Sfantul Nicolae al Mirelor Lichiei

În urmă cu 15 ani, o întâmplare nefericită avea să tulbure liniştea parohiei de la km. 0 al capitalei. În ziua de 13 octombrie, preotul Gelu Bogdan a descoperit că lăcaşul de cult fusese jefuit. Hoţii luaseră caseta din aur de 24 de karate, care conţinea mâna Sf. Nicolae, o icoană veche, inestimabilă şi epitaful cu fir de aur, ţesut la Constantinopol de Marica, soţia domnitorului Brâncoveanu.
Datele preliminare ale poliţiei, care a venit imediat la faţa locului, au pus în evidenţă caracteristicile unui furt „la comandă”. Părintele Bogdan şi-a amintit că văzuse în urmă cu câteva zile un grup de indivizi care, în timpul slujbei, nu se rugau ca toţi creştinii, ci „scotoceau” şi „cântăreau” cu ochii obiectele de preţ expuse în biserică.
Comisarul Traian Tandin, care de-a lungul anilor a strâns o adevărată arhivă despre furturile din lăcaşurile de cult, îşi aminteşte că CV-ul infractorilor, aflaţi sub comanda unui cetăţean belgian, (Naviaux Guillaume), era impresionant. Bandiţii, de etnie romă, erau specializaţi încă din fragedă pruncie în furturi şi jafuri. Şeful lor, Teodor Carabulea, era un recidivist înrăit, care îşi petrecuse 20 de ani, din cei 40 ai săi, în detenţie.
Zile întregi, preotul Bogdan, împreună cu enoriaşii, s-au rugat pentru întoarcerea lucrurilor furate. Plângeau cu toţii şi îşi puneau speranţa în puterea Sfântului Nicolae, numai el îi mai putea ajuta. El şi poliţia.

În tot acest timp, în celălalt colţ al capitalei, într-o casă sărăcăcioasă din Colentina, borfaşii îşi inventariau prada, plini de satisfacţie. Erau bucuroşi că e din aur de calitate şi îşi făceau planuri în legătură cu topirea şi împărţirea ei, frăţeşte. La un moment dat, însă, după ce au reuşit să desfacă racla, au încremenit, iar ochii le-au ieşit din orbite. Pe masa schioapă, învelită cu un ziar, era o mână uscată de mort. „Haoleu! Ce să fie hasta?!”- a întrebat Carabulea speriat de-a binelea. Ceilalţi şuţi au ridicat din umeri, nedumeriţi. Abia când unul dintre ei a silabisit ceea ce scria pe raclă au înţeles despre ce e vorba: „E mâna lu’ Sfântu’ Nicolae, mă! Moşu’ ăla care pune cadouri în ghete la copii. O să ne blesteme!” Şi dintr-odată, temperatura odăii s-a ridicat brusc, de parcă zidurile ar fi fost de foc şi pară. Hoţii au început să transpire ca în luna lui cuptor şi au ieşit afară. Nevasta unuia dintre ei, înspăimântată de moarte, a luat mâna sfântului şi a ascuns-o într-o pungă, cu gândul să o ducă la poliţie în zilele următoare. Infractorii au topit între timp racla. Ajunsă la poliţie, în sfârşit, ţiganca a spus tot ce ştia şi astfel, pungaşii au fost prinşi, judecaţi şi condamnaţi.
Ancheta a fost condusă de şeful poliţiei capitalei, un alt Nicolae, generalul Niţu, care era poreclit Tata Niţu. Întâmplător sau nu, chiar pe data de 6 decembrie, Carabulea, capul hoţilor, a făcut infarct şi a murit, în timp ce se afla în puşcărie. Ceilalţi făptaşi, condamnaţi la ani grei de închisoare, s-au căit pentru isprava lor, iar unul dintre ei şi-a pierdut minţile şi ajuns la balamuc, irecuperabil. Cei care au stat în preajma lui povestesc că, atunci când îl apucau crizele, plângea în hohote şi îi cerea iertare lui Moş Nicolae pentru că i-a furat mâna.

(sursa:http://www.inpolitics.ro/cum-a-fost-furata-mina-sfantului-nicolae-art50890.aspx)