continua să bată, cu toate
că ţesutul era tare ca piatra (nu puteau să-i facă injecţii, acele se rupeau). Preoţii chemaţi, după
citirea anumitor rugăciuni, nu puteau lua icoana din mâinile fetei. In ziua Crăciunului a venit
si părintele Serafim (Tiapocikin, pe atunci încă părintele Dimitri). El a săvârsit o slujbă cu
sfinţirea apei si a stropit cu aghiazmă camera în care se afla Zoia. După aceea s-a apropiat de
ea si a luat din braţele ei înţepenite icoana11
si a spus: „Nu ne-a rămas decât să asteptăm un
semn în Ziua cea Mare!"12.
In ajunul Bunei-Vestiri, un bătrân venerabil s-a apropiat de miliţienii care stăteau de
pază, cerându-le permisiunea să intre în casă. A fost refuzat. El a apărut însă si a doua zi. De
11 Conform unor mărturii, icoana a fost luată din mâinile Zoiei de către un alt preot.
12 Ziua cea Mare (Velikii Deni, în Ib. ukraineană) - Pastele (nota trad.).
90
asemenea, a fost refuzat. A treia zi, chiar de Buna-Vestire, în sfârsit, i s-a permis sa intre. Cei
care stăteau de pază auzeau cum bătrânul îi spunea Zoiei: „Ei, ai obosit să tot stai în picioare?"
A trecut timpul si bătrânul nu mai iesea. Când miliţienii au intrat în casă, el nu mai
era acolo. Ei erau convinsi că acest bătrân a fost însusi Sfântul Nicolae.
Zoia a rămas încremenită patru luni (128 de zile), până la Pasti, care în acel an era pe
data de 23 aprilie (6 mai pe stilul nou). In noaptea Sfintei Invieri, Zoia striga: „Rugaţi-vă! Cât
este de înfricosător, pământul arde! Lumea piere în păcate! Rugaţi-vă!" Din acel moment, ea a
început să-si revină. In mâini si în picioare i-a reapărut viaţa. A fost culcată în pat, dar
continua să strige si să-i îndemne pe cei din jur să se roage pentru pace, pentru cei în păcate,
pentru pământul plin de fărădelegi.
- Cum ai trăit tot acest timp? o întrebau. Cine te hrănea?
- Turturelele, ele mă hrăneau, le răspundea Zoia.
Prin rugăciunile Sfântului Nicolae, Dumnezeu S-a milostivit de ea si a iertat-o.
Toate cele întâmplate au zguduit atât de mult orasul Kuibâsev si localităţile din jur,
încât mulţi au început să creadă în Dumnezeu. Toţi se grăbeau să ajungă la biserică, cei
nebotezaţi se botezau, cei ce nu aveau cruciuliţe si le cumpărau - cruciuliţele se cumpărau în
cantităţi enorme, încât nici nu ajungeau la toţi.
După mulţi ani de la acest eveniment, Arhimandritul Serafim (Tiapocikin) a fost
întrebat despre întâlnirea sa cu Zoia. El însă evita să răspundă, îsi aminteste protoiereul
Anatoli Litvinko, clericul eparhiei Samara:
„L-am întrebat pe părintele Serafim: «Părinte, dumneavoastră aţi luat icoana din
mâinile Zoiei?» El, smerit, a plecat capul si după tăcerea lui am înţeles: Da!" Părintele
ascundea aceasta din smerenie, dar si pentru că autorităţile puteau să-l aresteze din nou din
cauza mulţimii de oameni care venea la el, a doritorilor să se închine icoanei făcătoare de
minuni a Sfântului Nicolae, care se afla în biserica unde slujea el. Cu timpul, autorităţile au
cerut ca icoana să fie luată si ascunsă de lume. Ea a fost dusă în altar.
Nu demult, presa a început din nou să se intereseze de acest caz. Iată câteva extrase
din ziarul „Komso-molskaia pravda":
„Mulţi credinciosi din Samara o cunosc pe pensionara Anna Ivanovna Fedotova.
«In acele zile am fost de două ori în casa Zoiei, îsi aminteste Anna Ivanovna, veneam
de departe. Casa era înconjurată de miliţieni. Am hotărât să întreb despre cele întâmplate pe
unul din ei. Am zărit un miliţian tânăr, care tocmai iesea pe poartă. L-am ajuns din urmă si lam
întrebat: „Spuneţi-mi, este adevărat că Zoia a încremenit?” El a răspuns: „Mă întrebi exact
ca si soţia mea, însă eu nu-ţi voi spune nimic, ci mai bine priveste singură...” El si-a scos de
pe cap chipiul si mi-a arătat părul albit: „Vezi? Este mai grăitor decât orice cuvânt. Noi am
semnat si ni s-a interzis să vorbim despre aceasta. Dar dacă ai sti cât de frică mi s-a făcut când
o priveam pe această fată împietrită!»"
Recent, un om ne-a relatat ceva nou despre minunea din Samara. Este vorba de un om
respectat de întregul oras, parohul Bisericii Sfânta Sofia, preotul Vitali Kalasnikov:
„Mătusa mamei mele, Anna Pavlovna Kalasnikova, în 1956 lucra în calitate de medic
la Salvare, în Kuibâsev. In acea zi, dimineaţa, ea a venit la noi si ne-a spus: «Voi dormiţi, dar
orasul e demult în picioare!» si ne-a povestit despre tânăra încremenită. Ne-a mai spus că
(desi semnase să nu spună nimănui nimic) în acel moment ea venea de acolo. O văzuse pe
Zoia, care era ca o stană de piatră. Văzuse si icoana Sfântului Nicolae în braţele ei. Incercase
să-i facă o injecţie, însă toate acele se rupseseră. Toţi am rămas zguduiţi de cele povestite. A.
P. Kalasnikova a lucrat la Salvare încă mulţi ani. S-a stins din viaţă în 1996. Eu m-am preoţit
înainte de moartea ei. Mai sunt în viaţă si azi cei cărora le-a povestit ea despre Zoia în acea
dimineaţă.13"
Valentina Nicolaevna M. (orasul Belgorod) îsi aminteste: „Venisem la părintele
Serafim. Peste noapte am rămas în casa Mariei Romanovna, unde s-au adunat mai mulţi
13 Komsomolskaia Pravda, 2 septembrie, 1977.
91
crestini. Din cauza căldurii, nu puteam să dorm. Doi tineri au iesit afară să respire aer curat si,
în urma lor, am iesit si eu. Am început să vorbim. Din discuţie am aflat că erau studenţi la seminar.
I-am întrebat despre Zoia. Când se întâmplase minunea, ei erau copii. Această minune
îi adusese la credinţă si la Dumnezeu. Acum erau fiii duhovnicesti ai părintelui Serafim si
mărturiseau că părintele Serafim fusese cel care luase icoana din mâinile Zoiei."
...După slujbă, starosta bisericii, preoteasa Ekaterina Lucina (în călugărie maica
Serafima), m-a întrebat: «Te-ai închinat la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae?»
«Da», am răspuns. «La care anume?» I-am arătat icoana mare a Sfântului Nicolae de lângă
perete. Preoteasa a spus: «Trebuie să te închini la cea de pe analog. Părintele nostru a luat-o
din mâinile Zoiei. Dar despre aceasta să nu spui numănui; ni s-a interzis. Părintele poate fi din
nou arestat».
Copiii duhovnicesti ai părintelui mărturisesc că din Kuibâsev a venit o femeie
credincioasă care, atunci când l-a văzut pe părintele Serafim, a recunoscut în el pe părintele
care luase icoana din mâinile Zoiei. Se pare că nu întâmplător, cu binecuvântarea părintelui
Serafim, în biserica din satul Rakitnoe, la icoana Sfântului Nicolae si la Răstignirea
Domnului, de 35 de ani, ard candele neadormite.
Elisaveta Konstantinovna Fofanova, fiica duhovnicească a părintelui, l-a întrebat
odată: „Părinte, dumneavoastră aţi luat icoana de la Zoia?" El i-a răspuns: „La ce vă trebuie să
stiţi aceasta? Nu mă mai întrebaţi."
O altă fiică duhovnicească, de asemenea, l-a întrebat: „Părinte, dumneavoastră aţi fost
în Kuibâsev si aţi luat icoana din mâinile Zoiei, săvârsind astfel o minune?" Părintele a
răspuns: „Copila mea, minunile le face doar Dumnezeu, iar noi, nevrednicii, le primim prin
rugăciuni."
Din amintirile Alexandrei Ivanovna A.: „In a cincea săptămână din Postul Mare, în
1982, am sosit în Rakitnoe. Am îndrăznit să-l întreb pe părintele: «Părinte, unde este icoana
Sfântului Nicolae, pe care aţi luat-o de la Zoia?» El m-a privit cu severitate. S-a asternut o
liniste adâncă. De ce mi-am amintit anume despre această icoană? In Kuibâsev, rudele mele
locuiau pe aceeasi stradă cu Zoia. Când s-au întâmplat toate acestea eu aveam 14 ani. Pentru
ca lumea să nu se adune în jurul casei, seara se stingea lumina. Strigătele Zoiei îi îngrozeau
însă pe toţi. Un tânăr miliţian, care era de pază, a încărunţit din această cauză. Rudele mele, ca
martori oculari la tot ce se întâmpla, au devenit credinciosi si au început să meargă la biserică.
Minunea «încremenirii Zoiei» s-a întipărit adânc în mintea mea.
In momentul când părintele mă privea, m-a fulgerat un gând: «Vai de mine!» Părintele
a spus: «Icoana e în biserică, pe analog. Au fost si timpuri când ni s-a poruncit s-o scoatem
definitiv din biserică, si a mai adăugat apoi: Sunteţi prima căreia i-am spus acestea». Peste
două săptămâni, părintele s-a stins din viaţă".
Iată ce a relatat Klavdia Ivanovna Petrunenko din Sankt-Petersburg, fiica
duhovnicească a Mitropolitului Nicolae (Iarusevici)14:
„L-am întrebat pe Vlădica dacă a fost în Kuibâsev si dacă a văzut-o pe Zoia. Vlădica a
răspuns: «Am fost acolo, m-am rugat, însă icoana de la Zoia nu eu am luat-o - nu era încă
momentul. Icoana a luat-o părintele Serafim (pe atunci încă preotul Dimitri).»
Cu puţin timp înainte de moartea părintelui Serafim, eu am fost la biserica din
Rakitnoe. Acolo, în altar, în partea dreaptă de la pristol, am văzut icoana Sfântului Nicolae. In
timpul discuţiei cu părintele Serafim în chilie, eu l-am întrebat: «Părinte, în altar am văzut o
icoană a Sfântului Nicolae - este aceea care a fost la Zoia?» «Da», a răspuns el. Despre Zoia
n-am mai vorbit."
14 Mitropolitul Nikolae Iarusevici (1891-1961), doctor în teologie, propovăduitor renumit, în 1914 este tuns
călugăr si hirotonit ieromonah. Din 1919 - arhimandrit, stareţ al Lavrei Aleksandro-Nevsk. Din 1929 - episcop,
din 1941 - mitropolit al Kievului, din 1942 - administrator al Patriarhiei Moscovei; în 1944 este numit la
Catedrala din Krutiţk. A depus multe eforturi diplomatico-bisericesti. Este înmormântat la Lavra Troiţe-
Serghiev.
92
Despre evenimentele din Kuibâsev îsi aminteste si protoiereul Andrei Andreevici
Savin, care în acea vreme era secretar al eparhiei Samara: „Pe atunci episcop era Prea Sfinţitul
Ieronim. Dimineaţa, eu am observat câţiva oameni care se îmbulzeau lângă o casă. Spre seară
numărul lor ajungea la o mie. Au fost puse patrule, dar la început nu se atingea nimeni de ei.
Mai târziu patrulele au început să împrăstie mulţimea, sub pretextul «încălcării linistii
locuitorilor si a circulaţiei», însă mulţimea continua să crească. Mulţi veneau din satele de
prin apropiere.
Erau zile încordate. Bineînţeles că lumea astepta de la noi explicaţii, însă niciun preot
nu se apropia de casă. Se temea. Pe atunci, noi toţi eram urmăriţi. Toţi preoţii erau înregistraţi
si erau numiţi si destituiţi din post de către un reprezentant din comitetul executiv. In orice
moment, oricare dintre noi putea rămâne fără serviciu si, respectiv, fără surse de trai. Iar
evenimentul care se ivise le oferea o ocazie prielnică de a se răfui cu noi!
In curând, printre credinciosi a început să circule zvonul că Zoia a fost iertată si că în
ziua Sfintelor Pasti ea va învia. Prin oras au început să se plimbe cete de comsomolisti, care
«demascau» cu însufleţire si susţineau sus si tare că ei intraseră în acea casă si nu văzuseră
nimic. Aceasta a pus si mai mult paie pe foc. Asa că si cei care într-adevăr nu crezuseră la
început în minune sfârsiseră prin a se îndoi: «Se pare că lumea are dreptate, desi nu în
totalitate. Nu mă îndoiesc însă că în casa de pe strada Cikalov s-a întâmplat ceva!»15
Arhiepiscopul Evsevii de Samara si Sârzansk, în concluzie, îsi exprimă propria opinie
despre cele întâmplate: „Martori la această minune sunt numerosi oameni. Despre ea, personal
am aflat în 1957, în timpul studiilor mele la seminar. Nu era nicio îndoială: ne aflam, întradevăr,
în faţa unei mari minuni! In acei ani grei, când biserica era prigonită si batjocorită de
autorităţile atee, acest caz, al arătării minunate a puterii dumnezeiesti, a făcut senzaţie. Si nu
doar printre locuitorii din Samara.
Minunea cu Zoia a fost o lecţie pentru noi toţi. Căci faţă de obiectele sfinte trebuie să
ne purtăm cu evlavie. A fost, totodată, o lecţie si pentru necredinciosi: nu te obligă nimeni să
crezi, dar nu batjocori obiectele sfinte, căci vei fi pedepsit! Dacă necredincioasa Zoia nu s-ar
fi atins de icoana, nu s-ar fi întâmplat nimic. Asemenea minuni au fost multe de-a lungul
timpului: necredinciosii care atingeau obiectele sfinte erau pedepsiţi. Afonie, de exemplu, în
Ierusalim, în momentul înmormântării Maicii Domnului, a vrut să-i răstoarne sicriul. In văzul
tuturor, îngerul Domnului i-a tăiat mâinile. Sunt cunoscute cazuri când cineva dădea jos
clopotele bisericii si, împreună cu ele, cădea si el.
Da, în acele vremuri, oamenii aveau mare nevoie de minuni. Si minunile apar atunci
când este mare nevoie de ele, atunci când hotărăste Dumnezeu16.
După ce a luat icoana din mâinile Zoiei, părintele Dimitri (Tiapocikin) a fost denunţat
si i s-a intentat un nou dosar, iar Mitropolitul Ieronim a fost destituit din funcţie. Iată ce a
povestit în 1989 egumenul Gherman, reorganizatorul schitului Optina (în anii '50 el slujea în
catedrala din Kuibâsev):
„Despre ceea ce nu am văzut, nu voi vorbi; voi împărtăsi doar ceea ce stiu. Strada a
fost încercuită de miliţieni si s-au adunat semnături pentru a păstra tăcerea. Imputernicitul
comitetului executiv l-a sunat pe parohul catedralei si l-a rugat ca el să anunţe lumii că nu s-a
întâmplat nicio minune. Părintele i-a răspuns: «Permiteti-mi să merg să văd si să le spun oamenilor
ceea ce am văzut!» Imputernicitul a căzut pe gânduri si a promis că va reveni.
Telefonul a sunat peste o oră. I s-a spus părintelui că nu mai trebuia anunţat nimic. Deoarece
printre oameni circulau multe zvonuri, chiar si ziarele orăsenesti nu au putut trece cu vederea
evenimentul. Ele îl prezentau însă ca «o minciună a popilor». La puţină vreme de la acest
eveniment, părintele Serafim a fost condamnat la trei ani de închisoare."
I s-a interzis să vorbească despre aceasta, iar, după ce s-au scurs cei trei ani, a fost
trimis să slujească într-un sătuc îndepărtat din regiunea Dnepropetrovsk. Mai târziu a fost
transferat în satul Mihailovskoe.
15 Voljskii Komsomoleţ, 2 septembrie, 1990.
16 Blagovest: Samarskaia Hristianskaia Gazeta, 1992, nr.l, p.7; nr.3, p.5.
93
Extras din cartea „Stareţul din Belgorod.
Arhimandritul Serafim (Tiapocikin)",
(Lavra Troiţe- Serghiev, 1998)
Pierzătorul învăţăturilor diavolesti
Ieromonahul Serghie (Râbko), parohul Bisericii Pogorârea Sfântului Duh din cimitirul
Sfântul Lazăr, orasul Moscova, a relatat următoarele: La începutul anilor '90, a fost trimis să
reorganizeze schitul Optina. O femeie i-a povestit cum ajunsese ea la credinţă. Era membru
activ de partid si se ocupa de propaganda antireligioasă. De la un timp, a început să-i vină în
somn bunicul, Stepan, care fusese preot. El îi povestea nepoatei anumite întâmplări din viaţa
ei, pe care aceasta nici nu le bănuise. Astfel, i-a descoperit că mama ei nu era femeia pe care o
considera ea drept mamă, fapt care, mai târziu, s-a adeverit. Iar altă dată, tot în vis, ea a văzut
moartea mucenicească a bunicului său: cum comunistii l-au bătut, l-au batjocorit si l-au
aruncat de viu într-o fântână, unde el a murit în chinuri groaznice, iar familia sa - preoteasa si
copiii - a fost obligată să stea zile întregi lângă fântână si să privească la chinurile lui.
După aceste vise, concepţiile ateiste ale nepoatei preotului s-au năruit, însă nu până la
capăt. Si atunci i s-au întâmplat următoarele. Fiica sa astepta un copil. Când era în luna a
saptea, a fost internată în spital: copilul era slab dezvoltat si medicii le-au spus să se astepte la
ce poate fi mai rău.
Auzind sentinţa medicilor, nepoata preotului a venit acasă si a căzut în genunchi. In
casă nu avea icoane, căci cu mâna ei le dăduse jos. Ii rămăsese doar o singură iconiţă,
prăfuită, a Sfântului Nicolae. Acestui sfânt a început ea să i se roage cu foc. Peste puţin timp a
observat cum deasupra umărului drept i-a apărut o luminiţă, care s-a apropiat de icoană si a
intrat în ea. Femeia a înţeles că rugăciunea îi fusese auzită.
Fiica ei a născut, într-adevăr, cu bine si în curând a fost externată. Pruncul era în
braţele bunicii, care l-a adus în cameră, iar când a trebuit să fie desfăsat, privirea lui a căzut pe
icoana Sfântului Nicolae. Copilul slab, mic, născut înainte de termen, a zâmbit si si-a întins
mânuţele către icoană.
„Am fost uimită de acest gest. Era un gest constient. De-abia atunci am înţeles totul.
Am aruncat carnetul de partid si m-am însemnat cu semnul sfintei cruci".
Astfel a demascat sfântul învăţătura comunistă, a adus la credinţă si a împăcat cu
Dumnezeu pe nepoata preotului martir. Să odihnească Dumnezeu în pace sufletul lui si să ne
miluiască pe noi! Amin!
Ieromonahul Serghie(Râbko), Moscova
In semnul crucii
S-a întâmplat chiar la începutul războiului. Mi-a povestit un preot din Moscova. O
94
rudă de-a lui locuia în Moscova. Soţul acesteia era pe front si rămăsese singură cu copiii.
Trăiau de pe o zi pe alta, iar ea nu mai putea suporta să-i vadă chinuindu-se. La un moment
dat, femeia deznădăjduită se gândea să-si pună capăt zilelor. Ea avea o iconiţă a Sfântului
Nicolae, desi nu-l cinstea în mod deosebit. Nu i se rugase niciodată. La biserică nu mergea.
Probabil că icoana îi rămăsese mostenire de la mama ei.
Intr-o zi, femeia s-a apropiat de această icoană si a început să-l certe pe Sfântul
Nicolae, strigându-i: „Cum poţi privi linistit la aceste chinuri, la cum lupt eu singură? Vezi,
copiii mei mor de foame! Iar tu nu faci nimic ca să mă ajuţi în vreun fel!" In deznădejdea sa,
femeia a iesit din casă, probabil cu gândul de a porni spre râu sau de a încerca să-si pună capăt
zilelor. Deodată se împiedică si căzu. Când dădu să-si ridice privirea, jos, în faţa ei, zări o
mulţime de bancnote de zece ruble, aranjate în semnul crucii. Femeia se cutremură. Căută mai
întâi cu privirea pe cel care le-ar fi putut pierde. In jur nu era nimeni. Atunci înţelese că
Dumnezeu S-a milostivit de ea si că Sfântul Nicolae i-a trimis acesti bani.
Aceasta a impresionat-o atât de mult, încât si-a îndreptat mintea si gândul spre
biserică. S-a întors acasă si a îngenuncheat în faţa icoanei. Plângea, se ruga si-I mulţumea lui
Dumnezeu. De banii primiţi a cumpărat de mâncare. Dar cel mai important lucru a fost că ea
s-a încredinţat că Dumnezeu îi este întotdeauna aproape si că în momentele cele mai grele din
viaţă El nu-l părăseste pe om, ci îi întinde o mână de ajutor.
Femeia a început să meargă la biserică, iar copiii au crescut cu credinţă în Dumnezeu,
unul dintre ei devenind preot.
Istoria unui hippy
Am călătorit mult cu autostopul (bani, desigur, nu aveam). Mi se întâmpla si iarna,
seara târziu. Uneori mi se întâmpla să nu treacă ore în sir nicio masină sau nu voia niciuna să
oprească. Atunci când îngheţam prea tare si îmi dădeam seama că s-ar putea să petrec o
noapte sub cerul liber, într-un loc pustiu sau chiar în zăpadă, începeam să mă rog Sfântului
Nicolae, Făcătorul de minuni (trebuie menţionat aici că, în general, hippy-i sunt credinciosi).
Nu treceau nici 20 de minute si apărea o masină, care întotdeauna se oprea. Desi mă aflam
doar pe calea care duce la Dumnezeu, înţelegeam totusi că nu este bine să abuzez de ajutorul
Lui si mă rugam cu frică doar atunci când era strict necesar. Si sfântul mă ajuta de fiecare
dată, iar aceasta mă întărea si mai mult în credinţă.
Biserica nu a fost închisă
La sfârsitul anilor '20, starostele bisericii noastre, Sfântul Nicolae, din satul Novai,
care se află la aproximativ 75 km. de orasul Vladimir, era Ivan Tarasovici Matveev. Când
autorităţile au început să închidă bisericile, el, înţelegând că nu va putea să-si apere biserica,
la adunarea sfatului satului, a depus cheile. Le-a luat Grigori Ilici Semionov. Multe a avut de
îndurat acesta: la început l-au obligat să plătească impozite mari, iar apoi îl ameninţau că îl
vor deporta în Siberia. I-au luat grâul si vaca. I-au luat tot, iar el avea nouă copii. Dar toate lea
îndurat cu bărbăţie. Odată, când a fost chemat la sovietul sătesc, si-a sfâsiat cămasa si a
spus: „Puteţi să mă si omorâţi, dar cheile tot nu le veţi primi!"
95
Prigoana s-a înteţit însă. Atunci, la adunarea generală a enoriasilor, Grigori Ilici a pus
cheile pe masă si a spus că nu va mai putea apăra biserica si că, dacă nimeni nu le va lua, nu-i
rămânea decât să le arunce în iaz, iar biserica o va lăsa în grija lui Dumnezeu.
Cheile le-a luat o fecioară, Tatiana Semionovna Mocialova. Avea în jur de 80 de ani si
venise în acest sat tocmai din Serghiev Posad, unde un stareţ îi spusese că anume aici va fi
nevoie de ea si tot aici ea se va mântui.
La scurt timp după aceasta, ea a primit o înstiinţare: „A se prezenta la sovietul raional
din Iuriev-Polsk pentru a depune cheile si a închide biserica". Indurerată, s-a dus stareţa în
oras. La jumătatea drumului, pe panta care ducea de la satul Pianiţâno la râul Koloksa, a
ajuns-o din urmă un bătrân:
- Departe te-ai pornit? a întrebat-o el.
- Mi s-a spus că trebuie să mă înfăţisez la sovietul raional cu cheile de la biserică.
- Să nu te apropii tu singură de masă, ci să astepţi să te cheme ei!
I-a spus acestea si bătrânul a plecat în drumul său. Ea i-a urmat sfatul. Starostii de la
alte biserici, care primiseră si ei înstiinţare, se apropiau de masă, puneau cheile si plecau.
Bătrânica stătea pe scaun si astepta să fie chemată. La sfârsitul programului de muncă, au
întrebat-o:
- Mătusico, tu ce cauţi aici?
- Nici eu nu stiu.
- Mergi acasă, noi nu avem nevoie de tine aici.
Ea a plecat. Cât despre biserică, nimeni nu a mai deranjat-o.
Cine a fost acel bătrân, a rămas o taină. Poate chiar însusi Sfântul Nicolae, care a venit
să-si apere biserica.
Extras din cartea
„Stareţul schiarhimandrit Ghedeon"
(M. 1998)
Ajutătorul celor aflaţi în necazuri
Mi s-a întâmplat ca în 1922 să predic în una din bisericile de pe Taganka, nu departe
de cimitirul Rogojisk. Vorbeam despre Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, si despre
minunile săvârsite de el, despre grabnicul său ajutor.
După slujbă, s-a apropiat de mine un bărbat bine îmbrăcat, de vreo 45 de ani. S-a
prezentat ca fost proprietar al magazinului de haine de pe Petrovka, P., si m-a invitat la el la o
cafea, pe care o păstrase încă din perioada de dinainte de război. Mi-a mai spus că predica
mea l-a înduiosat până la lacrimi si că dorea foarte mult să-mi povestească două întâmplări
despre ajutorul minunat al Sfântului Nicolae.
Am acceptat invitaţia. P. împreună cu soţia sa locuiau nu departe de biserică. Nu aveau
copii; după lucrurile din casă, se vedea că odinioară fuseseră oameni înstăriţi.
Iată ce mi-a povestit gazda mea binevoitoare: „Locuiam într-un orăsel mic din
gubernia Voronej. Tatăl meu se ocupa cu comerţul. Cumpăra din satele de prin împrejurimi
cânepă, in, piei si altele. Eram săraci, familia era numeroasă.
Odată, în decembrie, când împlinisem 10 ani, tata a hotărât să mă ia cu el după marfă
în satele asezate la 25 de verste de oras. Aveam o iapă bătrână si o sanie usoară. Era o zi
frumoasă de iarnă. Soarele încălzea, drumul era bun si nici nu am observat cum trecuseră
primele zece verste. In jurul nostru erau doar câmpii, iar în cale, niciun sat.
Deodată, a început brusc să bată vântul, cerul s-a înnorat si a început să plouă. Ploaia
96
ne-a udat până la piele. Apa ni se scurgea pe după gulere. Si apoi, la fel de neasteptat, s-a
schimbat si vântul. A devenit tăios. S-a lăsat gerul si a început să viscolească. Pentru o astfel
de regiune, în câmp deschis, viscolul este destul de periculos. Tata îsi făcea griji. Biciuia din
răsputeri calul, care abia se misca pe drumul înzăpezit. Viscolea din ce în ce mai tare. Hainele
ude de ploaie îngheţaseră pe noi. La un moment dat, calul si-a încetinit pasul si s-a oprit. Ne-a
învăluit o căldură plăcută. Eu am adormit.
In vis, am zărit în depărtare o luminiţă care se apropia de noi, mărindu-se pe parcurs
ce se apropia, luând o formă ovală. In ea am văzut un bătrân cu o barbă scurtă si părul
întunecat, însă alb la capete.
Acest bărbat m-a privit cu severitate si mi-a spus: «Vasea, trezeste-l pe tata!» Am
încercat să mă ridic, pentru a face ce mi-a spus el, însă trupul refuza să mă asculte. Nu puteam
să mă misc. Bătrânul din nou a strigat la mine: «Vasili, ţie îţi spun! Trezeste-l pe tata, că veţi
îngheţa!» Din nou am încercat să mă misc, dar în zadar. Am observat că mâna mea era peste
mâna tatălui meu. Din răsputeri mi-am înfipt atunci unghiile în mâna tatei.
Tata s-a trezit si în aceeasi clipă, în apropiere, s-a auzit un lătrat de câine. El s-a ridicat
în picioare, s-a însemnat cu semnul crucii si a spus: «Slavă Domnului, suntem salvaţi!» A
coborât apoi din sanie si s-a îndreptat spre locul de unde s-a auzit lătratul.
Imediat a dat de un gard. Câinele a început să latre si mai tare. Tata s-a apropiat de
casă. Un bărbat a iesit în prag si tata i-a explicat că ne rătăcisem.
Cinci minute mai târziu, m-am pomenit într-o casă bine încălzită. M-au frecţionat cu
vodcă încălzită, m-au înfăsurat si m-au culcat pe cuptor. Samovarul deja fierbea. Mi-au dat
ceai si am adormit pe loc. A doua zi ne-am trezit târziu, dar sănătosi. Am hotărât să ne
întoarcem acasă.
Eu uitasem cu desăvârsire de vedenie, crezând că nu fusese vorba decât de un vis, si
nu am povestit nimănui despre ea.
Pe 1 ianuarie, mama mi-a spus: «Vasea, astăzi este ziua numelui tău. Să mergem la
slujbă! Te vei împărtăsi cu Sfintele Taine ale lui Hristos!» După slujbă, mama a mai rămas în
biserică să-si caute pomelnicul. Eu, între timp, mă plimbam prin biserică si deodată, spre
uimirea mea, am văzut pe stâlpul drept care sprijinea turla bisericii chipul acelui bătrân care
apăruse în momentul când eu si tata îngheţaserăm în timpul călătoriei noastre nereusite.
Aceasta m-a tulburat atât de mult, încât nu-mi mai puteam lua ochii de la acel chip, pictat
chiar pe perete.
Printre altele, pictorul zugrăvise ceva care nu poate exista în realitate: bătrânul avea
părul negru, iar pe la vârfuri, alb. Exact asa îmi apăruse si mie acel bărbat. Sfântul era pictat
în picioare, pe un fundal luminos, în formă ovală - asa cum îl văzusem.
Mama mă striga să plecăm. Eu însă, emoţionat, îi făceam semne să vină la mine. I-am
povestit ceea ce ni s-a întâmplat în timpul călătoriei.
Povestirea mea a impresionat-o mult. Ea mi-a spus: «Acesta este Sfântul Nicolae,
Făcătorul de minuni. El v-a salvat viaţa, ţie si tatălui tău!»
Mama a cerut să fie chemat preotul din altar, i-a povestit totul si i-a cerut să facă o
slujbă de mulţumire si să citească Acatistul Sfântului Nicolae.
Sfântul Nicolae mi-a salvat viaţa si a doua oară, mulţi ani mai târziu. Mă stabilisem în
Moscova si îmi deschisesem un magazin destul de bun, care putea să concureze chiar cu cel al
lui Mendel. Era prin anul 1920.
Bântuia foametea. Nu se putea face rost de ceva mâncare decât din sate, în schimbul
hainelor sau al obiectelor preţioase. łăranii le considerau pe acestea foarte ieftine. In schimb,
produsele lor erau foarte scumpe.
In ianuarie sau februarie am luat niste bucăţi de stambă, ceva haine si alte obiecte
preţioase si am plecat cu trenul în regiunea Tuia, într-o localitate unde cunosteam câţiva ţărani
înstăriţi. Am coborât la una din staţii si am ajuns în satul vecin, unde locuia un ţăran pe care îl
cunosteam de mulţi ani. I-am spus pentru ce venisem si l-am rugat să-mi împrumute calul ca
să pot ajunge în satul unde mi se promiseseră trei saci de cartofi.
97
łăranul s-a învoit si a doua zi am plecat la drum. Acolo am reusit să schimbăm stamba
si costumul pe cartofi. După ce m-am odihnit puţin, am pornit înapoi. La mijlocul drumului,
trebuia să urc un deal. De ambele părţi ale drumului erau plantaţi mesteceni si din această
pricină nu se vedea bine drumul.
Pe neasteptate, de după o cotitură a apărut un car mare, încărcat. Nu demult căzuse
zăpadă si pârtia era destul de îngustă. Am vrut să fac loc carului. Am tras căruţa mea la
stânga, încercând să merg pe lângă mesteceni, dar nu am băgat de seamă la povârnis. Am
simţit mai întâi cum sania s-a înclinat, iar apoi a alunecat în jos, trăgând după ea si calul.
M-am pomenit sub sanie, într-o râpă plină de zăpadă moale. Calul era culcat pe o
parte, peste hulubă. Incercările lui de a se ridica erau zadarnice, deoarece zăpada era foarte
mare si el nu avea în ce să se sprijine. Din aceeasi cauză, nici eu, desi cu greu îmi scosesem
capul de sub sanie, nu reuseam să ies de sub ea si să mă ridic în picioare. Căci, neavând de ce
să se sprijine, picioarele îmi alunecau neputincioase si se îngropau tot mai mult în zăpada
moale.
In timp ce mă zbăteam eu să ies de sub sanie, vântul s-a răcit si s-a lăsat gerul. Mi s-a
făcut frig, desi la început, tot încercând să mă eliberez de sub sanie, de prea mult efort
transpirasem. Calul continua să stea nemiscat.
Am avut aceeasi senzaţie ca si cu 25 de ani în urmă, când împreună cu răposatul meu
tată eram cât pe ce să îngheţăm. M-au trecut toţi fiorii. Aceeasi căldură plăcută mi-a învăluit
însă trupul si sub freamătul crengilor de brazi m-a luat somnul. Din nou am pornit să fac
miscări disperate, încercând cu tot dinadinsul să mă ridic în picioare, dar fără rezultat. Atunci
am început să strig. Strigam atât de tare, încât cred că vocea mi se auzea la o mare depărtare.
In curând, deasupra capului meu, pe povârnisul înalt pe unde trecea drumul, s-au auzit
scârţâitul carelor si voci omenesti. Am strigat si mai tare.
Scârţâitul a încetat. Am auzit cum doi oameni îsi făceau cu greu drum până la mine. In
sfârsit, m-au zărit. Au ajuns până la mine, m-au privit cu compătimire si au încercat să ridice
calul, bătătorind zăpada în jurul carului. Dar nu au putut face nimic si au plecat în cele din
urmă, strigându-mi: «Suntem patru oameni, dar oricum nu te putem lua cu noi, iar ce să facem
cu calul tău, nu stim. Noi venim de departe. Mai strigă, poate te vor auzi cei de aici si te vor
scoate. Rămâi cu bine!»
Vântul se înteţea tot mai mult. A început să ningă. S-au ridicat nori grei de zăpadă.
Inţelegeam că mi se apropia sfârsitul. Dar mi-am amintit cum în copilărie, fiind într-o situaţie
asemănătoare, m-a ajutat Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni. Căzut în râpa plină de zăpadă,
m-am adresat marelui ierarh, cerându-i ajutorul.
łin minte, îsi continua istorisirea P., că m-am rugat ca un copil, cu lacrimi: «Sfinte al
lui Dumnezeu! Acum 25 de ani, copil fiind, mi-ai salvat viaţa. Mijloceste si acum pentru mine
si cu rugăciunile tale, sfinte, salveză-mi viaţa, nu mă lăsa să mor fără pocăită, într-un loc
pustiu! Tu esti ajutătorul grabnic al celor care cu credinţă te cheamă. Ajută-mă, că pier!»
De-abia am reusit să spun aceste cuvinte, că am si auzit deasupra mea scârţâitul unor
care si voci omenesti. Am strigat din ultimele puteri. In curând, am văzut niste ţărani care se
îndreptau spre mine. Zăpada le ajungea aproape până la brâu. Erau patru sau cinci oameni. Ei
au ridicat calul si, luându-l de căpăstru, l-au scos la drum.
Peste trei sferturi de oră eram deja la prietenul meu, care, văzând că începuse vijelia si
se întuneca, iar eu nu veneam, îsi făcea griji pentru mine.
Când am ajuns la el, am mulţumit Domnului si Sfântului Nicolae, Făcătorul de
minuni, pentru salvarea mea”, si-a încheiat el povestirea, adăugând că de atunci îl cinstea în
mod deosebit pe acest sfânt.
Iată, a concluzionat P., si mai spune lumea că nu există minuni; dar eu cred că m-a
salvat Dumnezeu prin rugăciunile Sfântului Nicolae!"
Istoria acestui om nu a putut să nu mă impresioneze.
Protoiereul Konstantln Rovinski,
98
extras din cartea „Discuţii cu un preot", 1995
La capătul răbdării
S-a întâmplat în timpul celui de-al doilea război.
Comunistii îl împuscaseră pe tata. Il luaseră în 1937, la ora două noaptea. Dimineaţa,
mama încercase să afle ceva despre el, dar i se spusese scurt: „Condamnat la zece ani.
Corespondenţa cu familia, interzisă." Vestea îi sfâsiase mamei inima. Noi eram opt copii, însă
Dumnezeu Cel Mult Milostiv S-a îndurat de ea si, cu timpul, a luat la El copiii, unul după
altul. Am rămas doar noi două: sora mea, născută în 1931, si eu, născută în 1935.
Eram săraci si deseori flămânzeam.
Odată mama a vândut cartelele de pâine, a cumpărat bolduri si alte mărunţisuri si a
plecat cu o vecină în sat, ca să le schimbe pe cartofi. Era primăvara devreme. Zăpada se topea
si în jur erau doar băltoace. Pe atunci eu aveam vreo opt ani.
Ele au făcut schimbul pe câte un sac de cartofi si se întorceau acasă cu sania. Se însera
si drumul trecea prin pădure. Sperau să iasă din ea până la lăsarea întunericului si chiar
ajunseseră aproape de margine, când au dat însă de apă: unde întorceau, apa le ajungea până
la genunchi. Mama a început să se roage Sfântului Nicolae. Amândouă erau sleite de puteri.
Se întuneca si au hotărât să astepte până dimineaţa. Deodată au auzit scartâitul unei căruţe si o
voce care îndemna caii: „Di, căluţule!" Auzind vocea, femeile s-au uitat una la alta, dar nu au
scos niciun cuvânt. Peste o clipă, chiar lângă ele s-a auzit scartâitul roţilor si s-a asternut
linistea. Mama a rupt prima tăcerea: „Hai să vedem, poate este o cărare". Când au ajuns, au
văzut trei scânduri late, care serveau drept pod. Astfel au putut trece. Abia atunci au înţeles că
vocea fusese a Sfântului Nicolae.
Era de Sfântul Nicolae cel de iarnă. Nu aveam nimic de mâncare. Mama era bolnavă.
In disperare, a spus: „Dacă am avea cel puţin niste coji de cartofi!" (Noi le adunam de pe la
gunoi.) Apoi s-a ridicat din pat si a iesit în curte. Acolo aveam un coteţ pentru câine, desi
câine nu aveam. In acest coteţ, mama a găsit o mânecă de la un cojoc. A adus-o în casă si cu
ciudă a spus: „Uite, acum voi începe să lucrez!" Noi ne-am culcat, desi somnul nu se lipea de
noi. O auzeam pe mama cum spunea: „Voi descoase mâneca si îi voi face o căciulă Liubei
(adică mie)." A început s-o descoasă, în timp ce se ruga singură Sfântului Nicolae. Deodată sa
apropiat de noi: „Liuba! Vera! Sculaţi-vă! Sfântul Nicolae ne-a făcut un cadou!", striga ea si
ţinea în mână o monedă de 10 ruble. Fără să înţeleg ceva, am spus: „A găsit o copeică si se
bucură!" Această monedă fusese cusută în mânecă. Noi am vândut-o si, pe lângă bani, am
primit si făină. Au mai venit apoi si alţi cumpărători, care ne ofereau o sumă mai mare, dar
noi deja o vânduserăm.
łin minte că era în plin război, de Crăciun. Noi nu aveam nimic de mâncare; mama,
bolnavă, stătea culcată în pat. In seara de Crăciun i-a spus sorei mele: „Vera, mergi cu Liuba
în sat. Ea se va duce pe la case, iar tu o vei astepta în pădure." Verei îi era rusine să cersească.
„Mai bine mor, decât să merg!", a fost răspunsul Verei, iar eu pentru mama eram gata să merg
si la capătul lumii! Cred că pe atunci aveam vreo 10-11 ani. Ne-am culcat toate. O auzeam pe
mama cum plângea si spunea: „Doamne, nu am loc nici aici! Ia-mă la Tine, pe mine si pe
copiii mei!" Era târziu. Din cauza foamei, nu puteam însă dormi. Mama s-a ridicat din pat si a
iesit în tindă. O iubeam mult pe mama. De aceea o urmam întotdeauna peste tot. In casă era
frig. M-am asezat într-un colţ, în bucătărie, chiar sub icoane. M-am lipit de perete si asa am
rămas. Mama a reintrat în casă. A adus tizic pentru foc si mi-a spus: „De ce te-ai sculat? E
99
frig!". A aprins focul în sobă, s-a rezemat de ea si a început să plângă.
Deodată s-a auzit o bătaie în usă. Fără să se întoarcă, mama a strigat „Cine-i acolo?
Intră!" Un bătrân a intrat în casă. Era plăcut la înfăţisare, cu o privire blândă. S-a închinat la
icoane si a spus: „Daţi-mi ceva de mâncare, în numele lui Dumnezeu!" Mama nici nu a ridicat
ochii să vadă cine a intrat. Plângea: „Iartă-mă, dar nici noi nu avem nicio coajă de pâine!" El a
continuat: „Lăsaţi-mă cel puţin să mă încălzesc." „Incălzeste-te!" El s-a asezat lângă mine.
Mama continua să plângă. Eu mă gândeam: „Poate el îmi va da ceva". Dar bătrânul nu avea
nicio traistă.
Fără să-mi dau seama, în mâinile bătrânului au apărut o bucată dintr-un material mai
plin si un ac cu aţă; nu le-a scos de nicăieri, ele au apărut ca din senin în mâinile lui.
Materialul era asemănător cu cel din vesmintele preoţesti - aceasta am aflat mai târziu. Eu am
strigat: „Mama! Mama!" Nu puteam să ies de la masă. De-abia atunci a înţeles mama ce s-a
întâmplat. Ea mi-a spus: „Nu te teme. Stai linistită." Bătrânul, fără să-i pese de ceva, stătea
linistit si cosea. Mama l-a întrebat: „Ce cosi?" „O traistă." „Dă-mi-o să ţi-o cos eu". El i-a dato.
Cât timp mama cosea, el cânta cuvintele pe care le repeta ea adeseori: „Doamne, ai milă de
mine, nu mai pot suporta, nu pot să mai văd chinurile copiilor mei, nu mai pot răbda!" Deseori
o auzeam pe mama spunându-le. Bătrânul a privit-o lung si a mai spus: „Iar Dumnezeu îţi
porunceste: Trebuie să rezisti!" Mama l-a întrebat: „Când se va termina războiul?" „Când voi
pleca, când voi veni, când voi sosi!", a urmat răspunsul.
Mama i-a terminat de cusut traista. El i-a spus: „Intoarce-mi-o ca să pot pune pâinea în
ea." S-a ridicat în picioare, s-a închinat la icoane si a plecat. Mama a iesit să-l conducă. Când
s-a întors în casă, a spus: „Liuba, el a dispărut în usă. Stii cine a fost?", si a arătat cu degetul la
icoana Sfântului Nicolae. „Da, mama! El a fost!", am strigat eu. Abia ce am spus aceste
cuvinte, că sora mea s-a ridicat din pat si, cu o voce calmă, a spus: „Liuba, repede, îmbracăte!
Vom merge în Raksa (un sat din apropiere)." Mamei nu-i venea să creadă că sora mea a
hotărât să mă ducă în sat. A căzut în genunchi în faţa icoanei si cu lacrimi îi mulţumea
Sfântului Nicolae. Noi am plecat. Sora mea a rămas să mă astepte în pădure, iar eu m-am dus
pe la case.
Mama ne învăţa să nu furăm si acest sfat mi-a folosit foarte mult. Se întâmpla să intru
într-o casă, iar stăpâna lipsea. Pe masă abureau cartofii. Ii fierbeau pentru animale. Mă
opream în prag. Mâna mea era ispitită să ia un cartof si să-l ducă la gură. Dar imediat în minte
îmi răsunau cuvintele mamei: „Să furi este un mare păcat!"
Astfel, Sfântul Nicolae ne-a făcut o traistă si noi am putut supravieţui în acele timpuri
grele, iar când sora mea si cu mine am mai crescut, am început să muncim în grădina noastră.
Monahia F., regiunea Ivanovo
100
Cuprins
Prefaţă........................................................................................................................................5
Milostivul făcător de minuni.......................................................................................................7
Misteriosul tovarăs de drum .......................................................................................................9
Rosteste „Tatăl nostru"..............................................................................................................10
Covrigi rumeni .......................................................................................................................11
Apărătorul ostasilor...................................................................................................................13
Ajutătorul preoţilor....................................................................................................................14
Cel ce a alungat moartea...........................................................................................................15
Salvarea unui musulman...........................................................................................................16
Minuni pe pământul Estoniei .................................................................................................17
Primul meu ocrotitor.................................................................................................................20
Iconiţa.......................................................................................................................................22
Ajutătorul călătorilor ..............................................................................................................25
Repararea nedreptăţii................................................................................................................27
Sfântul iubit al poporului rus....................................................................................................30
Ocrotitorul călugărilor...............................................................................................................32
Halta .......................................................................................................................................33
„Mamă, eu nu m-am înecat!" ..................................................................................................34
Permis de eliberare ..................................................................................................................35
După cuvântul mamei...............................................................................................................38
Salvator de la înec.....................................................................................................................39
Mărturisirea unui întemniţat .....................................................................................................41
Nu a îngăduit batjocura.............................................................................................................43
„Cine se roagă pentru tine?"......................................................................................................44
O seară de toamnă.....................................................................................................................45
„Cumpărătorul ceresc" ............................................................................................................46
„Somn cu pace dăruieste-mi" ..................................................................................................48
Cei ce au necinstit Biserica.......................................................................................................48
Rugăciune în timpul furtunii.....................................................................................................51
Stiam că mă va ajuta.................................................................................................................54
Scrisorile..................................................................................................................................58
Ocrotitorul familiei noastre.......................................................................................................60
Infrângerea dusmanilor.............................................................................................................62
Pedeapsa ..................................................................................................................................63
Lângă cruce..............................................................................................................................64
Orbirea duhovnicească ............................................................................................................66
Invăţătura duhovnicească ........................................................................................................67
Lumânarea................................................................................................................................68
Datorită credinţei mamei...........................................................................................................70
„Cum se cuvine a cânta minunile tale?"....................................................................................73
Pedepsirea hulitorului................................................................................................................75
Ziua în care m-am născut ........................................................................................................76
Pe locul arătării minunate..........................................................................................................78
Nimic nu poate fi întâmplător...................................................................................................80
Paznicul minunat.......................................................................................................................81
Legenda familiei .......................................................................................................................81
Promisiunea neîndeplinită.........................................................................................................82
101
Ajutător în învăţătură................................................................................................................83
Primejdia..................................................................................................................................84
Chipul plăcutului lui Dumnezeu...............................................................................................86
„Credinţa mea s-a întărit" .........................................................................................................88
Candela neadormită...................................................................................................................89
Icoanele au fost întoarse ...........................................................................................................91
Mirul tămăduitor......................................................................................................................92
„Pe mulţi de la moarte salvându-i"...........................................................................................93
Icoana cu chip de mongol.........................................................................................................94
Binecuvântarea mamei ............................................................................................................96
Intâlnirea minunată....................................................................................................................97
Reîntoarcerea la viaţă ..............................................................................................................99
Dătătorul de înţelepciune........................................................................................................101
Intoarcerea datoriei .................................................................................................................102
Invăţătorul copiilor .................................................................................................................104
Rudele mele ..........................................................................................................................105
Avertizarea ...........................................................................................................................107
„Nu plânge, copilă!" ...............................................................................................................108
O întâmplare din copilărie.......................................................................................................110
Barca minunată.......................................................................................................................111
„Rugăminţile multora ascultând" ..........................................................................................113
Gazda......................................................................................................................................114
Mâna pe icoană.......................................................................................................................115
Pedeapsa ...............................................................................................................................116
Scăunelul................................................................................................................................117
Binefăcătoarea dezinteresată...................................................................................................118
Celor legaţi slobozire..............................................................................................................119
Credinţa unui copil ................................................................................................................121
Eliberarea...............................................................................................................................123
Prin nori spre soare..................................................................................................................124
„Căieste-te de păcatele tale!" ...............................................................................................125
„Fiule, trezeste-te!".................................................................................................................127
Salvarea de la necinstire .........................................................................................................128
Vârtejul ..................................................................................................................................129
Hoţii.......................................................................................................................................132
Adevărul ...............................................................................................................................133
Cinstiţi sărbătoarea Ierarhului Nicolae....................................................................................134
Obiectul pierdut.......................................................................................................................135
Recăpătarea vederii.................................................................................................................136
Povestirea unui marinar...........................................................................................................137
Hrănitorul celor flămânzi .....................................................................................................139
Minunea.................................................................................................................................140
„Acesta este Nikola!" ............................................................................................................141
Datinile bunicii ......................................................................................................................142
Rugăciunea mamei ...............................................................................................................144
Bunicul ................................................................................................................................145
Bătrânul din gară.....................................................................................................................147
Despre post .............................................................................................................................150
Operaţia..................................................................................................................................151
Staţia.......................................................................................................................................152
Nădejdea.................................................................................................................................153
Ceream din tot sufletul ..........................................................................................................155
102
Camera Sfântului Nicolae.......................................................................................................155
De o sută de ori.......................................................................................................................157
Pierderea ................................................................................................................................158
„Sfinte Nicolae, ajută-mă!".....................................................................................................160
Bunicul din icoană...................................................................................................................161
Ochii lui Kolea ......................................................................................................................161
Călăuza ..................................................................................................................................162
Ocrotitorul meu cel sfânt.........................................................................................................163
Ne-a ocrotit si ne-a hrănit .......................................................................................................165
Dusmanul nu a putut trece.......................................................................................................166
Pedeapsa ...............................................................................................................................167
Lecţia......................................................................................................................................169
De partea cealaltă a râului Ujeni.............................................................................................170
Nikola - dătătorul de pâine......................................................................................................171
Cei ce cântă minunile tale.......................................................................................................174
Biserica Sfântul Nicolae .........................................................................................................176
Fotografia ..............................................................................................................................178
Visul .....................................................................................................................................179
In acel cumplit an ..................................................................................................................180
Dusmanii Bisericii...................................................................................................................182
Pe râul Belaia.........................................................................................................................183
Vedenia..................................................................................................................................184
Bunicul cu barbă albă .............................................................................................................184
Prin mila Sfântului Nicolae.....................................................................................................186
Bătaia în geam.........................................................................................................................187
Cine m-a chemat în ajutor?.....................................................................................................188
Casa neîncuiată.......................................................................................................................189
Bătrânul..................................................................................................................................190
Serioja....................................................................................................................................191
Ocrotitorul ceresc ..................................................................................................................192
Lupii .....................................................................................................................................193
Referatul ...............................................................................................................................194
Viaţa .....................................................................................................................................196
Rugă din adâncul mării...........................................................................................................197
Nu a permis săvârsirea păcatului.............................................................................................198
Vânzătorul de piei...................................................................................................................199
Bunica Ecaterina.....................................................................................................................201
Două minuni ..........................................................................................................................202
Schiloada................................................................................................................................205
Intoarcerea..............................................................................................................................208
Deasupra prăpastiei.................................................................................................................209
Oaspetele ceresc ....................................................................................................................210
Botezat cu numele Nicolae .....................................................................................................211
Timpul a fost oprit...................................................................................................................213
Ocrotirea sfântului...................................................................................................................215
„După credinţa voastră fie vouă!" ........................................................................................215
In faţa icoanei nefăcute de mână omenească .........................................................................218
„Oare nu a fost aceasta o minune?"........................................................................................221
„Vei rămâne în viaţă!" ...........................................................................................................222
Nu se va pierde nimic .............................................................................................................224
Rugăciunea .............................................................................................................................225
„Incremenirea Zoiei"...............................................................................................................227
103
Pierzătorul învăţăturilor diavolesti ........................................................................................238
In semnul crucii.......................................................................................................................240
Istoria unui hippy .................................................................................................................241
Biserica nu a fost închisă.........................................................................................................242
Ajutătorul celor aflaţi în necazuri...........................................................................................244
La capătul răbdării...................................................................................................................251
Hrană duhovnicească
Cunoastere, trăire si mărturisire a Ortodoxiei
www.marturisitorortodox.ro